Presa europeană tratează pe larg informația despre blocajul exercitat de Ungaria și Polonia în Consiliul UE în privința pachetului mai larg privind viitorul buget europan și măsurile de relansare economică. Influenta publicație Politico, precum și The Guardian titrează ”UE în criză”.

Politico trece în revistă reacțiile diplomaților europeni confruntați cu blocajul fără precedent al Budapestei și Vienei, iar unul dintre aceștia arată că ”fără o rezolvare rapidă, suntem într-un mare rahat”.

The Guardian scrie despre miza enormă a blocajului: 1,8 trilioane de euro (1.800 miliarde), adică valoarea pachetului economic pe următorii șapte ani, format din bugetul multianul al UE și fondurile destinare revenirii economiilor europene din criza provocată de pandemie.

BBC amintește la rândul său că Polonia și Ungaria, care nu vor ca fondurile UE să fie legate de respectarea statului de drept, sunt puternic dependente de finanțarea europeană, iar economiile lor nu pot rezista șocului pandemiei fără bugetul special destintat ieșirii din criză.

Și presa franceză notează că UE pare fără ieșire în fața veto-ului Ungariei și Poloniei, dat fiind că bugetul european are nevoie de vot unanim, dar Le Monde și Le Figaro amintesc că Uniunea are instrumente politice prin care poate pune presiune pe cele două guverne criticate unanim că încalcă statul de drept.

Toate publicațiile care analizează situația din UE susțin la unison că o nouă definire a mecanismului privind statul de drept, adică ceea ce cer Ungaria și Polonia, e exclusă.

Context. Ungaria şi Polonia au blocat luni prin veto o decizie esenţială privind adoptarea bugetului multianual al UE, nefiind de acord cu condiţionarea accesării fondurilor europene de respectarea statului de drept, au declarat diplomaţi europeni pentru agenţia DPA, preluată de Agerpres.

Purtătorul de cuvânt al Consiliului UE, Sebastian Fischer, a anunţat pe Twitter că, la reuniunea la nivel de ambasadori desfăşurată luni, statele membre au confirmat prin majoritate calificată regimul de condiţionalitate care leagă fondurile europene de statul de drept, dar în privinţa deciziei privind resursele proprii nu s-a obţinut unanimitatea necesară din cauza opoziţiei a două state membre.

Anterior, premierul ungar Viktor Orban i-a informat pe cancelarul german Angela Merkel, pe preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, şi pe preşedintele Consiliului European, Charles Michel, că Ungaria va bloca prin veto bugetul multianual al UE pentru perioada 2021-2027 şi planul european de redresare post-pandemie, din cauza condiţionalităţii privind accesarea fondurilor europene de statul de drept, a anunţat luni şeful biroului de presă al guvernului ungar, Bertalan Havasi, citat de agenţia MTI.

Parlamentul European (PE) şi Germania, care deţine preşedinţia Consiliului UE, au ajuns pe 5 noiembrie la un acord privind un ”regim general de condiţionalitate” prin care fondurile din bugetul multianual al UE pentru perioada 2021-2027 (de 1.074 de miliarde de euro) şi cele din planul de redresare ”Next Generation” (de 750 de miliarde de euro) vor putea fi suspendate în cazul unui stat membru atunci când Comisia Europeană consideră că acesta nu respectă independenţa justiţiei sau libertatea presei şi decizia este validată prin majoritate calificată în Consiliul UE. Guvernele ungar şi polonez califică acest mecanism drept un ”şantaj” la adresa lor şi un instrument arbitrar bazat pe criterii politice şi ideologice.

Sursa: G4Media

1 COMENTARIU

  1. UE (URSS 2) vrea sa santajeze statele comunitare prin tot felul de mecanisme asa incat COMUNISTII de la Bruxel si COMUNISTII ce conduc statele mari Germania Franta Italia sa domine total toata Europa inclusiv statele Est-europene ce se opun comunismului global (globalism) si invaziei masive de migranti din lumea a-3-a in Europa.

    Politica COMUNISTA a UE (URSS 2) este cea a INLOCUIRII populatiei europene fondatoare a statelor europene cu migranti din lumea a-3-a, pana la ultimul european. Ei vor sa rada de pe fata pamantului populatia europeana, prin INLOCUIRE cu migranti din lumea a-3-a. Iar cine se impotriveste este imediat facut extremist rasist fascist.

    Europenii vor ajunge ca palestinienii, inlocuiti de migranti din lumea a-3-a si exterminati in propria tara.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.