Universitatea MIT, din Statele Unite, ocupă, de săptămâna trecută, primul loc în clasamentul celor mai bune instituţii de învaţământ din lume. MIT a surclasat atât Universitatea Cambridge, fruntaşă a topului în ultimii doi ani, cât şi Universitatea Harvard, lider mondial între 2004 şi 2010, potrivit publicaţiei The Telegraph.
Fostul Secretar General al Naţiunilor Unite, Kofi Annan, actualul prim-ministru al Israelului, Benjamin Netanyahu, şi fostul secretar britanic al afacerilor externe, David Miliband, au învăţat la MIT. Şaptezeci şi opt dintre foştii studenţi şi profesori ai universităţii au obţinut Premiul Nobel. Nouă dintre aceştia predau în prezent în şcoală.