Un numar de 122 de detinuti au fost pusi in libertate sambata, 1 februarie, ca urmare a punerii in aplicare a prevederilor legale din noul Cod penal si noul Cod de procedura penala, informeaza Administratia Nationala a Penitenciarelor (ANP).

De asemenea, pentru 176 de detinuti, a fost inlocuita pedeapsa inchisorii cu masura educativa a internarii intr-un centru de detentie, a mai precizat sursa citata.

Primul beneficiar al aplicarii legii mai favorabile in cazul detinutilor din Capitala este un minor, care urma sa fie transferat intr-un centru educativ, in urma unei decizii luate de Tribunalul Municipiului Bucuresti.

„Minorul nu a fost adus la instanta. Comisia penitenciarului a trimis la tribunal dosarul acestuia, iar judecatorul a dispus incadrarea lui intr-un centru educativ”, a declarat sambata, pentru MEDIAFAX, presedintele Tribunalului Bucuresti, Laura Andrei.

Decizia instantei a fost deja transmisa penitenciarului unde minorul executa pedeapsa.

La nivelul instantei Tribunalului Bucuresti, a adaugat Laura Andrei, se mai afla alte sapte dosare ce urmeaza a fi analizate, in urma carora detinutii, inclusiv minori, ar putea beneficia de aplicarea legii penale mai favorabile.

„Aceste opt dosare au reprezentat urgente. In zilele urmatoare, vor fi mult mai multe astfel de sesizari ale instantei”, a mentionat presedintele Tribunalului Bucuresti.

Judecatorul Laura Andrei a mai precizat ca, pe langa dosarele aflate la TB, la Judecatoria Sectorului 5 se afla pe rol 10 astfel de dosare, iar la Judecatoria Sectorului 4, cinci, in cazul carora s-ar putea aplica, de asemenea, legea penala mai favorabila.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.