Un total de 22.615 deţinuţi eliberaţi mai repede din închisoare, dintre care 2472 condamnaţi pentru omor, 1057 condamnaţi pentru viol şi 3253 pentru tâlhărie – este „bilanţul negru al moştenirii lăsate de guvernul PSD şi de premierul demis, Viorica Vasilică Dancilă, până la momentul căderii guvernului prin moţiune de cenzură”, scrie, într-un comunicat de presă, liderul deputaţilor PNL, Florin Roman

„Aproape 7.000 de criminali, violatori şi tâlhari au părăsit mai repede penitenciarele, iar circa 10% au recidivat din nou. De la intrarea în vigoare a legii, în fiecare lună, aproape 1.000 de deţinuţi au ieşit mai repede, beneficiind de bonusul PSD de 6 zile scăzute din pedeapsa la 30 de zile de detenţie. PSD şi Dăncilă s-au opus abrogării recursului compensatoriu, transformând străzile României în raiul infractorilor. PSD şi Dăncilă au promis că vor interzice beneficiile recursului compensatoriu pentru criminali, violatori şi tâlhari şi au mintit, ţinând deschise uşile penitenciarelor pentru ei. Au spus ca vor înăspri pedepsele şi au minţit din nou. PSD şi Dăncilă au refuzat să ducă frăţia cu criminalii, violatorii şi tâlharii, oferindu-le mai multe drepturi decât victimelor!”, mai scrie deputatul liberal.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.