Asocierea formată din firmele CONSTRUCŢII ERBAŞU S.A. & CONCELEX ENGINEERING S.R.L & TERRA GAZ CONSTRUCT S.R.L. a primit terenul din Mănăștur pe care se va edifica viitorul sediu al Academiei de Muzică din Cluj Napoca. De asemenea,au fost demarate și serviciile de proiectare. Pe terenul respectiv există deja o construcție dezafectată unde, în urmă cu peste 10 ani, CJ Cluj a cheltuit aproximativ un milion de lei pentru construcția unui spital. Banii au ajuns în conturile TCI.

Contractul pentru realizarea extinderii şi etajării Corpului C1 în vederea conversiei funcţionale în Academia de Muzică, extinderea Corpului C2 şi conversia funcţională în ateliere de întreţinere pentru clădirea principală, extinderea şi amenajarea sălii de sport în corp C4, din strada Bucium, municipiul Cluj-Napoca (judeţul Cluj) a fost semnat la sfârşitul lunii noiembrie 2020 şi are o valoare de 127.883.042 lei, cu o durată totală de 24 de luni (dintre care 5 luni dedicate activităţii de proiectare).

Proiectul, finanţat de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, prin Compania Naţională de Investiţii, care va avea o suprafaţă desfăşurată de 23.098 mp, urmăreşte conversia funcţională pentru 3 corpuri de clădire care vor fi reabilitate şi extinse şi care vor avea următoarele funcţiuni după finalizarea lucrărilor:

– Corpul C1 se va extinde şi va adăposti:
* Sala de spectacole, cu o capacitate de 835 de persoane – 505 locuri la parterul sălii, 286 locuri în balconul sălii şi 44 locuri în lojile laterale;
* Universitatea, cu principalele spaţii:

– sala de orgă cu 144 de locuri la parterul sălii şi 72 de locuri în balcon;

– amfiteatrul cu 160 de locuri în parterul sălii şi 64 de locuri în balcon;

– rectoratele, decanatele;

– biblioteca;

– săli de curs, săli de studiu individual;

– săli cu diferite funcţiuni (de repetiţii, de încălzire pentru artişti, săli individuale pentru dirijor şi solist, săli de regie etc.);

– laboratoare;

– vestiare pentru artişti;

– spaţiu pentru depozitare decoruri;

– cabinet medical

* Un adăpost de protecţie civilă pentru 140 de persoane la demisolul clădirii;

* Căminul studenţesc, cu 56 de camere pentru un număr de 180 de studenţi ai Academiei de Muzică. Camerele vor fi de două tipuri: 22 de camere cu două locuri şi 34 de camere cu patru locuri, prevăzute fiecare cu grup sanitar propriu. De asemenea, la parter au fost proiectate şi 2 camere care să răspundă nevoilor persoanelor cu dizabilităţi.

– Corpul C2 se va extinde şi se va realiza reconversia lui în Atelier întreţinere (ateliere de întreţinere pentru clădirea principală, ateliere pentru decoruri etc.)

– Corpul C4 se va extinde şi se va amenaja ca Sală de sport.

*** Academia Naţională de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca, acreditată instituţional cu calificativul „grad de încredere ridicat”, cu toate programele de studii acreditate, oferă programe de studii pentru domeniul ‘muzică’, organizate pe trei cicluri universitare: studii de licenţă (cu forma de organizare ‘˜la zi’ şi ‘˜la distanţă’ – DID), masterat şi doctorat (şcoală doctorală).

Programelor de studii aferente celor trei cicluri de studii universitare li se adaugă: pregătirea personalului didactic, programe postuniversitare de formare şi dezvoltare profesională continuă, extensii universitare, master-class. Cu toate acestea, cei peste 1.000 de studenţi şi personalul academic îşi derulează activitatea într-un imobil care nu aparţine de drept Academiei, acesta fiind retrocedat către Episcopia Română Unită cu Roma de Cluj-Gherla, şi care este şi în grav dezacord cu necesităţile instituţiei privind spaţiul, atât ca suprafaţă, cât şi ca funcţionalităţi.

Realizarea acestei investiţii se va face prin subprogramul „Instituţii de învăţământ superior de stat” din cadrul Programului naţional de construcţii de interes public sau social, derulat de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei, prin Compania Naţională de Investiţii „C.N.I.” – S.A., în conformitate cu prevederile Ordonanţei Guvernului nr. 25/2001 privind înfiinţarea Companiei Naţionale de Investiţii „C.N.I.” – S.A., aprobată cu modificări prin Legea nr. 117/2002, cu modificările şi completările ulterioare.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.