Ed Clark, directorul general al Toronto-Dominion, cea mai mare bancă din Canada după active, se va retrage la 1 noiembrie cu o pensie anuală de 2,5 milioane dolari canadieni (2,2 milioane dolari SUA).

Clark (66 de ani) va ieşi la pensie la 1 noiembrie, după ce a petrecut aproape 14 ani la conducerea instituţiei de credit. Pensia primită de acesta conform contractului de muncă îi va reveni soţiei sale în caz de deces, transmite Bloomberg.

Pensia a fost calculată utilizând media anuală a salariului lui Clark în perioada de 36 de luni când a fost cel mai bine plătit în cariera sa, la care se adaugă un procent fix stabilit în 2010, a anunţat banca.

Planul de pensionare de care beneficiază executivul este compus conform cu practici mai vechi, care nu se mai aplică directorilor executivi care s-au alăturat băncii începând din 2009.

Clark lucrează la Toronto-Dominion începând din anul 2000 şi a preluat funcţia de CEO în 2002. Cel mai important proiect al său la conducerea băncii a fost extinderea în SUA, în care a investit 25 miliarde de dolari.

El a primit în 2013 o compensaţie financiară totală de 10,4 milioane dolari canadieni, redusă cu 4,1% faţă de 2012 după ce banca a ratat mai multe ţinte privind rezultatele financiare. Banca a înregistrat în anul fiscal încheiat la 31 octombrie un profit record de 6,64 miliarde dolari canadieni. Clark a primit anul trecut un salariu de bază de 1,5 milioane dolari canadieni şi stimulente financiare de 1,6 milioane dolari, restul compensaţiei reprezentând bonusuri în acţiuni.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.