Lista ”baștanilor” din universitățile din România arată că șefii unităților de învățământ au salarii enorme fără să facă mare lucru. Lista indemnizațiilor a fost publicată de Strict Secret, un subiect de dezbatere greu, tabu, cu impact social enorm: salariile profesorilor și atârnătorilor administrativi din universitățile românești.

Vă plângeți că țara asta nu merge bine, că pruncii noștri sunt tot mai needucați, tot mai agramați, vă plângeți că nu își găsesc de lucru sau că diplomele lor universitare nu mai valorează nimic. Vă plângeți că resursa umană de lucru a României e tot mai slab pregătită. Că, deși fac facultăți și mastere, majoritatea absolvenților ajung să nu lucreze în „domeniu”, ba chiar ajung angajați la casele de marcat de la Kaufland sau Lidl.

Pentru dumneavoastră, cei care dați share în sute de mii de exemplare la ancheta Recorder cu „Marele Alb”, dar nu sunteți în stare să donați un euro ca să le susțineți jurnalismul, pentru voi, cititorii Strict Secret, care vreți investigații jurnalistice, dar să fie despre vedetele de carton ale cluburilor de noapte, ei bine, pentru dumneavoastră mi-am șters câteva zile din viață ca să pot să vă ofer topul salariilor nesimțite ale profesorilor universitari din România, mă refer la cei care lucrează în universitățile de stat.

Muncă de chinez bătrân, asta am făcut, o muncă pe care niciun jurnalist din România nu a făcut-o până acum.

Și rezultatul e șocant.

Voi înjurați politicienii, securiștii, înjurați magistrații că au salarii foarte mari, prea mari, dar uitați că, undeva, pitiți după siglele universităților de stat românești, se ascund mii de profesori universitari sau personal administrativ care trăiesc regește fără să le ceară nimeni socoteală. Și o fac de ani de zile, pe silent, ca și cum noi nu ar trebui să îi vedem cum își trag salarii din banii noștri. Mai mult, acești nababi universitari au stat bine mersi acasă în ultimii 2 ani de COVID: nu i-ați auzit zbierând că pe angajații din HORECA sau că pe angajații altor sectoare din societatea românească. Și știți de ce? Că ei nu au avut de ce să zbiere: profesorii universitari din România și-au încasat simbriile grase la secundă, lună de lună, fără să aibă probleme.

Demersul meu jurnalistic va crea multă emoție, cu siguranță multe reproșuri din partea universitarilor nababi.

Pentru că scutur pomul unei caste ce se pretinde de neatins în România: profesorii universitari de la stat, plătiți cu MII de euro pe lună.

Înainte însă de a mă înjura, măcar ascultați-mi argumentele cu care am pornit la drum în a scrie și documenta această investigație.

Prin această anchetă, eu și miile de cititori nu le cerem musai socoteală profilor universitari, ci le batem obrazul. Avem multe motive să o facem.

Am fost chemați să înțelegem și să susținem, acum mulți ani, ideea că profesorii universitari au nevoie de salarii mai mari, ca să se poată ocupa cu demnitate de formarea elitei României.

Dar, în ultimii 32 de ani, universitățile de stat românești nu au fost altceva decât fabrici de diplome inutile: de pe băncile universităților de stat românești au ieșit prea puține note înalte, prea puține elite. În 32 de ani, sistemul universitar de stat a bifat foarte puține reforme, a făcut foarte puțină cercetare.

Cu superioritatea prostească a celor ce și-au văzut sacii în căruță, universitarii României nu au mișcat niciun deget ca să convingă opinia publică și politicienii că și dascălii din sistemul preuniversitar merită să fie mai bine plătiți. În școlile și liceele românești, dascălii sunt plătiți cu salarii de mizerie, însă predau cu mai multă pasiune și vocație decât universitarii. Ei și-au păstrat menirea.

Dar cea mai mare greșeală de care pot fi acuzați universitarii de stat ai României este lipsa de responsabilitate. Au uitat că sunt responsabili pentru meseria prestată, pentru felul în care creierele României trebuie pregătite ca să ducă țara spre mai bine. Au uitat să fie responsabili pentru miile de euro pe lună pe care îi primesc din buzunarele NOASTRE, ale tuturor românilor. An de an, Ministerul Educației împarte peste 1 miliard de euro celor 55 de universități de stat din România. Din acest bani, universitățile folosesc un procent situat între 54 și 65 % pentru „cheltuielile cu personalul”.

Practic, își dau salarii obeze din banii românilor și, dacă îi întrebi de sănătate, zbiară iritați și scot în față sintagma „autonomie universitară”.

Avem însă această observație: de câteva vreme, și sistemul universitar de stat, dar și sistemul medical românesc, au angajați care sunt plătiți regește, „așa cum merită”, în timp ce alte categorii importante ale societății salivează la aceste privilegii (sau normalități) financiare. Observația de mai sus ne aduce însă și o concluzie: deși acum ambele sisteme au salarii performante, ele nu performează.

Zeci de mii de profesori universitari și personal administrativ din universitățile de stat din România halesc luna de luna TIR-uri de bani pe post de salarii și „produc” foarte puțin, dezolant de puțin: cei mai mulți nu produc cărți relevante, ci maculatură, în urmă lor nu rămâne mai nimic; toți vânează bani din proiecte, bani ușori, unde îi pun la muncă pe asistenți, iar ei vin la încasare.

Am selectat dintre zecile de mii, doar 1100 de bastani universitari. În zilele obositoare de documentare, am ridicat de mai multe ori „pragul” de selecție, până am ajuns la un minim de 150 000 de lei pe an. Atât de bogați sunt oamenii ăștia.

Din cei 1100, cei mai mulți sunt pleavă academică. Foarte puțini sunt cei ce merită aplauze și despre care se poate spune că merită chiar mai mult: câțiva cercetători reputați, dascăli serioși ce nu abdică de la Rostul lor.

Dar și pe aceștia îi acuz, chiar mai abitir decât pe cei ce constituie pleava universitară.

Pe Dascăli și pe cercetătorii adevărați ai României îi acuz că tac deja prea strident în fața crizei morale ce otrăvește România. Unde sunt creierele României, de ce nu vorbesc? De ce nu iau poziție în fața lipselor de reforme, a birocrației mentale din aparatul de stat românesc? De ce nu le mai pasă de România și de viitorimea ei?

Mai îndurați-mă câteva secunde, măcar din respectul pe care l-aș merita pentru că am trudit atâta la această investigație. Căci problema e foarte complexă și contează toate nuanțele.

55 de universitati de stat romanesti, mai ceva ca magazinele Mega Image

Dacă vă vine să credeți, din bugetul public, noi, românii, susținem cu cașcaval nu mai puțin de 55 de unități de învățământ superior de stat, din care 7 au caracter militar. Practic, fiecare regiune istorică a ajuns să aibă constelația ei de universități. Dacă a vrut parlamentarul Gogoașă să facă universitate la Reșița sau la Suceava sau la Petroșani sau Alba-Iulia, asta s-a întâmplat. Multe dintre aceste „universități” nu valorează nimic din punctul de vedere al standardelor, însă poporul e nevoie să plătească an de an aberația existenței lor.

Iar asta costă. Ne costă. Cam 1 miliard de euro pe an.

În numele deschiderii „accesului liber la educație”, am deschis universități mai ceva decât Mega Image-ul magazine: au scăpat de magia universitară Botoșani și Vaslui, Ulcea, Ialomița și Giurgiul.

Felul în care se finanțează universitățile de stat este decis de Consiliul Național pentru Finanțarea Învățământului Superior, un organism precambrian compus din niște arahnoide universitare. În lipsa lor de bun simț, membrii Consiliului nici măcar nu au mai publicat rapoartele de finanțare pe 2020 și 2021.

Chiar dacă singurul raport găsit de noi e din 2019, tot e destul de relevant să vedeți coscogea banetul încasat de cele 55 de universități de stat românești. Vă vând un pont, consultând rapoartele din 2020 ale unor rectori, pot să vă spun că sumele sunt cu totul altele în 2021. Adică mult mai mari. În unele cazuri și cu 60 % mai mari. Și aici există o „politică” – universitățile care nu sunt critice la adresa Ministerului Educației primesc mai mulți bani de tocat…

Miclea: „Universitatile au neglijat responsabilitatea lor socială”

În lumina confuză a acestor considerente, i-am cerut un punct de vedere profesorului Mircea Miclea, unul dintre cei mai onorabili miniștri ai Educației din istoria României, un om care mereu a vorbit despre nevoia de reforme, fără să își aplece coloana în fața politrucilor.

„Cred ca demersul dumneavoastra jurnalistic e foarte bun chiar si numai din prisma faptului ca orice sistem osificat trebuie scuturat din cand in cand. Doar jurnalistii pot face asta. Daca discutam despre ultimii doi ani, prestația universitatilor în mediul online a fost extrem de deficitară, în general, cu excepții, trebuie spus că există excepții, ca să nu apară că e un atac colectiv, pentru că atunci o să fie nemulțumiți ăia care și-au făcut treaba.

Daca discutam despre aceste salarii mari, ca idee generală, e important sa spunem ca universitățile au minimalizat in ultime vreme responsabilitatea lor publică si au supralicitat autonomia lor. Au folosit adesea autonomia universitară self-serving, pentru a-și satisface diverse interese, neglijând responsabilitatea lor socială. Vă reamintesc că acesta a fost unul dintre primele paragrafe care au fost atacate în Legea educației… era un articol clar, care lega autonomia universitară de responsabilitatea publică.

M-ati intrebat daca e nevoie de 55 de universități în 2021. Nu, nu e nevoie. Nu e nevoie decât de, probabil, de 10 universități. Ar fi suficiente. Dar așa au fost vremurile, s-a creat la presiunile parlamentarilor toată povestea asta. Ea s-a oprit în momentul în care am schimbat legea. Nu vă aduceți aminte? Era un consiliu CNEAU, Consiliul Național de Evaluare și Acreditare Universitară. Ăla era subordonat complet Parlamentului. Mecanismul era așa: un parlamentar mergea la ei și spunea „Vreau Universitatea la Alba-Iulia… Sau la Reșița.” Și ăia, știind că bugetul lor depinde de Parlament, făceau raportul favorabil, caci la ei, bugetul era stabilit de Parlament. Erau subordonați Parlamentului. Raportul lor era favorabil, și-atunci, în baza raportului, parlamentarii făceau proiect de lege și votau legea și creau o Universitate, era convenabil, că universitățile trebuie să fie finanțate prin lege. Ei, în 2005 am desființat chestia asta…, când ei și-au înființat ARACIS-ul, care este de utilitate publică, agenție de utilitate public care nu mai era subordonată Parlamentului. Și de-atunci nu s-au mai înființat noi universități. Până atunci, s-au înființat peste tot pe unde oprea trenul„, spune profesorul clujean Mircea Miclea. 

Scurte note si impresii despre experiența mea din această anchetă

Pana sa va „delectati” cu salariile celor 1100 de nababi universitari, trebuie sa va las scrise si cateva observatii contrase la finalul atator zile de cercetare:

– am citit peste 10 000 de declaratii de avere in circa 3 zile si jumatate, cu dormit 4 ore pe noapte

– mi-a luat 8 ore sa introduc datele colectate intr-un Excel

– trebuie sa remarc nesimtirea crasa a celor de la Universitatea de Vest Timisoara – declaratiile de avere dela UVT sunt puse in sistem „trenulet”, aruncate de-a valma: un pdf aferent literei P contine 35 de declaratii de avere si interese ale universitarilor al caror nume incepe cu P. Daca vrei sa il gasesti pe unul anume, trebuie sa scrolezi sute de pagini, fiindca poate e la finalul pdf-ului. Cum ti-a fi norocul…

– rectorul Universitatii din Sibiu este expert in dume de comunicare. In Raportul Rectorului, vorbeste despre orice, numai despre situatia financiara, nu: nu tu venituri, nu tu cheltuieli cu personalul, doar se lauda singur.

– alti peizani tehnologici sunt taranusii de la Universitatea Aurel Vlaicu din Arad, care au scanate precar declaratiile de avere si le-au pus pe site cu curul in sus

– alti universitari lipsiti de bun simt sunt cei de la Alba, unde declaratiile de avere sunt neactualizate

– La Universitatea Al. Ioan Cuza din Iasi, pastorita de fostul ministru al Justitiei, Tudorel Toader, declaratii de avere sunt puse in anusul site-ului web. Ca sa ma razbun, mi-am notat sa va scriu un detaliu: pe langa salariul enorm, Tudorel Toader, rectorul UAIC, incaseaza si 370.568 lei pensie!!!

– designul site-ului Universitatii Valahia este din 2012

– Universitatea Oradea, poreclita si Sorbonica, are un website care se incarca mai incet ca un melc alcoolist

– UBB Cluj are cel mai structurat, clar si transparent site

– Tablagiul militar Ghita Barsan, rectorul Academiei Fortelor Terestre Sibiu, are venitul confidential. Toti rectorii Romaniei sunt transparenti, popotarul asta, nu vrea sa fie

– Rusine tuturor celor din conducerea Academiei de Politie Al Ioan Cuza si, mai ales, rectorului securist Chindris Claudiu, fost ofiter SRI si Doi S’un sfert – toti sunteti niste tablagii de doi lei, cu declaratiile voastre de avere secretizate cu tot

– desi mai jos aveti 1100 de salarii super babane din mediul universitar de stat, sa nu uitati ca, de la locul 1100 in jos, cateva zeci de mii de atarnatori sug si ei salarii foarte bune, chiar daca mai mici decat ale bastanilor. Universitatile de stat romanesti sunt sinecuri extraordinare, unde munca e putina, salariile superbe si mereu e rost de spagi, daca te ocupi de achizitii sau de alte „intreprinderi” lucrative.