După ce Banca Transilvania a cumpărat Volksbank, oficialii BT se pregătesc să negocieze cu fostii clienti ai Volksbank contractele în franci elvețieni pe care românii le-au încheiat cu această bancă.

Această decizie este una in premieră pentru sistemul bancar românesc deoarece, până în momentul de față, băncile din țară nu au încercat să negocieze cu clienții, ci au apelat direct la instanță. Din partea foștilor clienți ai Volksbank va negocia avocatul Gheorghe Piperea care spune că ar urma să-şi mute procesele pe denominare, din justiţie la masa tratativelor din Banca Transilvania. El a anunţat pe Facebook că îi va reprezenta pe consumatorii ale căror dosare se află sub coordonarea sa în negocierile cu BT pe marginea ofertei de soluţionare a problemei creditelor în franci elveţieni (CHF). „Niciodată acest lucru nu s-a întâmplat până acum – nici Volksbank, nici BCR, nici Raifeissen, nici ceilalţi pârâţi nu au vrut nici măcar să audă de o negociere în care eu să fiu implicat. Am discutat cu reprezentanţii Băncii Transilvania şi mi-au dat de înţeles că negocierile vor avea ca bază conversia creditelor la cursul din ultima lună a anului trecut. În afară de această eliminare a comisionului din costuri, pentru cei cu credite în franci elveţieni se va face conversia în lei/euro, la cursul CHF/leu din decembrie 2014 (3,7 lei pentru un CHF), la suma în lei/euro rezultată urmând a se aplica un discount de 22,5%. Adaugând reducerea de cos¬turi rezultată din eliminarea comisionului, precum şi suma de restituit, cu titlu de plată nedatorată, rezultă că, pe ansamblu, «discountul» sare binişor de 40%. De aici rezultă că, indirect, se ajunge la ceea ce am solicitat noi încă din octombrie 2013 – o îngheţare a cursului francului elveţian faţă de leu (cred că se ajunge undeva la 2,5 lei/chf). Este o bază bună de start al negocierilor”, scrie Piperea.

1 COMENTARIU

  1. […] Această decizie este una in premieră pentru sistemul bancar românesc deoarece, până în momentul de față, băncile din țară nu au încercat să negocieze cu clienții, ci au apelat direct la instanță. Din partea foștilor clienți ai Volksbank va negocia avocatul Gheorghe Piperea care spune că ar urma să-şi mute procesele pe denominare, din justiţie la masa tratativelor din Banca Transilvania. El a anunţat pe Facebook că îi va reprezenta pe …read more […]

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.