Potrivit unui comunicat, Aeroportul internaţional ’’Avram Iancu’’ din Cluj-Napoca a înregistrat în primul semestru o creştere cu 12% a numărului de pasageri, la 753.517 de persoane. Comparativ cu primul semestrul din 2015, în primele 6 luni din acest an s-a înregistrat o creştere de 27% la transportul de marfă şi de 14% la numărul de mişcări aeronave, potrivit unui comunicat emis de aeroportul din Cluj.
’’Pentru semestrul al doilea ne aşteptăm la o creştere şi mai mare, având în vedere că operatorul Wizz Air va aloca a cincea aeronavă, începând cu acestă lună, iar odată cu programul de iarnă şi compania Blue Air va introduce o nouă aeronavă. Până la finalul anului ne aşteptăm ca traficul să depăşească 1,8 milioane de pasageri’’, a declarat David Ciceo, directorul general al Aeroportului internaţional ’’Avram Iancu’’ Cluj. În prezent, de pe aeroportul din Cluj se operează zboruri spre 37 de destinaţii şi 9 curse charter.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.