Azi dimineață a ”răsuflat” în presă unul dintre protocoalele secrete încheiate în 2012 între SRI, DNA, Parchetul ICCJ, Ministerul Justiţiei prin care era monitorizat ANAF şi MAI, cu obiectul de combatere a evaziunii fiscale.

Documentul este semnat de Laura Codruţa Kovesi, George Maior, Traian Igaş şi Alina Bica.

Documentul se numeşte „Plan comun de măsuri pentru eficientizarea activităţilor de prevenire şi combatere a evaziunii fiscale” şi este încheiat în ianuarie 2012, iar în introducere se arată încheierea protocolului în baza unei hotărâri CSAT din anul 2010.

„Monitorizarea contribuabililor cu potenţial de evaziune şi fraudă fiscală ridicat, a societăţilor comerciale nou înfiinţate, clarificarea aspectelor practice rezultate în ultima perioadă din activitatea de colectare a taxelor şi impozitelor şi intensificarea cooperării interinstituţionale prin acordarea accesului comun la bazele de date specifice gestionate de către instituţiile de aplicare a legii cu atribuţii în domeniu şi realizarea acţiunilor comune pe cele nouă domenii prioritare de intervenţie, impun adoptarea de măsuri conjugate ale instituţiilor de aplicare a legii nominalizare de HCSAT 69/2010”, se arată în documentul prezentat de Antena 3.

Protocolul este semnat de Laurei Codruţa Kovesi, procuror general la acea vreme, Constantin Traian Igaş, ministru al Internelor de atunci, George Maior, director al SRI, Gheorghe Ialomiţeanu, ministru al Finanţelor, iar în locul lui Cătălin Predoiu este semnătura Alinei Bica.

„Obiective: diminuarea fenomenului de evaziune şi fraudă fiscală, prin întărireea capacităţii de acţiune a instituţiilor de aplicare a legii cu atribuţii în domeniu şi asigurarea unei abordări unitare a acestui fenomen infracţional la nivelul Grupurilor de Lucru Operaţionale, pe cele nouă domenii prioritare de intervenţie asimilate obiectivelor prevăzute în Hotărârea CSAT nr. 69/2010 privind prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale. Creşterea gradului de colectare a taxelor şi impozitelor la bugetul general consolidat al statului, adoptarea de măsuri subsidiare acţiunilor comune prevăzute în Planul Naţional Comun de Acţiune pentru cunoaşterea, prevenirea şi combaterea evaziunii fiscale”, prevede documentul.

În baza acestui „Plan de măsuri”, SRI avea acces la ANAF, iar Parchetul General avea acces la Ministerul de Interne, la baza de date a Poliţiei Române.

VEZI DOCUMENTUL AICI

Protocolul menţionează şi realizarea unui grup de lucru interinstituţional format din Constantin Igaş, ministru de Interne, Laura Codruţa Kovesi, procuror general, Florian Coldea, prim-adjunctul directorului SRI, Sorin Blejnar, preşedintele ANAF, Alina Bica, secretar de stat în Ministerul Justiţiei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.