Un barbat introduce un vot intr-o urna

Prezența la vot la secția din localitatea Ugruțiu, comuna Dragu, a fost la alegerile locale de duminică de 187%, la urne prezentându-se 43 de alegători, comparativ cu cei 23 de pe liste electorale permanente.

Potrivit statisticilor prezentate de Biroul Electoral Central (BEC), din cei 43 de votanți de la Ugruțiu, doar șase au fost de pe listele permanente, iar diferența de 37 au votat pe liste suplimentare.

În aceeași comună, în localitatea Voivodeni prezența la vot a fost de 109%, respectiv 262 de votanți din cei 240 de pe listele electorale permanente.

Președintele circumscripției electorale Dragu, Ilie Ciornei, a precizat duminică, pentru AGERPRES, că procentele menționate se datorează votanților cu vize de flotant, acesta reclamând problemele întâmpinate în redistribuirea buletinelor de vot între satele din comună, în condițiile în care Instituția Prefectului i-a înștiințat că nu se tipăresc alte buletine.

„E vorba de reglementările noi cu acordarea vizei de flotant. Toți cei de pe listele suplimentare au avut vize de flotant. La Ugruțiu am dus suplimentar 30 de buletine de vot, câte 10 de la secțiile de votare din Dragu, Adalin și Voivodeni, pentru ca mai apoi să aducem înapoi 15 buletine la Voivodeni, de la Dragu. Am avut probleme și cu autocolantele pentru cărțile de identitate, care au fost de la început mai puține decât buletinele de vot”, a declarat sursa citată.

O prezență mare la vot s-a înregistrat, în Sălaj, și la secția de votare din Vălișora (114%), respectiv Miluani (104%), în ambele cazuri fiind însă vorba de localități cu un număr foarte mic de votanți — 22, respectiv 27.

Prezența la vot la nivelul județului a fost de 54%, la urne prezentându-se 107.866 persoane, din cele 199.689 de pe listele electorale permanente.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.