Polițiștii și procurorii DIICOT au descoperit aproximativ 30 kg de cocaină în urma unor percheziții efectuate în Constanța la mai mulți indivizi suspectați că ar fi introdus marfa prin portul Constanța, informează Poliția Română.

Valoarea drogurilor se ridică la aproximativ trei milioane de euro.

„Din cercetări a reieșit faptul că un cetățean libanez, împreună cu cetățean francez, ar fi primit o importantă cantitate de cocaină introdusă ilegal pe teritoriul României. La aceeași dată (n. r . — 14 februarie), cei doi au fost prinși în flagrant, în timp ce încercau să scoată din țară, pe cale maritimă, o parte din droguri, prin portul Constanța. În urma flagrantului organizat de polițiști, au fost capturate aproximativ 30 de kilograme de cocaină”, precizează IGPR într-un comunicat remis, luni, AGERPRES.

Potrivit procurorilor DIICOT, s-a dispus arestarea preventivă a două persoane.

Procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism — Structura Centrală împreună cu ofițeri de poliție judiciară din cadrul Direcției de Combatere a Criminalității Organizate și Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Constanța au efectuat vineri opt percheziții domiciliare pe raza municipiului Constanța, în cadrul unei acțiuni pe linia combaterii traficului de droguri de mare risc.

Suportul de specialitate a fost asigurat de către Direcția Operațiuni Speciale și Serviciul Român de Informații.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.