Cu siguranta ca ati citit si recitit de fiecare data cu vadita emotie si placere romanul “Padurea spânzuratilor”. Cu aceeasi emotie ati vazut si revazut probabil excelenta ecranizare dupa romanul cu acelasi titlu, unde actorii Liviu Ciulei si Victor Rebengiuc au interpretat magistral doua roluri de exceptie. Dar câti dintre dumneavostra stiu ca Emil Rebreanu – cel care se regaseste partial în personajul Apostol Bologa din romanul mentionat anterior – a facut Scoala militara de ofiteri la Târgu Mures si ca tot de aici, de la Târgu Mures, avea sa plece apoi pe drumul fara de întoarcere al mortii? Mai mult chiar, a existat si un muresean care l-a cunoscut foarte bine.</b>
Cu mai bine de patruzeci de ani în urma, în “Revista de istorie si teorie literara” editata de Academia Româna, cercetatorul Stancu Ilin valorifica o parte din scrisorile familiei Rebreanu – din care reproducem câteva fragmente mai jos – cea mai mare parte dintre acestea aflându-se la Biblioteca Academiei. Ajunsesera acolo gratie d-nei Fany Rebreanu, sotia marelui scriitor. Aceasta le donase dupa moartea sotului ei survenita intempestiv în anul 1944. Un fond bogat, în care se afla si o buna parte din corespondenta purtata de Emil Rebreanu, fratele scriitorului, cu familia, dar si cu prietena sa de suflet, Cornelia Danila din comuna Catina, raionul Sarmas, fiica protopopului ortodox Ieronim Danila. Emil Rebreanu, personaj deosebit de complex si profund în manifestari si sentimente – asa cum rezulta dealtfel si din scrisorile sale – intentiona sa se casatoreasca dupa razboi cu fiica protopopului cu care a purtat o intensa corespondenta, inclusiv pe front.
Cochetând cu literatura
Ca unul dintre fratii mai mici ai lui Liviu Rebreanu, Emil, s-a nascut la 17 decembrie 1891, în comuna Maieru, unde tatal lor era învatator. În timpul vacantelor scolare, Emil s-a angajat ca notar în comunele Pata, Ilva Mica si Nusfalau. A fost nevoit sa faca acest lucru pentru ca dupa ce Liviu trecuse muntii, el ramasese principalul sprijin al familiei, mai ales ca în 1910, tatal lor, Vasile Rebreanu, a iesit la pensie, iar patru ani mai târziu, batrânul învatator a si murit. Greul întretinerii familiei a cazut atunci pe umerii sai. Înca de foarte tânar, Emil cocheta si el cu scrisul. Avea însa probleme de exprimare, asa cum rezulta dintr-o scrisoare din 1913, trimisa la Bucuresti fratelui sau Liviu Rebreanu: “Cu literatura înca ma ocup si înca foarte mult…Si eu scriu: poezii, nuvele, frânturi de teatru…Nu mi s-a publicat înca nimic din pricina limbii, care cred însa ca mi s-a mai tocmi traind mai multa vreme între români”. Ca si pe fratele sau, si pe Emil îl atragea mirajul României fapt care rezulta dintr-o alta scrisoare: “…Unica dorinta mi-a fost înca de acum trei ani de zile sa trec în România, sa studiez si sa scriu…”. Tot în acelasi an, 1913, Emil Rebreanu lucra ca ajutor de notar în comuna Catina, raionul Sarmas. Se înscrisese la Facultatea de drept din Cluj – aflat pe front va continua chiar sa-si dea examenele – si bineînteles, continua sa scrie. În comuna Catina a cunoscut-o pe Cornelia Danila, fiica protopopului ortodox, Ieronim Danila. Îndragostit de aceasta, va purta cu ea o vie si interesanta corespondenta, gratie careia avem ocazia sa-l cunoastem ca pe un tânar marcat de profunde trairi sentimentale, dar si de întrebari existentiale într-un context istoric deosebit de încarcat. Din pacate s-au pastrat destul de putine scrisori din perioada respectiva.
Târgu Mures sau scurtul ragaz de dinainte de moarte
În vara anului 1914, Emil Rebreanu a fost încorporat în armata austro-ungara si trimis la Scola militara de ofiteri din Târgu Mures (Osorhei, cum apare în scrisoare). Ce va fi simtit oare Emil Rebreanu în plimbarile sale prin orasul de pe Mures, de fapt un târg ceva mai mare. Va continua si de aici sa corespondeze cu frumoasa Cornelia. În toamna aceluiasi an, semnele apropiatei sale plecari pe front, dar si presimtirile funeste sunt tot mai evidente, fapt rezultat chiar din scrisorile pe care i le trimite Corneliei. “Astazi ne-o venit porunca sa ne vopsim în negru sabiile, scrie el. Va trebui probabil sa omor oameni pe care nu-i cunosc. Niciodata nu puteam sa ma uit nici când taiam vreo gaina…Catanie-magarie…”. La un moment dat, asa cum rezulta dintr-o alta scrisoare scrisa Corneliei, aflat pe peronul garii din Târgu Mures, Emil îi rezuma alte impresii funeste: “Aseara am fost si eu de fata la plecarea la razboi a rezervistilor de la regimental 62…Toti acesti soldati erau oameni însurati cu nevestele lânga ei. Oare ce se petrecea în inimile lor pline parca de amarul înmormântarii? Într-adevar, înmormântare parea acest trist convoi, fara dangat de clopot doar…” Pe data de 23 martie 1915, cu sufletul de doua ori îndoit – între timp tatal iubitei Cornelia îi refuzase cererea în casatorie catalogând-o drept “joaca de copii” – Emil Rebreanu pleaca de la Târgu Mures pe frontul din Galitia. Va continua sa-i scrie Corneliei Danila, dar si din acea perioada s-au pastrat foarte putine scrisori. Cele ce au urmat sunt – conditiile mortii sale – sunt însa bine cunoscute gratie romanului “Padurea spânzuratilor”. Moartea lui Emil Rebreanu o va anunta familiei Jovan Kurici, ordonanta sa, croat de origine, care va face acest lucru prin trei scrisori succesive tocmai pentru a fi sigur ca în conditiile instabile ale frontului, macar una dintre ele va ajunge la destinatie. Au ajuns însa toate trei.
Mureseanul care l-a cunoscut pe Emil Rebreanu
Vasile Horga, fost avocat si om politic în perioada interbelica, a avut o viata bogata în evenimente, cu adevarat demna de intriga unui roman de aventuri. Cele mai multe dintre ele l-au marcat profund si definitiv. Marginalizat de regimul comunist dupa ce a facut câtiva ani de închisoare pe considerente politice – fusese membru al PNL –a murit în 1977, dar a apucat sa-si scrie memoriile, care în prezent se gasesc la unul dintre cei doi fii ai sai, dr, Mircea Horga si care mi le-a pus la dispozitie cu multa amabilitate. Asternute cu grija, dovedind o mare preocupare pentru detalii, memoriile lui Vasile Horga se dovedesc a fi astazi un instrument deosebit de util pentru oricine vrea sa înteleaga atmosfera Muresului interbelic. Originar de lânga Teaca, din localitatea Ocnita, Vasile Horga era în 1906 elev la Liceul românesc din Bistrita. A fost coleg de banca si de clasa cu Emil Rebreanu, fratele scriitorului Liviu Rebreanu. Dealtfel, cu Emil a legat o prietenie trainica. Nu au apucat însa sa termine Liceul la Bistrita pentru ca au fost exmatriculati. Motivul? Au citit în fata clasei un text de-al lui Alexandru Vaida Voievod, deputat în Parlamentul de la Budapesta. Textul a fost considerat a avea continut injurios si de aici masura excluderii din scoala care s-a luat împotriva celor doi elevi. S-au despartit, dar peste câtiva ani s-au reîntâlnit, pentru scurt timp, pe frontul din Galitia. Erau amândoi ofiteri în armata austro-ungara. Dupa aceea nu s-au mai revazut niciodata. Emil Rebreanu a încercat sa dezerteze la români, dar asa cum se stie, a fost prins, judecat, condamnat la moarte si executat prin spânzuratoare. Vasile Horga a reusit însa sa dezerteze la rusi împreuna cu ordonanta sa. A stat un timp într-un lagar din Rusia si tot în Rusia l-a prins revolutia bolsevica. Cu mare greutate – în timp ce revolutia era în plina desfasurare – a reusit sa se reîntoarca în tara. S-a înrolat voluntar în armata româna cu care dealtfel a intrat în Transilvania si a fost primul ofiter care a intrat în Ocnita, localitatea sa natala, în uniforma armatei române. Mult mai târziu, dupa razboi, avea sa afle de soarta fostului sau coleg si prieten, Emil Rebreanu, devenit între timp personaj (tragic) de roman.
O drama de constiinta într-un roman de exceptie
Scriitorul Liviu Rebreanu avea sa marturiseasca mai târziu faptul ca romanul “Padurea spânzuratilor” a fost inspirat de doua evenimente asociate si determinante: o tragedie traita si o întâmplare conjuncturala. Tragedia, asa cum am vazut, era una personala, fratele scriitorului, Emil, ofiter în armata austro-ungara, fusese condamnat si spânzurat pentru ca încercase sa treaca linia frontului la români, La aceasta tragedie s-a adaugat si puternica impresie generata de faptul ca scriitorul vazuse o fotografie care-l cutremurase: o imagine care reprezenta o padure de a carei copaci atârnau spânzurati militari cehi. Cu o viata interioara bogata si profunda, oscilând între îndoieli, elanuri si caderi, framântat de întrebari fundamentale, Emil Rebreanu a fost cu siguranta un personaj complex, atât în viata reala – asa cum ni se releva ea fragmentar, din scrisorile scrise de la Târgu Mures – cât si în transfigurarea sa literara din romanul “Padurea spânzuratilor”. Apostol Bologa, personajul romanului, împrumuta o buna parte din însusirile si trairile personajului real pe care îl întruchipeaza si pe care scriitorul Liviu Rebreanu reuseste atât de magistral sa le redea. În acelasi timp, personajului romanului sugereaza o constiinta treaza, nelinistita, un intelectual avid de explicatii logice despre bine si adevar, mereu în cautare de certitudini. În roman – de fapt o evocare realista si obiectiva a primului razboi mondial – accentul cade pe conditia tragica a intelectualului ardelean silit sa lupte la un moment dat împotriva propriului neam. Pâna la un punct – atâta timp cât a luptat pe fronturile din Galitia sau Italia – Emil Rebreanu a fost un militar exemplar care s-a evidentiat pe front fiind chiar decorat. Dar el nu poate face rabat de la propria sa constiinta atunci când este pus în situatia sa lupte cu cei de acelasi neam. Când viata îl pune în situatia sa aleaga între sentimentul datoriei de cetatean al statului austro-ungar si apartenenta la etnia româneasca, atât personajul real, cât si personajul romanului – este unul dintre cele mai importante puncte de convergenta între cele doua personaje – Emil traieste profund o drama de constiinta, care îl va conduce în cele din urma spre un final tragic, dar previzibil. E de presupus ca fara tragedia fratelui sau, romanul “Padurea spânzuratilor” n-ar fi iesti deloc s-au poate ar fi avut o alta versiune, mai putin realista si profunda.
“Scumpa mea Nelica,
Osorhei (Târgu Mures – n.r.),
25 august 1914
Toata ziua m-am gândit sa-ti scriu si atât de greu mi-e sa aleg câteva cuvinte din haosul acestor gânduri si sa si le trimit. Caci cui altcuiva as putea sa-mi dezvalui sufletul decât tie si numai tie…Toata ziua împingem la tunuri si atât de mult ne oboseste! Ba luni am facut prostia ca am ridicat un tun si de atunci ma dor bratele si gâtul si pieptul – si inima din el…De acum n-am sa mai fac asemenea prostii si o sa fiu mai calm, ca nici inima sa nu ma mai doara atât de des…Ti-as mai scrie înca, dar nu stiu cum…nu pot….O, dar absolut stiu, ca odata – poate prea târziu – vei întelege pe acel Don Juan, care vesnic te va stima si pe care – vai ! – l-ai sters atât de timpuriu din sirul amintirilor tale…
Multe sarutari de mânute,
Rebreanu”
(Fragment dintr-o scrisoare trimisa de la Târgu Mures, de Emil Rebreanu, d-rei Cornelia Danila din comuna Catina, raionul Sarmas)
“Nelica scumpa,
Osorhei (Târgu Mures – n.r.),
31 august 1914
Îti scriu, nu deznadajduitul de ieri, ci fericitul posesor a unei epistole demult asteptata si primita cu atâta bucurie…îti scriu si nu stiu cum sa încep si nu stiu cum sa-ti scriu. Eram chiar la exercitiul de seara când îmi daduse ofiterul scrisoarea ce mi-ai trimis. Am pus-o în buzunar necitita…Exercitiile s-or terminat de-odata cu coborârea amurgului – frumos, cum n-am mai vazut înca în anul asta. Am citit scrisoarea scumpa si atât de frumos scrisa, am cetit-o de atâtea ori!!!…O jale si o teama ne-a cuprins inimile tuturor..celor neatinsi înca. Luna septembrie poate s-o mai petrecem aici, însa de razboiu nici noi nu vom scapa…O sa vedem ce-o fi, însa pe mine ma framânta multe presimtiri neîntelese si atât de bine stiute. De nenumarate ori îi sarut mâinile Doamnei, salutari calde Domnului, iara D-tale îti sarut mânuta bolnava, daca nu s-ar fi vindecat de tot…si pe cea sanatoasa, pentru ca mi-a fost atât de draga…
Emil”
(Fragment dintr-o scrisoare trimisa de la Târgu Mures, de Emil Rebreanu, d-rei Cornelia Danila din comuna Catina, raionul Sarmas)
“La un moment dat au citit amândoi, în fata clasei o poezie sau câteva propozitii – nu mai retin exact – scrise de Alexandru Vaida Voievod, care atunci era deputat în Parlamentul de la Budapesta. Cele citite de ei în fata clasei au fost considerate ca injurii la adresa statului austro-ungar, drept pentru care au fost exmatriculati din toate scolile din Ardeal. Tata si-a schimbat prenumele din Vasile în Lazslo si dupa un timp, reusind sa însele vigilenta autoritatilor, si-a terminat studiile la liceul din Brasov. Nu stiu unde si-a continuat studiile Emil Rebreanu. Ei doi aveau sa se mai reîntâlneasca pentru scurt timp, dar pentru ultima oara, pe frontul din Galitia. Apoi drumurile lor s-au despartit definitiv…”
(Mureseanul dr. Mircea Horga, despre tatal sau, Vasile Horga fost coleg de clasa cu Emil Rebreanu)
“Voi muri negresit peste…Peste câte ore? Atunci îl îmbrasiseaza groaza, din ce în ce mai salbatec, înghetându-i sângele…Toate închipuirile mintii se prabuseau pe rând, ca niste castele de carti de joc, numai groaza ramânea sfidatoare, stapânitoare, soptindu-i în suflet un singur cuvânt, în fata caruia se sfarma tot: moartea…îi venea sa plânga mereu si nu putea. Se uita la ceas: patru dupa-amiaza…”
(fragment din romanul “Padurea spânzuratilor” de Liviu Rebreanu”)
“Atunci Apostol fu împresurat de un val de iubire izvorâta parca din rarunchii pamântului. Ridica ochii spre cerul tintuit cu putine stele întârziate. Crestele muntilor se desenau pe cer ca un ferastrau urias cu toti dintii tociti. Drept în fata lucea tainic luceafarul, vestind rasaritul soarelui. Apostol îsi potrivi singur streangul, cu ochii însetati de lumina rasaritului. Pamântul i se smulse de sub picioare. Îsi simti trupul atârnând ca o povara. Privirile însa îi zburau, nerabdatoare, spre stralucirea cereasca, în vreme ce în urechi i se stingea glasul preotului…”
(scena executiei din romanul “Padurea spânzuratilor” de Liviu Rebreanu”)
Aprecieri referitoare la romanul “Padurea spânzuratilor”:
Eugen Lovinescu: “…o proza psihologica în sensul analizei evolutive a unui singur caz de constiinta, un studiu metodic, alimentat de fapte precise si de coincidente, împins dincolo de tesatura logica, în adâncurile inconstientului”;
George Calinescu: “…un roman psihologic, o monografie a incertitudinii chinuitoare”;
Tudor Vianu: “în acest roman, Rebreanu este un analist al starilor de constiinta, al învalmaselilor de gânduri, al obsesiilor tiranice”;
Nicolae Manolescu: “Este un roman al constiintei…al revelatiilor succesive si al momentelor exceptionale, un roman al constiintei morale…”
Nicolae BALINT
nicolae_balint@yahoo.com
