Încetinirea creşterii economice şi a producţiei industriale este normală, în perioada actuală, consideră Leonardo Badea, noul viceguvernator al Băncii Naţionale a României (BNR). Aflat la seminarul EU-COFILE de la Sinaia, Badea a spus că, dacă ne referim la economia globală, aşa cum spun şi prognozele din ultimul timp, creşterea a încetinit, dar cu toate acestea, pieţele financiare manifestă optimism privind stabilitatea situaţiei globale.

Leonardo Badea a menţionat: „Exis­tă în economie momente în care se face un declic şi în care aşteptările economice se modifică, urmare a apariţiei unui fenomen. Acum este momentul ca inclusiv în cadrul producţiei indus­triale să se dezvolte şi să intre noua tehnologie. Tehnologia 5G reprezintă în acest moment principala provocare care ar putea să fie declicul de dezvoltare – acel impuls stimulativ pentru recreştere şi intrarea într-un nou ciclu de creştere (economică), inclusiv pentru producţia industrială”.

Domnia sa susţine că toate aceste lucruri vor trebui să intre într-o chestiune de ciclicitate, creşteri, descreşteri, revenire: „Dar acest impuls, de introducere de tehnologie nouă, de o creştere a productivităţii şi oferirea de servicii şi produse noi, inclusiv la nivelul producţiei industriale, reprezintă principala provocare pentru perioada următoare. Însemnând pe termen scurt şi mediu, nu pe termen lung”.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.