
Vicepreședintele Senatului, clujeanul Mircea Abrudean (PNL), a condus ședința plenului reunit al Parlamentului pentru dezbaterea și adoptarea bugetului de stat pe 2025, considerat cel mai important proiect legislativ al începutului de an.
„Ca senator de Cluj, mulțumesc colegilor senatori și deputați care au votat amendamentul pe care l-am propus împreună cu colegii PNL Cluj, Radu Moisin și Ovidiu Cîmpean. Este vorba despre o sumă de 2.250.000 de lei, care va cofinanța finalizarea proiectului de extindere, mansardare, modernizare și dotare a Școlii Gimnaziale Nr. 1 din Gherla. Peste 700 de elevi și profesori vor beneficia de condiții moderne, de nivel european, în această unitate de învățământ”, a declarat Abrudean.
Senatorul liberal a enumerat, de asemenea, câteva dintre proiectele strategice susținute de PNL pentru județul Cluj:
- Spitalul Regional de Urgență din Florești;
- Metroul Cluj – consolidarea transportului public urban;
- Autostrada A3 (Autostrada Transilvaniei) – continuarea lucrărilor;
- Drumul expres Cluj-Napoca – Dej – studiu de fezabilitate;
- Electrificarea și reabilitarea liniei feroviare Cluj-Napoca – Oradea – Episcopia Bihor;
- Pasajul DN 1C – Parcul industrial TETAROM III (Jucu);
- Extinderea Clinicii de Chirurgie Cardiovasculară din Cluj-Napoca;
- Biblioteca Centrală Universitară – construirea unui nou corp de depozit cu acces liber la raft;
- Academia de Muzică „Gheorghe Dima” – finalizarea lucrărilor la sediul nou.
„Clujul este un motor economic al României, un exemplu de excelență în educație, inovare și implicare civică. Proiectele noastre trebuie să fie solide, bazate pe realitățile din teren, și să beneficieze de susținerea tuturor, de la administrație la mediul privat și cetățeni”, a subliniat Abrudean.
Citeşte şi: Oraș de 5 stele cu autogară de o stea, revolta unui șofer de Bolt împotriva edilului Boc