Viceprimarul municipiului Turda, Lucian Nemeș, a câștigat definitiv în instanță procesul în care solicita plata indemnizațiilor de viceprimar, potrivit turdanews.net pentru perioada în care a fost schimbat abuziv din funcție (decembrie 2013), fiind înlocuit cu Lucian Varo.
Iată decizia instanței, dată azi, în Dosarul 1517/117/2014:
”Admite recursurile declarate de reclamantul Nemeș Lucian-Bogdan şi pârâtul UAT Municiul Turda împotriva sentinţei civile nr. 1249 din 15.04.2016 pronunţată în dosarul nr. 1517/117/2014 al Tribunalului Cluj pe care o casează în parte şi rejudecând în limitele casării cauza, dispune obligarea pârâtului Municipiul Turda la plata în favoarea reclamantului Nemeș Lucian-Bogdan a sumei de 21.622 lei actualizată cu rata inflaţiei, reprezentând indemnizaţie aferentă funcţiei de viceprimar.
Înlătură soluţia de obligare a pârâtului la plata, în favoarea reclamantului a sumei de 1503 lei, reprezentând contravaloarea a 11 zile de concediu neefectuat în perioada 11.12.2013 – 07.02.2014, ca urmare a constatării tardivităţii depunerii cererii adiţionale. Obligă pârâtul la plata, în favoarea reclamantului Nemeș Lucian-Bogdan, a sumei de 50 lei, reprezentând cheltuieli de judecată, respectiv contravaloarea taxei judiciare de timbru la fond. Obligă intimatul Municipiul Turda la plata, în favoarea recurentului Nemeș Lucian-Bogdan, a sumei de 100 lei, cheltuieli de judecată în recurs. Decizia este definitivă. Pronunţată în şedinţă publică din data de 13.10.2016”.
Interesant este că, în acest proces, viceprimarul Lucian Nemeș i-a chemat în instanță și pe cei care au inițiat schimbarea sa, respectiv foștii consilierii PNL Băginean Elena, Bichiș Sorin, Bugnar Florin, Cățănaș Paul, Florea Daniela, Iurean Victoria și Tothăzan Pavel. Însă, în decizia intanței nu se regăsește vreo mențiune privind obligarea acestora la plata vreunei sume de bani.
Situația este cel puțin ciudată, pentru că, pe de altă parte, Curtea de Conturi consideră în astfel de cazuri că nu se pot plăti doi viceprimari pentru aceeași perioadă (atât Lucian Nemeș, care a câștigat acum în instanță, cât și Lucian Varo, care a deținut funcția abuziv), motiv pentru care ”cei responsabili” trebuie trași la răspundere și puși la plată, neacceptându-se ca acest prejudiciu să fie suportat de la bugetul local, din banul public (caz menționat clar, la Câmpia Turzii, într-o situație similară).