Într-o emisiune la radio, viceprimarul Dan Tarcea a declarat că administrația locală vrea să demoleze gheretele din apropierea Pieței Mihai Viteazu de pe Canalul Morii.

“Piața Mihai Viteazu era o pată pe obrazul orașului, iar acum arată altfel. Ce a rămas de făcut este salubrizarea zonei de pe I.P. Voitești, cumva diametral opus zonei nou amenajate. E înfiorător. Miroase a urină, a vomă, persoane fără adăpost stau beți și dorm prin stații sau pe lângă chioșcuri. Este ceva de speriat. E sinistru. Trebuie spălat trotuarul cu clor pentru a fi dezinfectat. Miroase ca într-o toaletă publică nespălată. Pe strada Argeș se formează în weekend târguri ad-hoc de nimicuri, lucruri stricate, baterii consumate și papuci desperechiați. Asta se vinde acolo. E o pată pe obrazul orașului în condițiile în care în zona Mihai Viteazu vine orice turist care vizitează orașul. În condițiile în care avem niște turnuri de birouri pe Ploiești unde vin străini, vin investitori, o iau la pas să mănânce undeva, să se plimbe, trec prin zonele astea este mai mult decât rușinos să se împiedice de aceste mizerii în centrul orașului. Nu e la o periferie. Poliția Locală ar trebui să treacă mai des pe aici”, a spus un clujean la o emisiune la radio.

Viceprimarul Dan Tarcea a spus cu această ocazie că Primăria are în plan evacuarea comercianților de pe strada Argeș și mutarea acestora în Oser.

“Știu de situația de pe strada Argeș, Cuza Vodă, I.P. Voitești și toată zona limitrofă halei agroalimentare din Mihai Viteazu. Va intra în perioada următoare într-un proiect de modernizare și curățenie masivă. Am început cu Piața Mihai Viteazu, urmând ca pe viitor să ne aplecăm și asupra acestei zone. Pe strada Argeș suntem în proces de evacuare cu toți cei de acolo. Acolo unde este Canalul Morii. Acele magazine toate vrem să le desființăm, suntem în proces de evacuare, mai durează încă puțin, nu foarte mult. După ce reușim să îi evacuăm și să eliberăm spațiul din zona respectivă, vom putea trece și la amenajare. Pentru că într-adevăr nu face cinste orașului, într-o zonă intens circulată să avem asemenea acte de comerț. Pentru a putea vinde astfel de produse avem Oserul, unde este amenajat frumos și se pot desfășura acte de vânzare. Legat de curățenie și Poliția Locală, vom intensifica controalele în zonă, Clujul este un magnet pentru cerșetori. Poliția Locală face eforturi substanțiale și sunt zile când și 50 de persoane, care apelează la mila publicului, sunt conduse la centrele noastre de zi dacă sunt din Cluj sau sunt urcate în tren dacă sunt din alte județe.  Legat de celelalte străzi vom avea un proiect de modernizare pentru că trebuie să avem cursivitate. Piața Mihai Viteazu e intens circulată de navetiști, e un nod de transfer pentru autobuze. Putem să mărim ritmul de curățenie”, a mai spus Tarcea.

2 COMENTARII

  1. Eu asi zice sa „desfiintam piata”. Atata loc pt nimicuri. Ce bloc de „biraua” am trage noi acolo… Din pacate ce vede dl. Tarcea acolo Este Clujul Adevarat. Maimutzoi cu abilitati de pianisti la instrumenul tastatura isi consuma tineretile pe un scaun cu ochii holbati intr-un televizor, introducand date la greu si imaginadu-si printre clampanituri ca job-ul lur va dura mai mult decat joburile celor care au lucrat in lohn pt fabricile de confectii westice, iar vis-a -vis, imaginea analogica si reala a celor din urma (lohn-istii), ajunsi la varsta senectutii, in cautare de morcovi si cartofi ieftini. Cei pe care Tarcea i-a identificat ca homeless-i nu-s altii decat „freelanceri de ieri”. Asa merg lucrurile…

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.