Victima lui Augustin Lazăr: M-au pus pe un pat de fier fără saltea, m-au legat cu lanțurile de la picioare de pat și cu mâinile m-au legat de capătul patului

Mihai Gâdea a prezentat, luni, la “Sinteza zilei”, un interviu cu victima procurorului general Augustin Lazăr, disidentul anticomunist Iulius Filip.

Augustin Lazăr, la acea vreme procuror criminalist la Procuratura Alba Iulia, a îndeplinit periodic și atribuții privind Comisia de propuneri pentru liberare din cadrul Penitenciarului Aiud, care examina situația tuturor condamnaților ce îndeplineau fracția de pedeapsă pentru liberare condiționată.

Lazăr a refuzat eliberarea disidentului anticomunist Iulius Filip, deși acesta îndepliniste fracția din pedeapsă care îi permitea eliberarea condiționată. Disidentul executase peste 1.300 de zile de închisoare din pedeapsa la care fusese condamnat în decembrie 1981, atunci când a ajuns în fața unei comisii de eliberarea condiționată de la Penitenciarul Aiud.

Iulius Filip a povestit, într-un interviu acordat realizatorului TV Lucia Hossu Longin, pentru “Memorialul Durerii”, drama cumplită pe care a trăit-o în celulele comuniste.

În 1981, Iulius Filip a trimis pe adresa Comitetului Central al PCR un pamflet, adresat lui Nicolae Ceaușescu, intitulat „Vis și speranță” care se încheia cu versurile: „Laude, minciuni și vorbe, cu ele mereu ne-ați dus/ Dar acum sosit-a clipa pentru-al lor sfârșit și-apus!”.

A fost arestat în 3-5 martie 1981 și anchetat, iar în 15 martie 1981, ministrul de atunci la Apărării, Constantin Olteanu, l-a trecut în rezervă prin Ordinul 51/ 1981 „pentru fapte incompatibile cu statutul de cadru militar”.

Securitatea i-a oferit un post de maistru la o instituție civilă, cu condiția să devină informator. Deoarece a refuzat, nu i s-a oferit niciun loc de muncă. Pentru a-și întreține familia, a fost nevoit să facă munci necalificate, spălând scări de bloc, geamuri etc.

În 1981, Iulius Filip a trimis în Polonia o scrisoare de sprijin către Congresul sindicatului Solidaritatea cu mesajul. Ulterior, scrisoarea a fost difuzată de marile agenții de presă.

Securitatea a inițiat o anchetă în urma căreia a fost acuzat de „pactizare cu forțele contrarevoluționare din Polonia”. După ce scrisoarea a fost difuzată și de postul Radio Europa Liberă, Iulius Filip a fost trimis în judecată și condamnat la cinci ani și patru luni de închisoare, pedeapsă pe care a executat-o în închisorile din Cluj, București, Jilava și Aiud.

A fost închis și în subsolul Securității din București unde avea să treacă prin chinuri de neînchipuit.

Un episod zguduitor a fost cel în care a fost internat în spitalul specializat în tratamente psihiatrice pentru opozanții considerați rebeli fanatici și nebuni. În mintea securiștilor numai o alienare putea explica opoziția în fața lui Ceaușescu.

“Mă urcă în mașină și mă bagâ la închisoarea-spital Jilava pe secția Cronici, unde se făceau experiențe pe oameni cu noile produse farmaceutice neuroparalitice sau droguri. Se făceau direct pe oameni. (…)

Mi s-a făcut o injecție prin haine neuropaalitică în care sistemul nervos central nu mai comunica cu sistemul nervos periferic. M-au pus pe un pat de fier fără saltea, m-au legat cu lanțurile de la picioare de pat și cu mâinile m-au legat de capătul patului.

Am stat acolo nu știu cât timp, dar niște deținuți care realizau ce se întâmplă și-au rupt o cămașă și m-au mai îngrijit. Când am început să-mi revin și să realizez ce se întâmplă cu mine, arătam ca un om bolnav de boala lui Parkinson – nu mai controlam niciun membru periferic: ochii se învârteau în cap în toate direcțiile, o mână mergea în stânga, un picior în dreapta. Practic eram inexistent. Chiar dacă creierul înregistra perfect ce se întâmplă, comenzile pe care le primea pentru sistemul nervos periferic nu se puteau realiza”, povestește Iulius Filip.