Spre sfârşitul acestei săptămâni, reprezentantul societăţii civile în CSM, Victor Alistar, a declarat că, în pofida faptului că el nu crede că ar fi ofiţeri SRI sub acoperire în tagma judecătorilor, CSM ar trebui să clarifice acest aspect. Într-un stil caragialesc, Alistar încearcă să creeze degringoladă pentru ca problema judecătorilor SRI să rămână, ca şi până acum, în ceaţă. Un prim pas pentru clarificarea acestei probleme ar putea consta în explicaţiile care ar putea fi date vizavi de modul în care Alistar este ales reprezentantul societăţii civile în CSM de aproape opt ani de zile.

 

La ieşirea din şedinţa CSM de la sfârşitul acestei săptămâni, reprezentantul societăţii civile în consiliu a declarat că el nu crede în existenţa unor ofiţeri SRI sub acoperire în rândul magistraţilor, dar că CSM ar trebui să clarifice acest aspect. „Eu, unul, nu cred că există persoane care au o dublă calitate – atât în magistratură, cât şi în serviciile de informaţii, pentru că este interzis de lege. Însă în ce manieră, ce fel de colaborare, dacă acestea sunt aspecte care aduc atingere justiţiei, trebuie clarificat. Dacă nu, Consiliul să spună răspicat că a verificat, dar în mod temeinic, şi să informeze opinia publică, să liniştească opinia publică. Dacă se confirmă anumite aspecte, se va vedea, dar noi nu putem să anticipăm absolut nimic. Ce trebuie însă să facem este să nu lăsăm lucrurile nediscutate”, a susţinut Victor Alistar la ieşire de la şedinţa CSM.

Reprezentantul societăţii civile în CSM a precizat că nu a propus în Plenul CSM să se ceară o listă cu eventuali magistraţi „acoperiţi” de la Comisia parlamentară de control a activităţii SRI, ci doar s-a pronunţat pentru necesitatea clarificării tuturor aspectelor legate de implicarea SRI în actul de justiţie.

„Astăzi a fost pe ordinea de zi (…) o discuţie referitoare la acuzaţiile din presă că ar exista ingerinţe în justiţie din partea serviciilor de informaţii – şi sunt frecvente asemenea discuţii. De asemenea, se află în dezbateri într-o comisie de la Parlament, au fost şi declaraţii ale preşedintelui comisiei după fiecare din aceste întâlniri. Eu am pus în discuţie faptul că CSM ar trebui, în baza rolului său, să analizeze lucrurile, pentru că el are competenţa să analizeze aceste aspecte, şi să clarifice, tocmai pentru a nu lăsa să planeze suspiciuni. În sensul acesta a fost intervenţia şi cred că e de interes pentru societate, pentru opinia publică, pentru justiţiabili, dar şi pentru comunitatea profesională să se clarifice, să nu planeze în continuare şi perpetuu o asemenea discuţie, asemenea subiecte, care nu fac în niciun fel bine justiţiei” a declarat Alistar.

Cine strigă hoţii!

Declaraţiile lui Alistar vin în contextul în care pe ordinea de zi a şedinţei CSM s-a aflat un punct referitor la o solicitare a Cameliei Bogdan, judecător la Curtea de Apel Bucureşti, de apărare a independenţei sistemului judiciar în urma unor acuzaţii referitoare la faptul că dosarele se fac la comanda SRI.

Preşedintele CSM, judecătorul Simona Camelia Marcu, a precizat că punctul referitor la solicitarea Cameliei Bogdan a fost scos de pe ordinea de zi în decembrie 2017, pentru a fi avizat raportul de către inspectorul-şef al Inspecţiei Judiciare. Deoarece s-a constatat că avizul nu a fost dat între timp, concluzia a fost că punctul a fost introdus din eroare pe ordinea de zi.

În luna septembrie 2017, fostul ofiţer Daniel Dragomir afirma că în timpul audierii de la Comisia parlamentară pentru controlul activităţii SRI au fost abordate două teme principale – „culoarele media” şi „culoarele justiţiei”.

„Cele două subiecte abordate au fost culoarele media şi culoarele justiţiei dintr-o singură perspectivă – ceea ce eu consider a fi încălcări ale Constituţiei României. (…) Astăzi au continuat discuţiile pe tema abordată – culoarele media, ceea ce eu am numit culoarele media. Discuţia a continuat spre culoarele justiţiei, al doilea subiect, a doua temă pe care am ridicat-o în comisie. Am prezentat elementele pe care le cunosc, s-au adresat foarte multe întrebări, am pus la dispoziţia comisiei şi documente, care au rămas spre evaluare la Comisia de control, şi se va stabili un calendar. (…) Vor exista sau va exista probabil o nouă audiere. Ce tipuri de documente – am prezentat documentele de care dispun care să-mi susţină afirmaţiile”, a declarat atunci Dragomir.

Reprezentantul societăţii PSD

Victor Alistar este reprezentantul societăţii civile în CSM de aproape opt ani de zile, fiind propus în această funcţie de Victor Ponta.

El este susţinut în mod constant de PSD, astfel că, fără a avea vreun aviz din partea instituţiei pe care o reprezintă, el a fost prezent la comisia parlamentară specială pentru legile justiţiei, unde a votat pentru adoptarea lor. Alistar a susţinut un amendament potrivit căruia preşedintele României nu va mai putea refuza numirile şefilor Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.

De altfel, mişcarea civică Rezistenţa, alături de alte 14 grupuri civice, a trimis o scrisoare deschisă către Transparency International în care reclamă poziţia lui Victor Alistar, directorul executiv al Transparency International România, care a votat pentru aprobarea legilor Justiţiei în forma propusă de Ministerul Justiţiei, „în opoziţie cu punctele de vedere ale specialiştilor şi societăţii civile pe care ar trebui să o reprezinte”. „Prin votul exprimat in Plenul Consiliului Suprem al Magistraturii, poziţionarea domnului Victor Alistar este împotriva obiectivelor declarate ale Transparency International Romania de a-şi desfăşura activităţile pe baza valorilor integrităţii, dreptăţii şi democraţiei, cu respectarea nepartizanatului din punct de vedere politic. Considerăm că prin acest demers domnul Victor Alistar NU respectă principiile Transparency International şi propunem retragerea sprijinului pe care organizaţia pe care o conduceţi i-l acordă la nivel instituţional”. Conform scrisorii deschise, „în mod surprinzător, reprezentantul Societăţii Civile în plenul CSM, Victor Alistar, directorul executiv al Transparency International Romania, a votat pozitiv, plasându-se în opoziţie cu punctele de vedere ale specialiştilor şi societăţii civile”.

Organizaţiile civice semnatare ale scrisorii deschise sunt #REZISTENTA, Geeks for Democracy, #Rezist Milano, Canada Save Rosia, #Rezist Torino, „Romania As We Want It” — Milano, #Rezist Paris, Diaspora Franta Solidara cu Romania, #Rezist Zurich, Stafeta Steagului Uniunii Europene, #Rezist Munchen, #Rezist Lyon, #Rezist Birmingham WMW, #Protestatari ProDemocratie Londra, şi #Rezist Bruxelles.

 

Judecător SRI exclus din magistratură

În pofida declaraţiilor făcute de Victor Alistar referitoare la existenţa unor magistraţi SRI în sistem, trebuie menţionat că în urmă cu doi ani CSM a exclus-o din magistratură pe Lavinia Nicoleta Coţofană de la Judecătoria Arad, după ce Secţia pentru judecători în materie disciplinară a Consiliului Superior al Magistraturii  a admis în parte acţiunea disciplinară formulată de Inspecţia Judiciară împotriva acesteia. Potrivit declaraţiei de avere, Lavinia Nicoleta Coţofană deţine, prin cumpărare, două autoturisme: un Lexus 600 hL (an fabricaţie 2008) şi  Honda CRV (an de fabricaţie 2006), conturi bancare de peste 600.000 de lei,  circa 60.000 de euro şi imobile, atât pe numele ei, cât şi ale fiicelor sale.  Aproape toate  bijuteriile  au fost achi­ziţionate în perioada 2002-2014, în perioada în care a fost ofiţer SRI.

Coţofană a contestat decizia de excludere, ea fiind momentan suspendată din funcţie până când instanţele vor da un verdict final.

 


Materialul integral  poate fi citit in ediția tipărită a ziarului Gazetea de Cluj care poate fi cumpărat de la orice punct de vânzare a presei.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.