Liderul Pro România, Victor Ponta, a declarat, miercuri, într-o intervenție telefonică la B1 Tv, că Liviu Dragnea și Darius Vâlcov au avut un program de guvernare paralel, aluzie la celebrul ”stat paralel”, de vreme ce în ultima perioadă au fost impuse o serie de măsuri care nu erau cuprinse în programul de guvernare cu care PSD a câștigat alegerile în 2016.

”De la 1 ianuarie nu există niciun fel de indexare a pensiilor, nici cu rata inflației, nici cu nimic altceva, în schimb, indemnizațiile demnitarilor, inclusiv ale noastre, cresc în continuare pe legea salarizării. Nu sunt ipocrit să spun că nu vreau să am salariul mai mare, dar mi se pare indecent și total anti-social-democrat să spui că nu ai bani și îngheți pensiile, dar mărești salariile la demnitari.

Dacă îmi arătați dumneavoastră unde scrie în programul ăla de guvernare că de la 1 ianuarie până la 1 septembrie nu se indexează pensiile, eu n-am văzut și n-aș fi susținut așa ceva.

Dacă îmi arătați unde scria în acel program de guvernare că se vor introduce taxe suplimentare pe energie, comunicații și pe bănci. Eu nu l-am văzut.

Dacă îmi spuneți unde scria că se trec contribuțiile de la angajator la angajat, iarăși nu le-am văzut.

A fost un program de guvernare paralel. Știți că vorbim de statul paralel, domnul Dragnea și domnul Vâlcov au avut un program de guvernare paralel de care noi nu am știut. Nu a știut nici Teodorovici, că am fost amândoi la prezentarea programului și nu era nimic din ceea ce s-a făcut”, a spus Victor Ponta în cadrul emisiunii „Dosar de politician”.

”Iată, suntem în luna ianuarie și am primit niște știri, una după alta, și cu euro care va crește, că dacă nu poți din ROBOR, atunci din euro ții creșterile acestea, și despre faptul că în fiecare lună, din România ies peste un miliard de euro ca diferență la balanța comercială. Adică noi am mărit salarii și pensii, le-am dat la oameni și oamenii au cumpărat produse care se produc în Polonia, în Tucia, în Ungaria. Cu bani împrumutați de Guvernul României creștem economiile din jurul nostru și nu pe a României”, a mai precizat Victor Ponta.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.