Președintele partidului ProRomânia a declarat ieri seară, la TVR, că lucrează în străinătate. Politicianul nu a menționat cu ce anume se ocupă, însă a subliniat că are venituri mai mari decât cele de pe vremea când era parlamentar.

„Nu m-am născut politician, nu intenţionez să mor politician. Lucrez în afara ţării. Muncesc în viaţa privată şi îmi e bine. Am venituri ceva mai mari faţă de perioada în care eram parlamentar. (…) Sunt mulţi oameni care mi-au spus, de-a lungul timpului: Hai să lucrezi cu noi! Nu am voie, sunt parlamentar, sunt în incompatibilitate. Acum mi-au zis că am voie”, a declarat Victor Ponta, luni seară, la TVR. 

La alegerile locale din 6 decembrie 2020, ProRomânia nu a atins pragul electoral de 5% care să-i fi permis intrarea în Parlament.    La scurt timp după ce partidul său nu a intrat în Parlament, Victor Ponta a anunţat că se va dedica familiei şi proiectelor sale.  

„Mulţumesc din suflet tuturor celor care mi-au fost alături în acest proiect. Acum este timpul pentru familie, pentru prieteni adevăraţi, noi proiecte şi noi provocări ! Numai bine prietenilor – numai bine tuturor celorlalţi! NEVER GIVE UP!”, a transmis atunci Victor Ponta pe Facebook, potrivit adevarul.ro.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.