Cu toate eforturile IPP, cei 14 candidați nu doresc să se întâlnească într-o dezbatere electorală înaintea primului tur al alegerilor prezidențiale 2014 datorita refuzului lui Victor Ponta.

 

București, 28 octombrie 2014 § Kelemen Hunor, Dan Diaconescu și Corneliu Vadim Tudor sunt candidații înscriși în cursa pentru alegerile prezidențiale 2014 care nu au formulat, în pofida insistențelor, niciun răspuns propunerii Institutului pentru Politici Publice de participare într-o dezbatere electorală organizată de IPP cu toți cei 14 candidați – condiție solicitată de candidatul Alianței PSD – PC – UNPR pentru a participa într-o confruntare față în față, înaintea primului tur de scrutin.

 

Din formularea răspunsului candidatului Victor Ponta la propunerea de participare într-un format cu 14 candidați reiese că principala condiție a participării domniei sale este ca organizatorii (IPP) să îi invite într-o dezbatere pe toți candidații înscriși ceea ce reprezentanții Institutului pentru Politici Publice au făcut încă din cursul serii trecute asigurându-se că fiecare staff de campanie a fost informat/invitat. Aceste argumente nu par a fi suficiente, candidatul Alianței PSD – PC – UNPR explicând, la insistențele IPP că, în fapt, condiționează prezența domniei sale la o astfel de dezbatere de participarea efectivă a tuturor celorlalți candidați, un aspect pe care IPP nu îl poate controla/decide.

 

Călin Popescu Tăriceanu a comunicat acum câteva minute IPP că programul nu îi permite participarea la dezbatere deși Institutul își manifestase disponibilitatea de organizare a dezbaterii într-o altă zi dintre cele rămase până la primul tur al alegerilor prezidențiale 2014.

 

În cursul zilei de astăzi, din dorința ca măcar o dezbatere electorală să existe înaintea primului tur al alegerilor prezidențiale 2014, reprezentanții Institutului pentru Politici Publice au discutat, în total, ore întregi la telefon cu staff-urile de campanie dar și cu jurnaliștii interesați făcând toate eforturile pentru ca toți cei implicați să fie la curent. Din punctul nostru de vedere este regretabil că nu se poate organiza o dezbatere la care principalii candidați să intre într-o confruntare cu ceilalți competitori, format ce stimulează interesul electoratului pentru alegeri și implicit crește calitatea informațiilor de care alegătorii au nevoie (mai ales cei indeciși) pentru a se prezenta la urne în cunoștință de cauză.

Regretăm sincer situația și îi asigurăm pe toți cei care ne-au urmărit eforturile în ultimele zile, că am făcut tot ce a depins de noi ca această dezbatere să existe. Este convingerea IPP în continuare că alegătorii români merită o astfel de dezbatere și sperăm că ea va avea loc măcar înaintea celui de-al doilea tur de scrutin între candidații rămași în competiție. Ne manifestăm totala disponibilitate în continuare.

 

Mulțumim candidaților și staff-urilor de campanie care au comunicat cu promptitudine cu noi în cursul ultimelor zile.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.