Alegerea noului preşedinte PSD a fost cel mai important eveniment al săptămânii trecute. Deşi nu am convingeri pesediste, fie chiar numai pentru că sunt din Bădăcin, orice analiză trebuie să pornească de la premisa că această formaţie politică este una mare şi cu sprijin electoral substanţial. Nu este exclus ca la viitoarele alegeri (parlamentare, europarlamentare şi locale) să aibă rezultate bune, iar viitorul preşedinte al ţării să fie un membru al acestui partid. Oricum, între Crin Antonescu şi Geoană, îl prefer, pe departe, pe domnul Geoană. Prietenii mei vor fi surprinşi de cele scrise, dar încerc să fiu sincer, atât faţă de mine, cât şi în raport cu cei care mă citesc, mulţi sau puţini, câţi or fi ei. E nevoie de un partid de stânga puternic şi altul nu avem.
ând se va scrie despre odiseea intrării României în UE, nici un observator obiectiv nu va trebui să omită efortul imens făcut de ministrul nostru de externe din acea vreme. Apoi, a pierdut la o diferenţă mică alegerile prezidenţiale. Desigur, seara turului 2 a fost un moment penibil, iar basmul cu fraudarea alegerilor a reprezentat, şi el, un pas greşit. Aşa fiind, deşi nu l-am votat, nu pot să nu remarc şi aspectele lui pozitive. Aceasta nu înseamnă că Geoană trebuia să rămână în fruntea partidului. A promis că va demisiona dacă nu va câştiga alegerile prezidenţiale, şi aşa trebuia să facă. La români este cam greu cu respectarea cuvântului dat. A pierdut apoi şi alegerile în propriul lui partid, dar aceasta nu înseamnă că părăseşte viaţa politică şi nu cred că Victor Ponta îl va scoate pe linie moartă.
În toată perioada cât a condus partidul a avut adversitatea lui Iliescu şi a lui Năstase, pe care Geoană l-a obligat, pe bună dreptate, să părăsească conducerea Camerei Deputaţilor, din cauza problemenlor penale ale fostului Prim Ministru. În lumea aceasta, totul se plăteşte.
Victor Ponta s-a remarcat, de la început, atât profesional cât şi politic, a prins o conjunctură bună la Congres, pe care, inteligent, a ştiut să o valorifice. Ascensiunea lui a fost extrem de rapidă, dacă ne gândim că, la începutul lunii februarie, spunea că reflectează la un post de vicepreşedinte. Nu ştiu dacă va fi „pasărea pheonix” pentru PSD, cum a încercat să ne convingă, dar primele declaraţii date nu m-au dezamăgit. (Constituţia trebuie revizuită nu numai sub aspectul componenţei Parlamentului şi numărului de parlamentari.) Înainte de a face aprecieri, să aşteptăm, dar nu prea mult, deoarece timpul nu are răbdare. Nu sunt de acord cu profesorul Ovidiu Pecican că Ponta va permite vanghelizarea partidului. Într-un termen scurt, nu-l poate da afară din partid, mai ales că are mulţi sprijinitori şi este unul din vicepreşedinţii acestei structuri politice.
În materie de PSD funcţionează o apreciere generalizată. Toate partidele sunt rele, dar, de departe, PSD-ul este limita negativă absolută. Aceasta reprezintă o judecată tip clişeu, neconformă cu realitatea. Grupuri de interes economic funcţionează în toate partidele, inclusiv în PDL. O judecată nuanţată în privinţa principalului partid de opoziţie a făcut-o, în mai multe rânduri, domnul Dan Pavel.
Pornind de la această premisă, aştept de la noul preşedinte o politică nouă şi coerentă. Domnul Victor Ponta, într-o primă etapă, ar trebui să integreze în viaţa partidului „grupul de la Cluj”. Acesta reprezintă o componentă de vârf, din punct de vedere intelectual şi managerial, a PSD-ului.

Adrian Man

PS. Conduita lui Cristian Diaconescu apare de neînţeles. Poate timpul ne va lămuri de ce a procedat astfel, atât în timpul Congresului, cât şi după.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.