„Domnul preşedinte a făcut un lucru absolut corect (n.r. privind transmiterea cererii de încuviinţare a urmăririi penale). Eu cred că nimeni în această ţară, indiferent că este o persoană sau o instituţie, nu poate să blocheze înfăptuirea actului de justiţie în România. Am în momentul de faţă toate dovezile nevinovăţiei mele pe care le voi pune la dispoziţia procurorului de caz după care voi discuta şi public aceste argumente”, a afirmat Videanu, duminică, într-o conferinţă de presă.
Preşedintele interimar al PDL Bucureşti, Adriean Videanu, pentru care procurorul general a solicitat declanşarea procedurilor pentru formularea cererii de începere a urmăririi penale pentru fapte săvârşite în perioada cât a fost ministru al Economiei, a afirmat că are toate dovezile nevinovăţiei sale pe care le va pune la dispoziţia procurorului de caz.
Agerpres