Preşedintele interimar al PDL Bucureşti, Adriean Videanu, a declarat, marţi seară, într-o conferinţă de presă, că în cazul în care premierul Victor Ponta nu va prezenta în termen de 48 de ore argumentele care au stat la baza memorandumului privind privatizarea Oltchim va sesiza Parchetul General pentru „tentativă de subminare a economiei naţionale” şi a cerut „cuplului politico-mediatic Ponta-Dan Diaconescu” să înceteze „circul mediatic” pe acest subiect.
„Victor Ponta este singurul vinovat de închiderea Oltchim şi de eşecul procesului de privatizare. Motiv pentru care îi cer public să prezinte care au fost argumentele pentru care a schimbat prin memorandum condiţiile de privatizare negociate cu FMI, cu Comisia Europeană, impunând condiţii care sunt total dezavantajoase statului român şi Oltchim. În măsura în care Victor Ponta nu va prezenta public aceste argumente, în termen de 48 de ore voi sesiza Parchetul General pentru tentativă de subminare a economiei naţionale. Este o chestiune absolut serioasă”, a spus fostul ministru al Economiei.
sursa: Agerpres