
Președinta Partidului Oamenilor de Trecut (POT), Anamaria Gavrilă, a apelat miercuri numărul de urgență 112, susținând că este „agresată” de jurnaliștii care își desfășurau activitatea în Parlament. Polițiștii sosiți la fața locului nu i-au dat dreptate și au sancționat-o cu avertisment.
Incidentul a avut loc la grupul parlamentar POT, de unde Gavrilă a făcut sesizarea. Polițiștii Secției 17 au constatat că reporterii se aflau într-un hol cu acces permis presei și că nu încălcaseră nicio lege.
„Reprezentanții mass-media se aflau în exercitarea atribuțiilor de serviciu (…). În urma verificărilor, persoana apelantă a fost sancționată contravențional, cu avertisment, conform prevederilor OG 34/2008”, a transmis Poliția Capitalei într-un comunicat.
Citeşte şi: Cârciumarul Adrian Munteanu a fost oprit