Primarul municipiului Turda, Cristian Matei, a anunțat semnarea contractului pentru începerea lucrărilor de renovare energetică aprofundată a clădirii în care funcționează Poliția Locală. Imobilul vizat este situat pe strada Dr. Ioan Rațiu, nr. 30, iar investiția se ridică la 2.168.449 lei (fără TVA), bani proveniți din fonduri europene, prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), în cadrul programului „Valul Renovării”.

 „Acest proiect înseamnă mai mult decât modernizarea unei clădiri — înseamnă consolidarea unei instituții-cheie pentru siguranța orașului”, a transmis edilul într-o postare publică. Intervențiile vor contribui la reducerea consumului energetic și a impactului asupra mediului, dar și la îmbunătățirea condițiilor de muncă pentru angajații care asigură ordinea publică.

Cristian Matei subliniază că modernizarea nu se rezumă la un aspect estetic, ci reflectă o viziune pe termen lung: „Turda construiește responsabil, cu viziune și cu respect față de fiecare leu investit. Turda nu doar se dezvoltă. Turda evoluează. Pas cu pas. Proiect cu proiect”.

Citeşte şi:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.