Viitorul luminos: absența dezbaterii și a confesiunii

iitorul luminos: absența dezbaterii și a confesiunii. „Preocuparea pentru imagine – nota Ion Cristoiu într un text -, vizează în politica de azi preocuparea pentru impresia lăsată în ochii electoratului. La personajele lui Caragiale, imaginea înseamnă impresia lăsată în ochii mahalalei. Obsesia onoarei presupune o imensă vanitate.”

Nimic mai adevărat. În cuvinte puține, Ion Cristoiu relevă un adevăr pe cât de tragic, – căci vorbește despre ceeace am putea numi lejer ”monștrii mahalalei” -, pe atât de amuzant, dar și trist în același timp, când ne gândim, cu un zâmbet amar, anticipând ”viitorimea tinerimii” , care nu va mai semăna nici măcar cu personajele lui Caragiale. Este momentul când nici măcar nu vom mai putea râde… Iar ”obsesia onoarei”, probabil va dispărea cu totul… Precum și ”portretele” lui Caragiale…

Viitorul luminos. Cătălin Cîrstoiu, cununat de Traian Băsescu

La vârsta de 23 de ani, Cătălin Cîrstoiu a fost cununat de Traian Băsescu. De atunci medicul spune că a absorbit multe învățăminte de la fostul președinte, pe care cu siguranță le va aplica și în politică.

Ce diferență de substanță poate să fie între acest domn care a supt învățăminte de la cel mai scelerat personaj pe care l-a avut în politică România, de la Ceaușescu încoace, și sub-mediocrul, agramatul și tupeistul ”Piedone”, cel care a descoperit cum este furat românul, cu gramele foii de hîrtie pusă pe cîntar sub feliile de sal

Cu ”învățămintele turnătorului mizerabil Băsescu și cu această descoperirea uluitoare a vieții sale, Cîrstoiu și ”Piedone” vor să salveze Bucureștiul…

E, cumva îngrozitor să te gândești cum vor arăta viitorii candidați, ai noilor generații la primării, în România. Cum vor arăta noii ”tineri-monștri” care vor hotărî destinele comunităților? Asta va fi, oare, ”ultima suflare” a lui Caragiale?

Viitorul luminos. Canada ar putea aluneca în război civil

Am citit, recent despre un raport secret al Poliției canadiene, evocat de dl. Călin Marchievici în ”Cotidianul”, raport care avertizează că cetățenii s-ar putea revolta atunci când își vor da seama cât de faliți sunt.

”Canada ar putea aluneca în război civil când cetățenii își vor da seama că situația lor economică este cu adevărat disperată” și că noua recesiune ”va accelera declinul nivelului de trai, care a scăzut deja simțitor în cazul tinerelor generații”, având în vedere că ”cei mai mulți canadieni cu vârste sub 35 de ani nu își pot cumpăra o locuință”. Generatia Z: zero spirit critic și capacitate analitică

Rămânem în America de Nord, continentul partenerului strategic major al României, și la tinerele generații, cele care vor ajunge inevitabil la conducerea SUA și a ”lumii libere și bazate pe reguli”. Newsweek prezintă ultimul raport Freedom Economy Index și arată ce cred șefii companiilor despre angajații ce fac parte din generația Z (cei născuți după 1989, până în 2010).

Viitorul luminos și generația Z

68% dintre șefii micilor companii americane spun că acești tineri sunt ”cei mai de neîncredere” angajați. 71% dintre patroni spun că este foarte probabil ca acești angajați să aibă probleme de sănătate mintală. Un angajator a spus că acești angajați ”sunt dintr-o lume paralelă, le lipsește total bunul simț al lucrurilor, au zero spirit critic și nicio abilitate analitică”. Mai puțin de 4% dintre angajatori spun că acești tineri corespund cerințelor la locul de munca.

62% dintre angajatori spun că sunt angajații care creează discordie și un mediu toxic la locul de muncă. ”Se așteaptă la promovări pentru simplul motiv că se prezinta în fiecare zi la muncă”, spune un alt angajator. Dacă Dumnezeu și sforarii ONG-urilor nu-i vor uita în stradă protestând încontinuu pentru protejarea Mamei Gaia, a drepturilor animăluțelor și schimbările de sex, ei sunt generația care va prelua conducerea marilor corporații, instituții și a guvernelor marilor puteri occidentale”.

Nici serviciile secrete, nici sociologii, ori alte instituții n-au făcut în România astfel de studii. Nu știm cum va arăta ”noua clasă” care va conduce românia. Ceeace putem însă vedea cu ochiul liber estea dunătura de tinere mizerii umane, pe care Coldea i-a adunat sun siglele USR, Rezist, AUR și alte ONG-uri politice, redenumite ”partide”, preocupate în a distruge tot ceeace face parte din patrimoniul sufletului românesc. Dar și de a aduna bani cu nemiluita, chiar și din distrugerea economiei. PNRR-ul lui Ghinea, vaccinurile lui Voiculescu sunt doar vârfurile unui aisberg pe care încă nu-l putem măsura.

„Murim mai repede decât aiurea”

Mă întreb, totuși, la urma urmei, dacă ar fi bun un asemenea studiu asupra României? Oricum, noi, ”expirații” nu mai contăm. Și, așa cum observa și Livius Ciocârlie, cu debordantă sinceritate tot noi vom fi socotiți vinovați… Suntem, totuși, prea mulți, iar bugetul ne suportă din ce în ce mai greu.

Dar și prea puțini, fiindcă murim mai repede decât aiurea, ceeace face să scadă numărul românilor periclitând situația noastră de stat cu cea mai numeroasă populație din Europa de sud-est. După ce că încurcăm lumea și dăm loc la cheltuieli, nici măcar patrioți nu suntem.

„Dar noi nu mai suntem așa…”

Am devenit, în ultimă instanță, extremiști, că așa e mai comod pentru ”ei”. Nu ne rămâne decât să facem naveta între disperare și lipsă de speranță, așa cum ne sugerează Maria Zambrano, cunoscuta eseistă născută în 1904 în Spania, fost profesor la Facultatea de Litere si Filozofie a Universitatii din Madrid, și care mai apoi s-a exilat in Cuba, unde a predat la Universitatea din Havana, apoi in Mexic si Porto Rico. Nu ne va rămâne decât confesiunea, prietenia și rarele întâlniri cu alți ”expirați” triști, care în lipsa analizelor de tipul celor din Canada și America, se mulțumesc să trăiască așa cum au știut, dintotdeauna: cu cafea, țigări și cărți…

Omul disperat se confesează, spune eseista; ”Se confesează cel ce e obosit să fie om, e obosit de sine însuși. Este o fugă care în același timp vrea să perpetueze ce a fost, chiar lucrul de care fuge. Confesiunea este ieșire din sine, în mare grabă.Iar cel ce iese din sine o face pentru a nu accepta ceeace este, pentru a nu accepta viața așa cum i-a fost dată. (…) Amară dualitate între cineva care decide din interior și altul care, purtând numele nostru, e resimțit ca străin și dușman.”

Dar noi nu mai suntem așa. Nu mai are rost. Din spate, cu vlaga tinereții urlând, vin cohortele de oameni fără dualități…

Octavian Hoandra evz.ro