Candidatul ALDE la Primăria Dej, Vicenţiu Ştir a optat pentru o campanie electorală transparentă prin care să comunice constant atât prin intermediul presei, a dezbaterilor publice, dar şi prin mediul online, în special prin reţelele de socializare.

„Este prima zi de campanie electorală, o zi pe care, mărturisesc, am aşteptat-o cu ceva interes şi totodată cu emoţie. Este prima zi în Campania ALDE şi a mea. Prima zi în care se fac mişcări sau se încearcă a se fura startul. Dacă mă întrebaţi ce sentiment mă încearcă, vă spun că sunt puţin contrariat. Este prea multă acalmie, de parcă toate forţele politice ar aştepta ceva. Preşedintele Iohannis ne sfătuieşte neutru şi dezinteresat, când votaţi, uitaţi-vă la candidat, să fie integru, să fie gospodar dar uitaţi-vă şi la partid”.

Presupun că trebuie să fie mare, să fie cu vechime, cu patimă istorică. Cioloş ne lămureşte şi el ”dezvoltarea se face nu numai cu bani de la Guvern, ci şi cu implicarea comunităţilor locale”, aveţi grijă cu cine votaţi. Doamne cât de simplu, cât de limpede, cată lumină. Şi eu, eu care mă frământam cum pot să conving, cum pot să atrag, cum pot să mobilizez concetăţenii mei să aleagă deplin conştienţi că în următorii patru ani vor avea o realitate pe deplin asumată şi care nu mai poate fi schimbată. Eu nu pot să spun mai mult decât: oameni buni alegeţi cu sufletul, alegeţi pe cineva care iubeşte cetatea şi pe cei care o locuiesc şi nu neapărat pe mine. Eu nu mă pot lăuda cu ce am făcut, dar nici nu pot amăgi. Un lucru însă este sigur, chiar dacă nu suficient : IUBESC ORAŞUL ŞI OAMENII SĂI”, menţionează Ştir.

 

Dacă e afacerist, vrea locuri de muncă pentru dejeni

Candidatul ALDE la Primăria Dej, Vicenţiu Ştir, a făcut un anunţ interesant pe pagina lui de Facebook. Potrivit celor spuse de Ştir, platforma sa electorală este construită în jurul dezvoltării economice şi a pieţei de muncă.

  • „Nu mă hazardez să fac promisiuni, gândindu-mă la ceea ce cetăţenii doresc să audă. Vreau în schimb să fructific ceea ce ştiu cel mai bine . Doresc să pot deschide oportunităţi de afaceri, generatoare de locuri de muncă. Doresc să maximizez posibilităţile pe care parteneriatele private le pot dezvolta în relaţia cu Primăria.
    Sunt managerul unei mici intreprinderi, cu un număr de peste 50 angajati, un om, spun eu, simplu fără veleităţi, un om care-şi iubeste semenii, care nu ştie să mintă, să înşele, să mistifice sau să denatureze adevărul. Poate că prin felul meu de a fi nu voi rezista în politică prea mult, dar cineva are datoria de a da semnalul că este vremea unui alt fel de politic, politica celui care priveşte deschis în ochii cetăţeanului, putând să spună ”am făcut ceea ce ţi-am promis”.

Orice om este subiectiv când este pus să-şi creioneze un profil propriu. Eu despre mine caut să spun puţine. Faptele sunt cele care mă califică, valorizează sau validează. Dincolo de orice altceva sunt extrem de deschis şi receptiv la recomandari şi critici. Din toate avem de învăţat”, explică Vicenţiu Ştir.

 

Şi-a manageriat firma pe timp de criză

Una dintre provocările pe partea de bussines despre care vorbeşte Ştir, se referă la faptul că în perioada în care România a fost lovită de criză, el avea o răspundere faţă de angajaţii săi şi o obligaţie să îşi menţină firma pe linia de plutire.

„În anul 2007, am înfiinţat S.C.Vicenţiu Serv, având ca activitate analiză şi verificări de inginerie tehnică, având specialitatea inginer electromecanic, astfel încât prin experienţa mea şi managementul bun, am reuşit ca în plină criză să fac din Vicenţiu Serv un brand recunoscut internaţional, reuşind prin profesionalism şi calitatea serviciilor, încheierea unui parteneriat cu cel mai mare brand de stivuitoare din întreagă lume „Toyota Material Holding”, relatează acesta.

Un lucru impresionant despre acesta este faptul că a reuşit să obţină în acest an un contract de muncă cu o firmă din Germania, care este unul dintre sponsorii echipei de fotbal Bayern Munchen. Astfel, Ştir a avut ocazia să viziteze lunar unul dintre cele mai îndrăgite stadioane din Europa.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.