La cei 51 de ani ai săi, Dănuţ Vincze e un personaj deja cunoscut la I.M.L.Cluj, pentru că s-a mai prezentat în câteva rânduri aici: odată a fost muşcat de câinii romilor din Baciu, stârniţi asupra lui chiar de către aceştia, cu o altă ocazie a fost bătut de propriile rude, altădată de necunoscuţi.Acum a venit după ce a fost biciuit sălbatic, tot de o rudenie! Omul vorbeşte atât de tare încât coridoarele răsună de voceasa pătrunzătoare, dizarmonică şi, abia după un minut de ascultare, eşti deja stors precum o lămâie. E limpede, acest om care exasperează pe toată lumea are caracteristicile unuivampir energetic -fiinţă care în mod uzual poate fi caracterizată ca având probleme psihice – dar de fapt este slabă, neajutorată, incapabilă de a se descoperi pe sine, „furând” energia celor din proximitate…
Cu urechea sângerândă, după biciuire, la I.M.L.
La puţin timp de la începutul discuţiei cu Vincze încep să-mi blestem zilele pentru că l-am stârnit: mă covârşeşte rapid prin relatările sale lungi, ale unor întâmplări – majoritatea încheiate prin bătăi, pe care le încasează cu seninătatea unui Crist. Mi-am zis atunci: dacă tot am început discuţia cu el, hai să văd – cu orice riscuri – unde poate ajunge omul acesta! Şi mă conving curând: Vincze e inepuizabil, în goana lui după „combustia” aceea nelămurită – energia aproapelui – şi fără de care se pare că Vincze nu poate să funcţioneze… Îşi începe acesta, hotărât, relatarea ultimei păţanii avute şi în timp ce vorbeşte urechea lui,însângerată, de la lovitura de bici, luceşte în lumina palidă a sălii de aşteptare a I.M.L.: „Eu locuiesc în Baciu şi am aflat de moartea unui domn din Mera, pe care-l cunoşteam, aşa că joia trecută m-am hotărât să iau trenul şi să merg la înmormântarea lui. Aveam nişte bagaje la mine şi – pentru că mă dor picioarele de la ulcerul meu varicos şi de la ulcerul meu varicos şi alte păţanii – m-am dus la soacră-sa şi mi-am lăsat la ea pungile pe care le aveam la mine şi o haină cu guler îmblănit, cu gând să prind cortegiul şi să merg şi eu la cimitir, la înmormântare. Dar, ajuns în centru am văzut cum coteşte cortegiul spre cimitir, aşa că am renunţat şi am intrat în magazin şi mi-am cumpărat cinci fire de cremvurşti, că mi se făcuse foame. Apoi m-am dus la mătuşa Ana, pe care n-am mai văzut-o din 2012, când am luat bătaie de la fratele şi cumnatul meu.Atunci au fost nervoşipe mine pentru că i-am luat telefonul din mână lui tata, ca să-l fac atent fiindcă doream să strâng nişte mere din livada lui. I l-am dat înapoi, dar ei au zis că i l-am vândut la nu ştiu cine! Însă, eu sunt sigur că l-au luat ei. Nu m-am prezentat atunci la I.M.L. că n-am avut bani de consultaţie, după cum nici acum n-am avut, dar i-am împrumutat de la un om cu suflet”! Arată în continuare că, înainte de a intra pe poarta casei mătuşii, a strâns mâna unui tânăr – copilul lui văru-său, Şoni – şi l-a întrebat pe acesta dacă-l cunoaşte. El i-a răspuns că nu-l cunoaşte, dar l-a lăsat să intre la mătuşa. „Făcea ochiuri pe sobă şi am stat un pic de vorbă cu ea, însă ea vorbea tot timpul la telefon cu cineva, nu-mi acorda nicio atenţie. Era două şi jumătate, aşa că într-un târziu am întrebat-o când am autobuz, ca să mă pot întoarce acasă. Ea mi-a spus că la trei, aşa că i-am cerut un pahar de apă înainte să plec, fiindcă plasa cu termosul şi haina îmi erau la soacra lui Şoni, unde le lăsasem. Apoi am ieşit pe uliţă şi întorcându-mi capul am văzut cum fiul lui, cel din poartă, aruncă după mine cu o piatră… Dar, din fericire nu m-a lovit! Între timp mi-am luat plasele şi haina de la cealaltă mătuşă, soacra lui Şoni, pe care aceasta le lăsate la poartă – şi m-am oprit pe drum să povestesc puţin cu un sătean. Însă, pe când vorbeam cu el a apărut,de la înmormântare, chiar Şoni. M-a întrebat ce-am căutat acum la maică-sa şi de ce mă duc mereu pe la fiică-sa, care munceşte în gară… Şi a luat din mâna feciorului biciul pe care acesta i-l adusese şi m-a biciuit, ca să mă învăţ minte. Eu atunci am scos şpreiul pe care-l port tot timpul -ca să mă feresc de câinii ţiganilor – şi l-am pulverizat spre el. Dar el m-a lovit peste mână, mi-au căzut pe undeva şi ochelarii, iar el a plecat spre casă. După care am pornit şi eu, pe jos, spre Rădaia, să caut o ocazie”…
„Poliţiştii mi-au confiscat şpreiul, brişca şi artificiile, plus amenda”!
Vincze mărturiseşte că abia ajuns în Rădaia, s-a şi trezit ridicat de un echipaj de poliţie. Acestal-a dus, urgent, la un popas, unde i-a fost confiscat „arsenalul”,pe care-l ţinea la el pentru descurajarea câinilor – şi apoi amendat. „Vă daţi seama, în 2017 am fost muşcat rău de tot de câinii asmuţiţi, în batjocură de ţiganii din Baciu şi în urmă cu două săptămâni am fost, la fel, atacat de ei! Şi, în loc să ia măsuri împotriva proprietarilor câinilor, poliţia mă amendează tot pe mine, pentru că-i rog să-şi facă datoria” – constată, cu aer damnat, Vincze. Apoi trece la relatarea altor bătăi încasate de el – doar pentru că a fost un om drept şi a spuns lucrurilor pe nume şi, mai ales, cu voce tare! „Recent, am fost bătut de nişte ţigani până şi-n autobuzul 31, după ce i-am cerut locul unui copil care se uita pe telefon. Totul pentru că nu mă mai puteam ţine pe picioare din cauza ulcerului varicos, a muşcăturilor de câini şi a glezenei pe care mi-am fracturat-o în 1996. De asemenea, nu aud cu urechea stângă – de la sunetul de picamer şi de la lovitura unei cuve de escavator, încasate pe când lucram la un şanţ, pentru un patron care m-a ţinut angajat doar la negru şi care a refuzat după aceea să-mi dea drepturile. Pe deasupra, tot la el am căzut şi de pe o scară, prin 2002, când şi-a deschis firma, lovindu-mă rău şi zăcând săptămâni întregi, la pat, fără să primesc de la el vreun ban”! Nu-şi isprăveşte fraza şi Vincze este invitat în cabinetul de consultaţii, de unde se întoarce la scurt timp cu un certificat în care i-au fost recomandate patru zile de îngrijiri. Încerc să mă despart de el cât mai rapid, fiind extenuat deja de bombardamentul de fraze –urlate, efectiv – şi încerc să mă retrag în toaletă. Însă Vincze, după mine. Nu mă slăbeşte decât după ce-i dau numărul de telefon, ca să mai sune din când în când. „Nu prea des, sper”- îi sugerez eu, disperat. Îmi promite solemn acest lucru după care conchide: „Acum prima problemă e să-mi recuperez ochelarii pierduţi când am fost biciuit şi apoi să-mi găsesc şi eu o femeie. Dar pentru asta am să merg la Pavilionul trei de la Psihiatrie, unde am o cunoştinţă, un asistent care mi-a promis că-mi găseşte una. Am fost internat acolo prin 2013 şi am stat o lună şi jumătate, aşa că ştiu cum merg treburile”. Se retrage până la urmă doar când îi închid, cu zgomot, uşa toaletei în nas.Nu trece însă decât o zi şi sunt sunat de către Vincze, dornic să-mi raporteze ce-a mai făcut între timp. Îmi spune că a doua zi l-a căutat, personal, pe comandantul poliţiei judeţului, ca să se plângă în privinţa amenzii încasate după ce a fost biciuit – dar n-a reuşit să intre la el, spunându-i-se că-i plecat din oraş. Mă roagă aşadar să-l însoţesc în audienţă şi să pun o vorbă bună pentru el, pentru că nu mai poate trăi cu oamenii: toată lumea îl sfătuieşte să se interneze la Psihiatrie, inclusiv poliţiştii, primarul şi preotul din comună. La care – stânjenit şi brusc lipsit de puteri, de parcă mi-ar fi confiscat toate energiile prin telefon – îi spun că lipsa timpului mă împiedică să fac acest lucru însă, negreşit, voi scrie despre cazul său.Apoi îi închid spunându-i că am multă treabă, făcându-mi cruce cu limbaîn cerul gurii…
Punctul de vedere al I.P.J.Cluj
„Cel în cauză a provocat scandal în familie şi a fost sancţionat de poliţiştii Secţiei 3 Poliţie Rurală Baciu pentru tulburarea ordinii şi liniştii publice cu o amendă de 200 de lei, în conformitatea cu prevederile Legii nr. 61/1991 republicate”, a declarat, pentru Gazeta de Cluj, Traian Morar, purtător de cuvânt al I.P.J.Cluj.
