Partea a – 4 -a
Desfiintarea Partidului Comunist Roman a insemnat aparitia imediat, in ianuarie 1990, a zeci de partide in care, desigur, i-am regasit pe fostii propagandisti din partidul comunist, ideologi care ne-au omorat vietile cu aparitiile lor, cu atitudinea si puterea lor persuasiva de a ne impune dorintele megalomanice si nebuniile Dictatorului. Am asistat, aproape zilnic, cum se inscriau partide pe banda rulanta. S-au creat peste noapte circa 287 de partide politice, beneficiind de prerogativele deosebit de permisive ale Legii partidelor tot felul de partide si partidulete, de catre tot felul de indivizi care mai de care mai ciudati, superficiali si gaunosi, plini insa de dorinta de putere si inavutire peste noapte, partide de la cele istorice, precum PNT-CD, PNL sau PSDR, pana la declararea Frontului Salvarii Nationale ca partid politic, formatiune care a preluat puterea in 22 Dec. ’89 si care isi propunea castigarea primelor alegeri libere dintr-o Romanie, chipurile scapata de comunism, de tortionari si imbecilitate dusa la extrem.
Cam tot la fel s-a intamplat si cu Securitatea, care, dupa ce a fost hulita, huiduita si i s-a cerut moartea, a fost desfiintata de, deja celebrul, Gelu Voican Voiculescu, numit ca prim-viceprim ministru al Guvernului Roman, dar care, tot prin contributia domniei sale, a facut posibila reaparitia ei, a acestei odioase institutii care ne-a chinuit vietile zeci de ani la rand, in alte 7 servicii secrete la nivelul institutiilor punitive ale statului.
Omorarea balaurului cel mare a insemnat de fapt aparitia a altuia cu mai multe capete, care se va dovedi mult mai greu de controlat si de stapanit !.
Cu mai multe partide si cu mai multe servicii care s-au pozitionat pe tot esichierul politic de la stanga la dreapta, sa te tii ce lupta de clasa pasionala a oferit Romania lumii intr-o perioada de 22 de ani de istorie !.
Prima perioada am consemnat-o chiar in 12 decembrie 1990, cand platformele balcoanelor Palatului Victoria nu mai dadeau satifactia maselor de oameni ai muncii, care voiau sa schimbe puterea nou instalata. Intre protestatarii din Piata Victoriei ii regasim pe pe toti cei care au suferit in inchisorile comuniste si unde si-au petrecut mare parte din viata, dar care au asteptat momentul 22 Dec.’89 mai bine de 75 de ani, cu gandul ca de drept li se cuvine conducerea tarii. Nu a fost deloc sa fie asa, chiar daca strada scanda “Schimbare, Moarte Comunistilor si Moarte Securitatii”.
Pe platforma improvizata a unei tanchete ii regasim tot pe Ion Iliescu – chipurile KGB-ist si pe Dumitru Mazilu – fost sef al Scolii de Securitate de la Gradistea dar si raportorul Romania la sediul ONU de la Viena – chipurile CIA. Piata nu l-a ales pe Corneliu Coposu, pe Radu Campeanu sau Sergiu Cunescu, liderii opozitiei, asa cum s-a intamplat in Polonia cu Walesa sau cu Havel in Cehoslovacia si nici chiar pe Mazilu, ci tot pe vesnicul comunist cu state vechi in PCR – Ion Iliescu. Si uite asa, s-a mai scris o pagina din istoria framantata a acestei tari.
Momentul 12 Dec.’89 l-am regasit o zi mai tarziu, la Brasov, pe 13, unde, tot pe o tancheta din fata Prefecturii multimea adunata, sub imboldul Pietii Victoria din Bucuresti, cerea cu vehementa, plecarea Generalului Florea, care la momentul 22 Dec.’89, a preluat conducerea orasului, el fiind de altfel Seful Garnizoanei Brasov pana la caderea lui Ceausescu. Intamplator, chiar mie mi-a revenit aceasta misiune din partea FSN de a-l inlocui prin numirea unui reprezentant al FSN –ului, care participase la alungarea si arestarea tuturor celor care reprezentau puterea lui Ceausescu.
Revenind la persoana castigatorului de etapa Ion Iliescu din 12 decembrie ’90, de pe tancheta, salvat de altfel tot cu ajutorul unei securiste, un capitan daca nu ma insel, care l-a recunoscut pe fostul ei sef de la scoala, pe Domnul Dumitru Mazilu, si de unde strada scanda “Jos Iliescu si il vrem pe Dumitru Mazilu“, acest moment a creat de altfel declicul de reintoarcere a maselor catre Ion Iliescu. La vremea respectiva, nimic din tot ce avea sa se intample in viata Domnului Iliescu, nu ar fi spus ca in anii care vor urma el va fi cel sortit sa ii ia lua locul lui Ceausescu, devenind “Vinovatul de serviciu” al anilor ’90.
La putine zile, mai precis in 20 ianuarie 1990, personal am trait un moment de maxima ipocrizie a unui personaj sinistru care mi-a marcat viata, a procurorului, din cazul meu de detinut politic, pe numele lui adevarat col. Virca Vasile, care a avut un comportament lamentabil si chiar penibil as spune. Acest procurer, fara coloana vertebrala si as zice fara nume, este cel care in 17 martie 1989, in proces public, cu 2500 de participanti, de altfel si colegi cu subsemnatul in Compania Navala Navrom Constanta, imi cere condamnarea de doua ori la moarte pentru complot in vederea tradarii, subminarii si sabotarii societatii socialiste din Romania si o obtine, este acelasi care, la numai o luna de zile, in 24 aprilie 1990, la Curtea Militara Suprema solicita respingerea recursului inaintat de avocatii mei si primeste satisfactie, iar acum ce sa credeti: “stupefactie“!! – este acelasi procuror care, cu o atitudine rar intalnita si de neinteles, in 20 ianuarie 1990 ma decreta erou national, sustinand in fata unui complet de 9 judecatori de la Curtea Suprema de Justitie ca sunt, nici mai mult nici mai putin, decat omul care a avut curajul sa-l sfideze pe Dictatorul Ceausescu si sa se opuna regimului communist, avand nebunia sa aleaga LIBERTATEA intr-o tara mai mult decat o inchisoare, cu zidurile la granitele ei.
Intrebat ulterior, intr-o intalnire privata, cand a mintit, – atunci sau acum? – raspunsul invariat a fost – Ce puteam face eu, un slujbas in Justitia militara cand excelenta dumneavoastra, domnule Florentin Scaletchi, ati fost condamnat chiar de Ceausescu personal, el punandu-si apostila pe un document pe care l-am primit ca un fel de indrumator inaintea inceperii procesului politic din 17 martie 1985, ziua alegerilor de deputati din Romania, atunci cand trebuia sa fie ales fiul cel mai iubit al poporului. El chiar avea dreptate, caci prin anul 1995, cineva, un revolutionar care a “cotrobait” prin documentele Comitetului Central, mi-a adus acest document cu indicatia “Se condemna la moarte”, semnat personal, cu inconfundabila semnatura, chiar de “criminalul” Ceausescu. Cu alte cuvinte, ajungem din nou la – “Vinovatul de serviciu” !?! – acelasi Dictator Ceausescu.
Daca as fi fost executat sau daca din cauza stresului infiorator provocat in cele doua situatii cand am fost dus in fata plutonului de executie as fi luat-o razna, probabil ca nu a-ti mai fi avut ocazia sa aflati de asemenea intamplari si personaje sinistre ale istoriei nicicand, dragii mei cititori.
( Va urma )
ANALIST POLITIC
Prof.univ.dr. Florentin SCALETCHI
