VINOVATUL DE SERVICIU !
Partea a V-a
Momentul istoric 12 Decembrie 1990 odata trecut, a dat prilejul domnului Ion Iliescu, care stia bine de tot ce urma sa faca pentru a ramane in fruntea tarii, sa-si etaleze primul viclenia si perversitatea comunista in care era cu adevarat profesor si primul lucru pe care l-a facut a fost sa propuna colaboratorilor lui, mai mult sau mai putin personali, transformarea Frontului Salvarii Nationale in partid politic, dupa ce in ianuarie, februarie si chiar martie 1990, tot domnia sa, intai public, a fost cel care le indica romanilor si colaboratorilor sai sa se inscrie intru-nul din partidele politice istorice, care iesisera din „adormirea” de cel putin 45 de ani, impusa prin abuzul bolsevicilor comunisti rusi si romani.
La reaparitia pe scena politica a P.N.T.-C.D, in prima parte a lunii ianuarie 1990 am fost invitat de Domnul Corneliu Coposu, la noul sediu al istoricului partid. Domnia sa a fost aruncat, de regimul Petru Groza, pentru 17 ani de detentie, in inchisorile de exterminare comuniste, pentru ca detinuse functia de secretar personal si apoi secretar politic al lui Iuliu Maniu, iar in 1947, cand a fost arestat, era Presedintele Filialei P.N.T. Salaj. Ma cunostea foarte bine din propaganda zilnica a Europei Libere si a Vocii Americii, dar si din faptul ca, in anul 1985, personal ceruse occidentului apararea vietii mele si a familiei mele.
Ca fosti detinuti politici, Domnia Sa cu o suferinta mult mai indelungata, incheiata la sfarsitul anilor ’60, eu scapat de ciuma comunista chiar in 22 Decembrie ’89, nu ne-a trebuit sa conversam si sa constatam ca avem acelasi deziderat – lupta pentru a crea o tara capitalista cu reguli puternice, care sa dea garantia unei democratii reale, durabile si a ceea ce se vroia sa fie statul de drept. Imediat m-am inscris in partid si am obtinut carnetul cu nr.104. Atunci i-am intalnit pe Ion Diaconescu, Ticu Dumitrescu – devenit ulterior Presedintele Asociatiei Fostilor Detinuti Politici, Ioan Tepelea, Ion Lup sau Ioan Puiu, toti vicepresedinti ai P.N.T.-C.D., precum si pe Radu Ciuceanu, devenit ulterior Presedintele Institutului Antitotalitarism, toti vechi militanti ai acestui partid, pentru care suferinta traita in inchisorile exterminarii comuniste nu mai conta, ei dorind, la unison, schimbarea la fata a Romaniei, schimbarea societatii comuniste in societate capitalista. Era visul cu care au trait o viata intreaga si pentru care multi au murit. Dar am intalnit si oameni ai fostei Securitati, care s-au reorientat momentului si s-au infiltrat in toate partidele, asa cum a facut domnul Liviu Petrina, care si-a „tras” chiar si functia de Secretar general al PNT-CD.
Revenind la acelasi Ion Iliescu, asa-zisul „vinovat de serviciu”, as putea spune ca a fost un Presedinte destul de ascultat si chiar permanent consultat, chiar daca in multe domenii nu avea expertiza necesara sa se pronunte. Spre exemplu, ca vicepresedinte al Comisiei legislative, juridice si a drepturilor omului, am initiat, de comun acord cu intreaga conducere a CFSN, sa demaram fie o eventuala modificare a Constitutiei, sau o reintoarcere la Constitutia din 1929, care era una de sorginte democrata, ori sa preluam prerogativele uneia dintr-un stat occidental cu vechi experiente in consolidarea democratiei, fie sa cream una mai originala, ca si democratia pe care si-o dorea, nu-i asa, domnul Ion Iliescu.
Nimic nu putea fi mai daunator si mai periculos pentru aceasta Comisie, care mai mult pierdea timpul facand anticamera la presedinte pentru a primi acordul de a valida fiecare propozitie sau fraza, daca ii placea cum suna. Imi aduc aminte ca in Comisie, pe langa o parte dintre revolutionari, cu cunostinte si pregatire juridica, cum eram eu sau avocatul Oliviu Tocaci, au fost adusi si consilieri care pretindeau ca sunt specialisti pe interpretarea corecta a Constitutiei, precum domnul Antonie Iorgovan, care s-a dovedit a fi omul lui Iliescu si care a devenit mai tarziu, in mod fals, „Parintele Constitutiei Moderne Romanesti” si asta pentru simplul fapt ca elaborarea unei Constitutii presupune un intreg colectiv de oameni. Nu poate fi conceptia unei singure persoane ! Sigur, „despre morti numai de bine”, numai ca nu mi se pare corect sa intri in istorie printr-o mare mistificare.
Nu a iesit nimic din aceasta prima tentativa de elaborare a unei noi Constitutii, pentru ca se vroia sa fie scrisa dupa dorintele si cerintele , dupa chipul si alura marelui sef de curand instalat la Palatul Victoria, acolo unde Nicolae Ceausescu, vinovatul tuturor relelor, nu avusese niciodata birou. Asta a fost si motivul pentru care noi, revolutionarii, am ales un sediu in care nu fusese instalat niciodata Dictatorul.
Sesizand desele derapaje de la crearea unei Constitutii de tip nou, altceva de ce a fost cea comunista, si tot timpul in contradictie cu membrii si consilierii Comisiei, un fel de „Gica-contra”, am reusit in final sa-mi atrag antipatia multora, ba chiar s-a ajuns sa fiu amenintat cu eliminarea fizica. S-a intamplat la etajul 23 al Hotelului Intercontinental, la o masa a restaurantului Balada, unde, alaturi de generalul Victor Atanasie Stanculescu se mai aflau dl. George Pop (– agent MI6 – om de afaceri de succes de la Londra, cel care, impreuna cu prietenul lui, Victoras, facuse posibila audcerea in tara a aparatelor de zbor BAC, cu motoare RollRoys) si colegii mei din Comisie Av.Oliviu Tocaci si, desigur, prof.univ.dr.Antonie Iorgovan. Sarcina de a ma pune cu „botul pe labe” i-a revenit chiar lui „Oliv” care, franc in fata, mi-a spus ca ar fi foarte bine daca as mai renunta la atitudinea mea de tip revolutionar si cu insistenta mea de-a dreptul bolnava de schimbari cu adevarat democratice, daca mai vreau sa exist. Sa nu uit niciodata ca armata e in mana lor si oricand pot disparea.
Am tacut, fara replica, fara atitudine. Am inghitit in sec si cum aveam mai multe invitatii cu caracter permanent de la diferite organizatii pentru apararea drepturilor omului din intreaga lume, toti cei care si-au aratat atasamentul fata de mine si de curajul meu de a-l infrunta pe Ceausescu si chiar moartea in toti cei 5 ani de detentie, am luat decizia sa plec din tara.
Printre acestea aveam si o invitatie venita din Geneva, de la sediul ONU, unde functiona Comisia pentru drepturile omului. Cum imi trimisese si biletul de avion, cu data deschisa, in ziua imediat urmatoare, fara sa spun nimanui ca vreau sa plec, m-am imbarcat cu destinatia Geneva, la care am si ajuns dupa o escala la Zurich, unde, din cauza iernii si a zapezii, am zabovit cateva ore pentru degivrare. Si atunci, ma intreb, cine m-a determinat sa plec din tara de urgenta. Sa fi fost oare „noul vinovat de serviciu – Ion Iliescu” ?
Nu cumva istoria s-a repetat, cu indivizi de teapa celor care l-au inconjurat pe Ceausescu si care faceau orice pentru „seful suprem” ca sa-si arate utilitatea, urmand ca ulterior sa gaseasca la unison „vinovatul de serviciu”!.
Va urma !
ANALIST POLITIC
Prof.univ.dr. Florentin SCALETCHI
