Ieri, Camera Deputaților a adoptat o inițiativă legislativă prin care criminalii, violatorii și tâlharii nu mai pot fi eliberați condiționat, a anunțat liderul deputaților Partidului Național Liberal (PNL), Florin Roman, unul dintre inițiatorii proiectului.

„Urmare a acestei legi, nu mai pot fi eliberați condiționat infractorii care comit următoarele infracțiuni: omor, omor calificat, exploatarea cerșetoriei, folosirea unui minor în scop de cerșetorie, folosirea serviciilor unei persoane exploatate, violul, agresiunea sexuală, act sexual cu un minor, corupția sexuală, tâlhăria calificată, tâlhăria urmată de moartea victimei”, a spus Florin Roman.

„Nu beneficiază de liberare condiţionată condamnatul aflat în executarea unei pedepse pentru săvârşirea uneia sau mai multe dintre faptele prevăzute la art.188, 189, 214 – 216, 218 – 221, 234 sau 236”, se arată în proiectul care modifică Codul penal. Articolele citate se referă la omor, omor calificat, viol, coruperea sexuală a minorilor, tâlhăria calificată, tâlhăria sau pirateria urmată de moartea victimei, folosirea serviciilor unei persoane exploatate, exploatarea cerşetoriei.

De precizat, că proiectul de lege a fost votat în unanimitate. Legea va merge la promulgare la președintele României, Klaus Iohannis.

LĂSAȚI UN MESAJ

Please enter your comment!
Please enter your name here