Violenţa TV

Bătăile văzute de copii la televizor pot avea efecte dramatice asupra dezvoltării lor

Influenţa imensă pe care televiziunea o are asupra atitudinilor, convingerilor şi comportamentului telespectatorilor nu poate fi negată şi ca urmare nu putem presupune că violenţa reflectată de programele sale ar trece fără să lase urme în modul în care oamenii se raportează la ceilalţi şi la societate. Cei mai receptivi la tot felul de influenţe sunt tocmai copiii, violenţa văzută având un impact mult mai mare asupra comportamentului acestor fiinţe fragede. Este demonstrat faptul că, în primii ani, copiii imită comportamentul adulţilor ca o metodă de a învăţa despre o lume care deocamdată le este inaccesibilă. De asemenea, un copil aşezat în faţa televizorului va imita comportamentul adulţilor (sau al altor copii) pe care îi vede manifestându-se pe ecran.

Problema rezidă din incapacitatea minorilor de a-şi da seama dacă ceva trebuie sau nu imitat. Cu alte cuvinte, copiii nu au acele noţiuni şi valori care stau la baza discernământului, cei cu vârsta între 4-12 ani fiind cei mai predispuşi la efectele negative ale programelor de televiziune tocmai din cauza intelectului prea puţin dezvoltat încă. S-a realizat un experiment: trei grupuri de copii au vizionat câte un film în care un adult maltrata o păpuşă. În primul film adultul a fost recompensat, în al doilea acţiunea acestuia nu avea nici o repercursiune, iar în al treilea, adultul era pedepsit. S-a constatat că minorii din primele două grupe s-au comportat ulterior mult mai violent decât cei din a treilea grupă.
Analiza efectuată asupra filmelor violente a demonstrat că, de cele mai multe ori, atât eroii pozitivi cât şi criminalii folosesc violenţa pentru a rezolva rapid o situaţie. {i chiar dacă personajul negativ moare după ce a folosit violenţa, cel pozitiv este recompensat după ce a folosit acelaşi tip de acţiuni violente. În cele mai multe programe de ficţiune nu se pune accent pe efectele violenţei: suferinţă şi urmări pe termen lung, indiferent dacă acestea sunt fizice sau psihice.

Influenţa programelor TV

Au fost identificate patru mecanisme care fac legătura între programarea de emisiuni cu conţinut violent şi comportamentul agresiv al copiilor telespectatori. Primul mecanism se referă la absenţa consecinţelor asociate actelor de violenţă şi la modul în care o situaţie poate fi rezolvată mai convenabil. Mecanismul îi învaţă pe copii că violenţa este cel mai bun răspuns la situaţii dificile şi că este cel mai eficient mod de a pune capăt unui conflict. Televiziunea propune doar un procent de patru la sută de soluţii non violente de rezolvare a unei situaţii conflictuale. Prin urmare, copilul este obişnuit, să nu caute alte soluţii, ci să adopte pe cea mai rapidă şi, evident cea mai eficientă metodă de rezolvare a unei probleme. Urmărirea unui număr impresionant de acte de violenţă provoacă o obişnuire a telespectatorilor cu ele şi acceptarea ideii că violenţa poate fi un mod normal de a trăi.
Al doilea mecanism este cel prin care unele personaje sunt recompensate pentru rezolvarea unei situaţii. Este demonstrat faptul că minorii nu sunt capabili să facă distincţia între recompensarea rezolvării situaţiei şi recompensarea modului în care s-a făcut. Cu alte cuvinte un copil poate asocia foarte uşor ideea de recompensă cu folosirea violenţei, scoţând din ecuaţie rezolvarea în sine, în acest mod, a unei situaţii. Întrebat despre motivul pentru care logodnica l-a sărutat pe erou după o confruntare violentă cu duşmanii, un copil va considera răsplata ca fiind datorată faptului că eroul i-a bătut şi anihilat pe duşmani şi nu ideii că, astfel a salvat-o pe iubita sa din mâinile răfăcătorilor.
Există o diferenţă subtilă între cele două percepţii chiar dacă unui adult i s-ar putea părea că ele sunt înţelese ca atare de un copil. Spre deosebire de realitate, violenţa din televiziune implică puţin sânge, puţină durere şi puţină suferinţă. 47 la sută din interacţiunile violente din televiziune nu dezvăluie rănile provocate victimei, 58 la sută nu reflectă durerea pe care o provoacă şi doar 16 la sută din emisiuni arată efectele pe termen lung din puncte de vedere fizic, psihologic, financiar şi emoţional.
Al treilea mecanism este cel care duce la desensibilizarea copiilor în privinţa actelor de violenţă prin apariţia ideii că ceea ce se întâmplă la televizor nu este real, şi prin urmare nu trebuie să ne lăsăm impresionaţi de moartea unui personaj pe care, ulterior, îl vedem evoluând într-un alt film. Senzaţia că, odată terminat filmul, iau sfârşit şi efectele violenţei prezentate este extrem de puternică şi este în măsură să influenţeze raportarea tinerilor la actele de violenţă din viaţa de zi cu zi. Uşurinţa cu care tinerii asasini îşi comit faptele este explicată şi prin convingerea lor că moartea sau rănirea celui din faţă este la fel de falsă ca şi cele văzute în filme, nefiind conştienţi de consecinţa reală a faptelor lor. Mai mult, copii care se uită la filme violente au tendinţa de a empatiza mai greu, de a protesta mai puţin la nedreptăţi şi de a fi mai puţin atenţi la suferinţele îndurate de ceilalţi în viaţa reală.
De multe ori violenţa este prezentată în cheie umoristică în emisiunile pentru copii, lucru care facilitează acceptarea ei.
Al patrulea mecanism se referă la ilustrarea violenţei de dragul violenţei. De multe ori violenţa continuă chiar şi după ce, în viaţa reală, acesta nu s-ar mai fi justificat. Mai mult, deşi în majoritatea cazurilor reale, după o confruntare violentă, un personaj ar fi trebuit internat de urgenţă la spital, el nefiind capabil să mai continue, în film acesta, cu ultimele puteri îşi urmăreşte agresorul pe care, inevitabil, îl şi înfrânge într-o încleştare care ar necesita mai multe capacităţi fizice decât cele care mai dispune eroul.
Efectele urmăririi emisiunilor violente (chiar şi sub formă de desene animate), au efecte remarcabile asupra copiilor, care vor manifesta în viaţa obişnuită o agresivitate sporită. Tot ca o consecinţă a actelor violente urmărite, ei vor fi mai preocupaţi de teama de a nu deveni victima unui astfel de act de violenţă; aceste emisiuni cresc vulnerabilitatea copiilor, amplifică sentimentele de anxietate, dependenţă şi frică, lucru mult mai evident în cazul acelor copii, care nu au un psihic echilibrat, care trăiesc într-o familie lipsită de armonie, agresivitatea văzută fiind capabilă să amplifice frustrarea şi tensiunile trăite de persoana respectivă. Copiii care privesc mult la televizor cresc cu ideea că "lumea este rea". O altă consecinţă este nepăsarea, ei devinind insensibili faţă de suferinţele celor din jur, considerându-le asemănătoare celor din filmele de ficţiune (bineînţeles inconştient de cele mai multe ori).

Violenţa "pozitivă"

Violenţa nu este nouă şi nu trebuie ignorată. De asemenea, reflectarea ei nu este întotdeauna negativă. Descrierea violenţei în artă, muzică pictură şi teatru poate fi pozitivă în măsura în care artistul are capacitatea de a ne face părtaşi la frământările personajelor, la dilemele pe care le înfruntă acestea înaintea unui act de violenţă. În măsura în care, prezentată ca o opţiune, este combătută cu un argument, violenţa nu poate fi eliminată din reflectarea realităţii. "Violenţa prezentată prin canalele de televiziune nu are neapărat efecte nedorite. Ar trebui insistat mai mult pe consecinţele unor acte agresive, pentru că sensibilizează într-o măsură mult mai mare decât o simplă relatare despre ceea ce s-a întâmplat. De exemplu, "imagini cu victimele conflictului din Irak pot determina o persoană să protesteze împotriva războiului, în timp ce o simplă relatare statistică nu are acelaşi efect", a afirmat psihologul Gyorgy Bela. Un aspect pe care ar trebui să se pună mai mult accent este modul în care ideea crimei pătrunde în mintea personajului, în aşa fel încât violenţa să capete pentru telespectator trăsături clare, conţinând atât cauzele, cât şi efectele ei. El trebuie convins că acesta nu trebuia să se întâmple, că nu era necesară.     

BOX

Alături de influenţarea comportamentului prin violenţa prezentată, televiziunea are şi alte efecte asupra copiilor. Statisticile arată că, în prezent, copiii din judeţul Bihor se uită la televizor în medie 2-4 ore pe zi, cu toate că două ore pe zi ating deja limita superioară a perioadei considerate sănătoase pentru această activitate. "Pe de o parte, programele pot avea rol educativ, oferind copilului informaţii pe care nu le-ar obţine altfel. Este şi un stimulent, mai ales pentru copiii de care nu se prea ocupă nimeni. Pe de altă parte însă el nu mai arată atenţia necesară faţă de alte activităţi reale, pentru că în lumea fictivă a filmelor, nevoile lui spirituale sunt (în parte) satisfăcute. Astfel copilul devine izolat, singuratic, iar mai târziu va avea greutăţi în stabilirea relaţiilor interumane", spune psihologul Gyorgy Bela. El recomandă părinţilor, să fie alături de copii când aceştia urmăresc diferite programe, nu atât pentru a cenzura, ci pentru a comenta împreună, într-un mod spontan cele văzute, astfel activitatea devenind chiar o modalitate de educare.

 

Gabriella MARTON

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.