Premierul Viorica Dăncilă a vorbit miercuri, la Palatul Parlamentului, despre măsurile care vor fi luate în vederea creșterii investițiilor în România, conform stiripesurse.

„Ne dorim un parteneriat strategic real cu marile companii ce vor să investească în România. Vreau să dau un semnal că ne dorim stimularea unor noi investiții majore și din acest motiv vom adopta și alte măsuri care să susțină acest lucru”, a spus premierul.

„Săptămâna aceasta au apărut ultimele date cu privire la valoarea investițiilor străine directe pentru primele trei luni ale anului 2018. Acestea au crescut cu 21,2% față de aceeași perioadă a anului 2017, demonstrând încredere în potențialul economiei românești și a actului de guvernare. Consider că nu e suficient. Ne dorim mult mai mult decât atât. Dorim să asigurăm o dinamică pozitivă a economiei și astăzi anunțăm în scurt timp se va deschide schema de ajutor de stat, pentru investițiile private mai mari de 10 milioane de euro, în investiții în deschiderea capacităților de producție. Nu vă ascund faptul că ținta noastră e să atragem investiții de peste un miliard de euro. Aceste investiții vor crea mii de locuri de muncă și vor contribui la creșterea veniturilor bugetare. Schema de ajutor de stat e doar o parte a pachetului de stimulare a investițiilor în România. (…) Vom înființa în următoarele luni Agenția Română pentru Investiții Străine și Exporturi, un centru de tip one stop shop, o agenție cu flexibilitate mare, cu manageri de proiect dedicați. Vor fi manageri specializați pe sectoarele strategice în vederea atragerii de investiții”, a mai spus prim-ministrul țării.

„Trebuie să găsim o cale ca și în proiectele de peste zece milioane de euro trebuie să avem o pondere însemnată să aibă capital românesc, e o abordare corectă să avem astfel de lucruri. Avem proiecte bune pe cercetare, inovare. Noi propunem astfel de idei, dar nu forțăm pe nimeni. O idee care trebuie dezbătut este ca statul să devină partener la aceste proiecte, dar fără de a influența partea de management a firmei.”, a declarat și Eugen Teodorovici.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.