Deși cei mai mulți parlamentari care au semnat pentru proiectul de lege ce vizează obligarea copiiilor să-și întrețină părinții au fost social-democrați, Viorica Dăncilă a declarat că Partidul Social-Democrat și Guvernul nu susțin acest proiect de lege.

„Am văzut în spaţiul public că se discută foarte mult despre acea iniţiativă legislativă din Parlament legată de plata de către copii a întreţinerii părinţilor, aşa-numita Lege a Recunoştinţei. Este opinia unor deputaţi. În Parlamentul României sunt foarte multe iniţiative legislative, nu este o lege care să fie agreată, nici susţinută de Guvernul României şi nici de PSD. Dacă vă uitaţi sunt foarte multe iniţiative legislative, dar de la o iniţiativă legislativă, până la transpunerea în lege, este un drum lung. Eu vă spun din start că această iniţiativă, această Lege a Recunoştinţei, nu este susţinută nici de Guvernul României, nici de PSD” , a declarat premierul, potrivit Mediafax.

,,Legea recunoștinței între generații”, după cum este denumită în expunerea de motive, a fost inițiată de 73 de senatori și deputați, marea majoritate dintre ei social-democrați. Momentan, aceasta lege se află la Senat în faza de proiect de lege, Camera Deputaților fiiind camera decizională.

Potrivit expunerii de motive, legea recunoștinței între generații ,,are menirea de a reglementa în mod clar și fără echivoc, raporturile juridice reciproce dintre rudele în linie dreaptă, respectiv între copii și parinți, copii și bunici, copii și străbunici din aceeași familie, atât sub aspect moral cât și sub aspect material, al drepturilor și obligațiilor stabilite prin lege”.

1 COMENTARIU

  1. …jalnica prestatie dna ministru…..adica de ce sa nu -si ajute parintii bolnavi ??…..trebuie sa aiba grija societatea iar copiii sa fie exonerati de orice obligatie….va auziti ce spuneti..?….ati vazut bolnavii abandonati in spitale de traseistii din diaspora….ati vazut cum n-au bani nici de pampers si sant dati afara din spital ,dupa 7 zile….trimisi acasa unde nu e nimeni sa le dea medicamentlee ,o mancare ,sa-i schimbe….despre ce vorbiti mai nesimtitilor …?spuneti numai ….platitudini si lozinci……..!

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.