Prim-ministrul Viorica Dăncilă a afirmat miercuri, în plenul Parlamentului European, că justiţia trebuie să fie corectă pentru cetăţeni.

„Pentru cine vrem să construim un sistem de justiţie viabil în România? Pentru MCV, pentru instituţii, pentru magistraţi, pentru politicieni? Evident că nu. Trebuie să facem o justiţie corectă pentru cetăţeni. Ei sunt beneficiarii măsurilor din Parlamentul European sau din Parlamentele naţionale. De la cetăţeni trebuie să înceapă orice discuţie. Justiţia trebuie să fie garanţia că legile şi drepturile cetăţeneşti sunt respectate, iar cine le încalcă va fi sancţionat”, a transmis Dăncilă, la dezbaterea din Parlamentul European care are ca subiect ţara noastră.

Ea a mulţumit pentru invitaţia de a vorbi în plenul PE, precizând că nu a venit la dezbatere pentru a da socoteală, ci din preţuire şi respect.

„În numele României, vă mulţumesc pentru invitaţie. Spun de la început că nu am venit să dau socoteală. Am venit pentru că vă preţuiesc şi vă respect. Cer însă aceeaşi preţuire şi acelaşi respect pentru poporul român pe care îl reprezint”, a spus Viorica Dăncilă.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.