curse cu masini in cluj

Strada Moș Ion Roată din Cluj-Napoca și parcarea noului cimitir din Someșeni găzduiesc în mod frecvent spectacole ilegale de drifturi și liniuțe între autoturisme. Bineînțeles, locuitorii din zonă sunt deranjați la fiecare incident de acest gen.

Poliția Națională este sesizată noapte de noapte, însă Primăria și Poliția Locală privesc pasiv evenimentele care perturbă cetățenii. Media9 relatează cum locatarii, exasperați fiind, înregistrează, filmează și fac sesizări, însă toate acestea în zadar. Cel mai mult le lipsește lipsa oricărei măsuri concrete din partea administrației, instalarea pragurilor de pe sol fiind insuficientă pentru a opri amatorii de viteză și curse. Șoferii respectivi se adună noaptea pentru a putea dispărea cu ușurință în cazul unei intervenții a poliției.

Locatarii cer o soluție minimă autorităților “Acces interzis între orele 22:00 – 08:00, cu excepția riveranilor”. Totuși, această soluție nu se va putea aplica și în celelalte zone în care teribiliștii își etalează mașinile.

Citește și:

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.