La decernarea premiilor Realitatea TV pentru anul 2007, Bucurestiul a avut un oaspete de marca, Henry Kissinger, laureat al Premiului Nobel pentru Pace si un om cheie în administratia americana în perioada mandatelor lui Nixon si Ford. Cartea lui „ Diplomatia”, tradusa si în româneste, a aparut în mai multe editii, este una de referinta pentru oricine doreste sa cunoasca o parte din dinamica relatiilor internationale în perioada postbelica; este si una foarte bine scrisa.
Daca la festivitatile de la Ateneu, cuvintele marelui om de stiinta si a fostului lider politic mi s-au parut conventionale, în schimb cele doua interviuri acordate, primul televiziunii publice, reprodus în România Libera, iar al doilea în Cotidianul sunt deosebit de interesante si necesita câteva comentarii.
Promotor al „ realismului” în politica externa, care are prioritate în raport cu idealismul, Kissinger are cuvinte de apreciere fata de politica României în anii 60-70.Subliniaza fara echivoc ca pe americani nu i-a interesat politica interna a regimului comunist, ci modul cum se actiona în relatiile cu marii actori ai scenei internationale. Se admite, fara echivoc, ca România a actionat independent-în limitele prosibilului- depasindu-si conditia de stat cu dimensiuni nu foarte mari si a creat probleme permanente marelui vecin de la Rasarit. Prin cultivarea unor relatii bune cu Statele Unite, Ceausescu a urmarit ca tara noastra sa nu urmeze exemplul Ungariei si Cehoslovaciei, care au fost invadate de trupele sovietice si sa ocupe o pozitie singulara în Tratatul de la Varsovia. În aceasta privinta, stapânul de la Bucuresti a dat dovada de multa dexteritate si curaj. Se scoata în evidenta si rolul României în stabilirea dialogului între Washington si Pekin. Desi chinezii nu aveau deplina încredere în Bucuresti, preferând canalul prin Pakistan, totusi contributia României la normalizarea relatiilor cu China este considerabila.
Ca atare, orice analiza a perioadei comuniste trebuie facuta nuantat, pornind de la fapte si nu de la dorinte sau etichetari. Nu contest ca de la început pâna la sfârsitul regimului comunist acesta a fost unul ilegitim si criminal, dar a a nu face deosebiri dintre perioada de dinainte de 1964 si cea ulterioara, cum a încercat sa sugereze Vladimir Tismaneanu într-o convorbire cu Horia Roman Patapievici, într-o convorbire recenta, transmisa de TVR Cultural, mi se pare riscant,
Foarte incitante sunt consideratiile lui Kissinger despre relatiile dintre România si Rusia, pledând pentru normalizarea lor deplina. A te gândi numai la trecut înseamna a duce în spate un rucsac cu greutate prea mare pentru umerii nostri. Avem nevoie mult mai mare de gazul metan rusesc decât Rusia de mobila româneasca. Se respinge ideea lui Bush ca România ar trebui sa reprezinte o punte între vest si est. Cele doua mari puteri au suficiente canale prin care pot comunica, deci nu au nevoie de mediatori. Si în aceasta privinta sunt emblematice cuvintele lui Kissinger: „ Cred ca arta de a fi om de Stat depinde, pe de-o parte, de recunoasterea limitelor proprii si, pe de alta parte, de recunoasterea magnitudinii posibilitatilor proprii. Daca nu îti cunosti limitele îta extinzi societatea dincolo de acestea, nu numai ca ratezi acel efect specific, ci subminezi si încrederea în guvernare”.
Interesante si convingatoare sunt parerile acestea despre perspectivele politice americane, inclusiv ideea ca nu poti implementa democratia cu forta într-o tara lipsita total de astfel de traditii, cum este Irakul, despre arma energetica care se poate întoarce împotriva celor care o promoveaza, si în problema Kosovo. Desi pledeaza pentru independenta acestei provincii, printr-o solutie negociata -care s-a vazut recent în Consiliul de Securtitate ca nu se poate realiza, accepta ideea ca, în Balcani, „este imposibil sa acorzi acest drept fiecarui grup etnic”.
Si, fiindca suntem în Ajunul Sarbatorii Nasterii Domnului, trebuie remarcat cât este de încurajatoare perspectiva optimista consacrata tarii noastre: „ România îmi pare o tara mult mai dinamica. Desigur ca mai exista saracie si multe probleme interne, despre care am aflat. Dar acum oamenii vorbesc despre viitor, despre cresterea economica, despre cum pot atrage mai multe investitii si pot construi noi fabrici”.
Parearea lui Kissinger este una avizata deoarece a vizitat tara noastra de trei ori, în 1969, cu Nixon, în 1975, cu Ford si acum, în calitate de persoana privata.
Adrian Man
20 decembrie 2007
