Vlad Voiculescu, lider al PLUS Bucureşti, a recunoscut faptul că tatăl său a fost colaborator al Securităţii înainte de 1989. Voiculescu spune că nimeni nu e perfect şi că tatăl său a făcut şi greşeli, aceasta fiind una din ele.
„Zilele trecute, înainte să îmi retrag candidatura pentru Primăria Municipiului Bucureşti, am citit şi văzut la anumite televiziuni din nou “dezvăluiri“ despre relaţiile mele de rudenie care “m-au făcut om”. De câteva zile, pe câteva grupuri de whatsapp umblă un document. Este o decizie a unei instanţe de judecată care constată calitatea de colaborator al Securităţii a tatălui meu. E din 2014 si a fost mereu disponibila pe net. Probabil că o păstrau pentru mai târziu, dar acum că a apucat să circule, va apărea probabil în câteva minute pe wall-ul dumneavoastră cu titlul “ŞOC”, “DEZASTRU” sau ceva în genul ăsta.
Sunt deja câţiva ani de când greşeli sau păcate vechi ale unor membri ai familiei mele sunt scoase la suprafaţă şi arătate lumii, la pachet câteodată cu mizerii şi minciuni fără sfârşit. Toate din cauza mea şi a implicării mele. Toate pentru a demonstra că “toţi sunt/suntem la fel” şi pentru a fi folosite ca intimidare. Ei, bine, nu. Nu suntem toţi la fel. Vorbesc în numele meu. Taică-miu nu e perfect şi sigur a făcut greşeli. Nu vreau să comentez în niciun fel decizia respectivă. Taică-miu a ieşit în stradă în 1989 şi a avut un certificat de revoluţionar (o prostie, dacă mă întrebaţi pe mine, dar asta e altă poveste – şi nu îl mai are astăzi).
Nu comentez pentru că aş fi tentat să minimizez faptele – ştiindu-l pe taică-miu şi ştiindu-i pe o bună parte dintre cei despre care se face vorbire acolo – şi să pun lucrurile în contextul vieţii tatălui meu, atât cât îl cunosc, cu bune şi cu rele. Ştiu însă că tot în acele vremuri au fost mulţi oameni care nu au acceptat să facă niciun compromis, niciodată. Oameni care au refuzat orice colaborare cu organele securităţii, indiferent de consecinţe.
Mă înclin în faţa lor. Nu ştiu dacă eu aş fi avut această tărie în acele vremuri, deşi sigur, mi-ar plăcea să cred că aş fi avut-o. Câteva lucruri din biografia tatălui meu mă simt dator să menţionez aici, dacă tot se va face vorbire despre viaţa şi alegerile lui astăzi: tata a fost părăsit de tatăl natural înainte să împlinească 1 an, a fost crescut de mama care s-a recăsătorit. A fost vicecampion naţional la înot şi monitor de ski (atunci a lucrat cu străini despre care a dat declaraţii), apoi profesor de sport la şcoala din sat (unde a întâlnit-o pe mama), apoi kinetoterapeut la Băile Pucioasa, apoi, din 1990, şi-a deschis un atelier de tâmplărie în spatele casei. Niciodată nu a avut contracte cu statul, şi din tot ce îmi amintesc eu, omul ăsta a muncit de dimineaţă până noaptea aproape în fiecare zi. T
aică-miu nu a fost cu mine sau cu sora mea în aproape niciun concediu, mereu avea o lucrare de tâmplărie, mereu muncea ca să plătească rata la bancă pe luna respectivă şi ca să ne întreţină pe noi. I-a luat câţiva ani să strângă bani să îmi cumpere o bicicletă pe care mi-am dorit-o mai mult decât orice pe lume. Profit de ocazie să lămuresc şi alte detalii legate de familia mea. Cei cu care am crescut şi cu care am împărţit acelaşi cămin şi aceleaşi resurse (ce se înţelege în general prin familie) au fost aşa: mama mea – învăţătoare în sat, sora mea, cu 5 ani mai mică – economist, lucrează la Panasonic lângă Frankfurt, “mamaia” mea cu 6 clase care a lucrat într-o vreme ca infirmieră şi căreia îi datorăm cu toţii foarte multe, “tataia” a fost măcelar în sat, arestat şi bătut în mod regulat de securitate pentru că nu putea să accepte că animelele lui aparţin partidului şi că nu are dreptul să îşi hrănească familia cu ele.
Am avut şi doi bunici la oraş, la Târgovişte: “Buna” a fost chimist, “Bunul” a făcut războiul, vorbea puţin nemţeşte şi a fost la un moment, dacă nu greşesc, chiar şefuleţ pe la un sindicat pe undeva prin Galaţi. Acest ultim bunic era şi singurul din familie cu origine sănătoasă. Restul au fost “pui de chiaburi” sau “pui de ‘telectuali”.
Cam asta a fost familia mea. În rest, da, primeam dulciuri câteodată de la unchi şi mătuşi mai apropiate sau mai îndepărtate. Unul a lucrat în străinătate în timpul lui Ceauşescu şi nu îmi inchipui că asta era posibil fără să fi avut ceva semnat sau chiar vreun contract de muncă sau ce aveau la securitate. S-a stins acum 19 ani. Altul la un moment dat a lucrat pentru o companie de farmaceutice. Prima dată când a venit în sat a fost şi prima dată când am văzut cum arată un Audi şi am auzit că există “maşină de serviciu“.
Cred că a mai trecut apoi o singură dată prin sat, la o înmormântare. La Bucureşti ne-am mai văzut şi auzit apoi de câteva ori, niciodată însă din 2015 încoace. Revenind însă la familia mea – adică cei cu care împărţeam liniştea, căminul şi resursele, căci aşa cred că se defineşte pentru mine familia – nimeni, niciodată nu a avut contracte de afaceri cu statul. Nimeni, niciodată nu a avut vreo funcţie publică în afară de mine.
Casa şi tot ce aveau ai mei a fost mereu ipotecat la bancă mai toată copilăria mea. Datoriile le-am plătit împreună abia în 2007, când eu aveam un job la Viena şi am putut lua un credit iar tata a putut vinde bună parte din ce avea. De vreo 6 ani încoace, casa familiei mele a fost deschisă pentru câteva sute de oameni, dar despre asta nu voi face vorbire aici, nu vreau să amestecăm lucrurile. Eu sunt aici să răspund în faţa oricui pentru faptele mele. Atât”, a scris pe Facebook Vlad Voiculescu.
