Adrian Avarvarei, Dorin Petrişor
GAZETA de Oradea vă prezintă în exclusivitate povestea familiei care a găzduit-o în Israel pe Ioana Maria Vlas. Reamintim că la sfârşitul săptămânii, Vlas s-a întors de bună-voie în ţară, după un concediu de doi ani în Israel. Peste 300.000 de păgubiţi aşteaptă, cu sufletul la gură, “dezvăluirile” pe care le va face Maria Vlas în legătură cu implicarea unor persoane de rang înalt în escrocheria FNI. Cel mai probabil, se vor alege cu praful de pe tobă. Spectaculoasa revenire a Mariei Vlas dintr-o ţară care nu extrădează pe nimeni are legătură cu războiul surd dintre serviciile secrete româneşti. Maria Vlas nu mai are, în afară de mama ei, nici o rudă în România. Aşadar, ea a fost “convinsă” să revină în ţară. Cel puţin aceasta este concluzia unui amplu material publicat săptămâna trecută de cotidianul “Bună ziua, Ardeal”.
Sapou
Serviciul de Informaţii Externe (SIE) este implicat până la gât în "caritasul FNI". La fel şi unii directori de servicii secrete, la nivel central. Nana Vlas a fost botezată pe nedrept "mama FNI", în loc de "fiica cuplului SIE-SRI". Întoarcerea în ţară a Ioanei Maria Vlas nu a surprins persoanele iniţiate din cercurile politice guvernamentale şi serviciile secrete române. Poate doar pe poliţiştii IGP care nu au fost informaţi de către serviciul secret al MI despre dedesubturile afacerii FNI şi au dat cu bota-n baltă, declarând public că defectarea acesteia s-a datorat bunei colaborări cu colegii lor israeliţi. Mai bine tăceau.
Maria Vlas s-a întors "pentru a se proteja"
Ambasadorul României la Tel Aviv, Mariana Stoica a declarat că a fost "surprinsă de prezenţa Mariei Vlas la Ambasadă, întrucât nu am ştiut până acum (sic!) că se află în Israel”. Cele două se cunosc de mult, din şturlubatica lor adolescenţă dejeană. Mariana Stoica susţine că Vlas s-a întors în ţară pentru a se pune sub protecţia autorităţilor (faţă de cine să se protejeze?) şi pentru a face lumină în cazul FNI. Dar, în iunie 2000, adjunctul şefului Interpol în România a declarat că "Vlas nu a fost localizată în nici un stat afiliat la Interpol". În aceeaşi zi, şeful IGP, generalul Florin Sandu, a afirmat că Poliţia română ştie "ţara şi zona în care se află". Acelaşi general a declarat recent că, "în timpul unei vizite în Israel, i-am somat pe poliţiştii israelieni să prezinte dovada că Vlas a ieşit din Israel, noi având dovezi că Vlas este acolo, sens în care colaborăm cu ambasada României la Tel Aviv".
Direcţia Rosenberg
Dacă cercetările făcute de Poliţie şi SRI ar fi fost profesioniste şi/sau dezinteresate, trebuiau începute de la Dej. Anume, cine dintre fostele cunoştinţe apropiate ale Mariei Vlas a emigrat în Israel şi ce legături existau între acestea şi fosta Direcţie de Informaţii Externe (acum SIE)? În glorioasele vremuri de dezmăţ dejean, familia Ciorbă (părinţii Mariei Vlas) era în relaţii extrem de apropiate cu o familie de evrei, Rosenberg. Tatăl, Iosif Rosenberg, avea doi copii: fiica, Piri, nelegitimă, produsă de servitoarea familiei, şi băiatul, Mihai (Mişu), rod al căsătoriei legitime a lui Iosif cu moldoveanca Marieta. Piri fusese colegă de şcoală cu Maria Vlas. Bătrânul Rosenberg, cojocar de meserie, era un personaj influent în zonă, în bune relaţii cu ofiţeri de Securitate şi MApN. Cojocarul chiar se amuza de nerozia miliţienilor, care-i căutaseră douăzeci de ani aurul ascuns de acesta. Aur care era chiar într-un calapod expus în vitrină, în văzul tuturor. Interesant este faptul că Rosenberg s-a lăudat cu isprava sa la un chef în Dej, organizat de ofiţerul Viorel Mândrilă, care ulterior a ajuns şef de stat major la Batalionul de Securitate de la Rădăuţi, unde printre subordonaţii săi era şi Radu Timofte, actualul şef al SRI. Necuprinse sunt legăturile Securităţii! Fără legătură cu aceste "legături", înainte de 1989, Marieta şi Mişu Rosenberg au emigrat în Israel. Maria Vlas i-a ajuns din urmă în 2001, după prăbuşirea scandaloasă a FNI, susţin surse din anturajul fugarei. Serviciile noastre secrete ştiau de acest lucru, aşa cum au ştiut şi de prăbuşirea FNI şi de “fuga” din ţară a Mariei Vlas, cum ştiau că cei doi Rosenberg vin aproape anual în vizită la Dej.
Cică nu-i vacă
În treacăt, Maria Vlas – tânără, frumoasă şi poamă bună – a avut o relaţie fierbinte cu generalul MapN Gheorghe Lavric, relaţie montată de băieţii cu ochi albaştri, susţin surse informate. Absolut întâmplător, Radu Sergiu Giurgiucă, primul soţ al viitoarei feneiste, îl prinde pe general cu Maria-n sac. Chestie pe care Giurgiucă divorţează, lăsând liber locul gata încălzit pentru Virgil Vlas, fost şef al Parchetului Militar Cluj. Se pare că Maria avea o adevărată slăbiciune pentru grade. Copiii nu intrau în calculele ei. Un zvon din “zonă” spune chiar că Maria Vlas i-ar fi replicat tăios soţului, mai casnic de felul lui, că ea “nu-i vacă, să fete”. Aşa că nu prea are cine să o moştenească, în afară de marea familie a SIE. Serviciu care a intrat mai demult într-un fericit concubinaj cu Maria Vlas. Colonelul Virgil Roatiş, primul director SIE Ardeal, a preluat-o pe Ioana Maria Vlas de la Filitaş Vulcan, şeful contraspionajului, pasând-o lui Emil Lemnaru, ultimul director al SIE Ardeal. Absolut întâmplător, Emil Lemnaru a fost şeful filialei clujene a FNI. Care, de teamă să fie acuzat de implicare în prăbuşirea fondului, şi-a vândut până şi maşina, cumpărată din economii pe bune. S-a speriat degeaba, căci marea învârteală s-a făcut la Bucureşti. Şi n-ar fi nevoie de dezvăluirile Mariei Vlas pentru a afla cine a beneficiat de banii celor 300.000 de români.
Dormi liniştit, SRI te lucrează pe tine!
Grosul banilor de la FNI a ajuns în conturile şefilor SIE şi SRI, activi şi în rezervă, din capitală, şi a unei sumedenii de oameni politici, din aproape toate partidele. Deconspirarea acestor beneficiari ar arunca în aer întreaga clasă politică românească. În aceste condiţii, directorul SRI, Radu Timofte, a indicat o ţintă falsă, afirmând, în luna martie 2003, în Parlament, că "FNI este o afacere cu ramificaţii internaţionale. Autorii nu au fost scoşi la lumină. Cetăţenii, societatea şi instituţiile statului au fot victimele unei mari manipulări, puse la cale de escroci de geniu din conducerea reţelei organizaţiei internaţionale. Au fost pioni pe teritoriul ţării noastre conduşi de alţii", crede Timofte că vom crede şi noi. Hai să admitem că Timofte spune adevărul. În acest caz, întrebarea legitimă care se pune este de ce n-a ştiut SRI nimic de această “mare manipulare”? Că doar se făcea la lumina zilei, cu publicitate insistentă pe posturile nţionale de televiziune? Dacă SRI “dormea liniştit”, atunci instituţia condusă de Radu Timofte nu ne este de nici un folos. Mai bine o desfiinţăm şi economisim bani la buget, pe care să-i alocăm sănătăţii.
Davai ceas, davai FNI!
Iar dacă se verifică informaţiile conform cărora prin FNI s-au spălat banii murdari ai mafiei ruse şi ucrainene, ai fostelor KGB şi GRU, FNI devine un caz major de trădare naţională. Din păcate, nu prea are cine să verifice această ipoteză halucinantă, pentru că regimul Iliescu a avut grijă să-i “lase la vatră” pe majoritatea ofiţerilor de contrainformaţii care s-au ocupat de spaţiul sovietic. Astfel, legăturile cu "Armata Roşie" şi serviciile secrete sovietice ale principalilor demnitari cu ranguri înalte în structurile militare româneşti au rămas ascunse. Este vorba de Ioan Talpeş, Coordonatorul Comunităţii de Informaţii, care este, în acelaşi timp, consilier al preşedintelui Iliescu pe probleme de securitate naţională şi fost şef SIE; Ioan Mircea Paşcu, ministrul Apărării Naţionale; Radu Timofte, director SRI şi Ioan Fulga, directorul SIE. Cine mai poate şti? Ioana Maria Vlas a fost doar un instrument “bine încălzit” al tovarăşilor de mai sus.
SIE şi SRI "au lucrat" la FNI
Toţi directorii sucursalelor din Ardeal ale Fondului Naţional de Investiţii au fost ofiţeri SRI sau SIE, iar înainte de 1989 au făcut parte din Securitate. Nici unul dintre ofiţerii care l-au servit şi pe Nicolae Ceauşescu nu avea vreo calificare în sectorul financiar-bancar.
– Emil Lemnaru, fostul director al FNI Cluj, s-a pensionat în 1994 din funcţia de colonel SRI. Înainte de Revoluţie, el a lucrat în unitatea care contracara acţiunile de spionaj ale ţărilor socialiste în România.
– La FNI Bistriţa a fost angajat ofiţerul cu cel mai înalt rang de la Fondul din Ardeal, generalul (r) Mihai Buliga, care s-a pensionat din SIE imediat după 1996. De altfel, primul sediu al SOV Invest din Bistriţa a fost chiar în casa generalului.
– La Deva, şeful FNI era colonelul (r) Dan Ivănescu, care înainte de Revoluţie era securist în Valea Jiului.
– În Satu Mare, imediat după ce a trecut în rezervă din SRI, colonelul Petre Negreanu a devenit şeful sucursalei.
– În Mureş, Alexandru Pogăcean, pensionat din SRI în 1996, a îndeplinit pentru o scurtă perioadă funcţia de şef al FNI.
– Cel mai spectaculos caz este însă al colonelului (r) Viorel Şoptereanu, şeful FNI Sibiu. Deşi a trecut în rezervă din SRI în 1 martie 1999, când a devenit şeful sucursalei, el a recunoscut că a colaborat cu Fondul încă înainte de a trece în rezervă.
– În Maramureş, adjunctul şefului FNI, Ioan Hoplea, a fost colonel SRI. Directorul sucursalei, Vasile Lucâţ ar fi lucrat, potrivit surselor noastre, în sectorul Filaj din cadrul SRI.
– Directorul FNI Braşov, Arghir Mureşanu, a lucrat şi el pentru SRI până în 1998, când s-a pensionat, spun surse autorizate.