Consiliul Județean Bistrița-Năsăud, Biblioteca Județeană „George Coșbuc” Bistrița-Năsăud, Centrul Județean pentru Cultură Bistrița-Năsăud, Primăria și Consiliul Local al comunei Runcu Salvei și Editura Eikon din Cluj-Napoca organizează: Lansarea volumului FABRICAT ÎN RUNCU SALVEI. ASPECTE MONOGRAFICE, avându-i coordonatori pe Vasile Lechințan, Adrian Onofreiu și Mircea Prahase. Inaugurarea Bibliotecii Comunale Runcu Salvei. Decernarea Premiului de la Runc „Spirit, Tradiţie, Cultură”. Lectură publică a poeților de la Runc. Concert de muzică tradițională: Lenuța și Teodora Purja, Nucu Pandrea, Taraful din Sângeorz-Băi, Frații Florea și Ansamblul „Roata de la Runc”. Manifestările vor avea loc duminică, 8 decembrie 2013, începând cu ora 13.00, la Căminul Cultural Runcu Salvei.
In continuare va prezentam un scurt fragment din prefata scrisa de Ioan Aurel Pop:
„O nouă monografie de sat românesc transilvan îmbogățește imaginea sufletului nostru comun, dând măsura unei națiuni care, în ciuda răului care a măcinat-o mereu, nu a vrut să moară. Abia când ne vom învrednici să avem icoanele scrise ale tuturor satelor noastre, vom putea scrie întreaga istorie românească, în deplină cunoștință de cauză, fără părtinire, fără sincope, cu seninătatea proprie demnității omenești.
Satul Runc este atestat documentar abia în secolul al XVI-lea – din câte se pare (spunem asta, fiindcă nu ne cunoaștem toate sursele și nici nu avem acces liber la ele) – dar, prin rezonanța latinească a numelui (runcus înseamnă curătură), oamenii lui vin sigur din epoca romană, revărsați extra provinciam, luptători pentru viață și porniți să „curețe” locurile de pustiu și de nemuncă. […] Autorii cărții, unii dintre ei fii ai satului, născuți pe văile din vecinătate ori adoptați de sat, s-au aplecat asupra cadrului natural (locurilor) mai întâi, asupra demografiei (adică a oamenilor care se înfrățesc cu locurile), au reconstituit trecutul, au creionat personalitatea „haiducului” Grigore Boșotă, au analizat regimul proprietății și economia, s-au împărtășit din valorile credinței, au preamărit școala și educația, au cinstit vorba și numele de oameni și locuri, au dat glas tradițiilor și obiceiurilor, au conturat figuri de oameni mari, precum un opincar, un ceteraș, un poștaș sfătos, au renăscut creația literară locală, au explicat comunitatea vie și i-au trecut în dicționar pe cei născuți acolo și duși în lume, pe cei reveniți cu sfială, pe cei veniți, pe cei rămași… Rolul îndrumătorilor echipei celei mari – Vasile Lechințan, Adrian Onofreiu și Mircea Prahase – nu a fost unul simplu sau formal, pentru că ce poate fi mai greu decât să determini vocile disparate să intre în armonie și să nască o simfonie? Unii dintre autori sunt cărturari autentici, intelectuali de vază și profesori universitari, alții sunt cunoscuți mai mult pe plan local sau sunt educatori aproape anonimi ai copiilor, dar cât de mari și de egali sunt cu toții întru dragostea lor pentru sat, pentru lumea lui perenă, pentru țară, din care provine termenul „țăran”! Cu toții merită deopotrivă lauda noastră”, arata Ioan-Aurel Pop, membru al Academiei Române.
