Parchetele clujene pot să fie liniștite, vor avea ce să lucreze în perioada imediat următoare alegerilor, deoarece partidele politice al căror reprezentant a intrat în turul al doilea au făcut o serie de plângeri penale în legătură cu desfășurarea votului. Și stânga și dreapta reclamă turismul electoral, în urma analizei listelor suplimentare de la diferite secții de votare. În plus, ACL Cluj a anunțat că va depune o plângere penală împotriva lui Victor Ponta, pe care îl acuză de împiedicare a exercitării drepturilor electorale în diaspora.

 

PSD Cluj: peste 51.000 de persoane pe liste suplimentare

PSD Cluj a depus o plângere penală la Parchetul Judecătoriei Cluj-Napoca şi cere verificarea listelor suplimentare de la secţiile de votare din judeţ de la primul tur al prezidenţialelor, considerând că numărul celor care ar fi votat pe aceste liste, respectiv 51.000 de persoane, este foarte mare.

Remus Lăpuşan, Preşedintele PSD Cluj, a declarat săptămâna trecută, într-o conferinţă de presă, că în urma „turismului electoral a fost alterat nu numai rezultatul final al alegerilor, ci şi opţiunea alegătorilor”. Ca urmare, PSD Cluj a depus o plângere penală la Parchetul Judecătoriei Cluj-Napoca pentru infracţiunea de fraudă la vot, cerând verificarea listelor suplimentare de la secţiile de votare din judeţul Cluj, deoarece numărul celor care votat pe aceste liste, peste 51.000 de persoane, a fost foarte mare.

”Parchetul să-i verifice pe cei care au votat de mai multe ori, în condiţiile în care mai mulţi membri de partid ne-au reclamat faptul că pe aceste liste au fost mulţi cetăţeni din Tulcea, Prahova, Braşov, Vâlcea, ceea ce ne indică turism electoral. Raportat la aceste constatări, credem că a fost alterat nu numai rezultatul final al alegerilor, ci şi opţiunea alegătorilor”, a spus Lăpuşan.

Potrivit acestuia, PSD Cluj cere să se verifice dacă persoanele care au votat pe listele suplimentare au votat şi pe listele electorale permanente din localitatea de domiciliu, dacă au completat declaraţiile pe proprie răspundere, dar să se verifice şi dacă semnăturile de pe listele suplimentare corespund cu cele de pe declaraţiile pe proprie răspundere.

În judeţul Cluj au votat pe listele suplimentare în primul tur al alegerilor prezidenţiale un număr de 51.714 persoane, dublu faţă de cifra înregistrată la alegerile prezidenţiale din 2009.

 

ACL Cluj ripostează: cei mai mulți erau studenți

Daniel Buda, copreședinte al ACL Cluj, a declarat că plângerea penală pe care cei de la PSD Cluj au formulat-o împotriva celor 51.000 de cetăţeni care în turul I au votat pe listele suplimentare în judeţul Cluj reprezintă un afront la adresa alegătorilor.

”Dacă Remus Lăpuşan ar fi ştiut că Municipiul Cluj-Napoca este al doilea cel mai mare centru universitar din ţară, probabil că nu ar fi procedat la un astfel de demers. Cu siguranţă nu împotriva unor cetăţeni oneşti care şi-au exercitat dreptul de vot ci împotriva lui Victor Ponta, Titus Corlăţean şi împotriva prefectului Gheorghe Vuşcan, pentru împiedicarea exercitării drepturilor electorale, infracţiune prevăzută la articolul 385 din Codul Penal. Dar desigur, PSD Cluj nu a fost niciodată în stare să genereze soluţii concrete şi viabile, nici în campania electorală şi nici acum, când este la guvernare”, a declarat Daniel Buda.

Plângere penală pentru votul din diaspora

Nici ACL Cluj nu s-a lăsat mai prejos și a anunțat că va depune o plângere penală împotriva premierului Victor Ponta, pe care îl acuză de împiedicare a exercitării drepturilor electorale în diaspora, unde alegerile au fost marcate de cozi şi nu au existat ştampile suficiente.

Românii din străinătate au ieşit, pe 2 noiembrie, în număr record la vot, însă în mai multe capitale europene cozile au fost uriaşe, iar oamenii au protestat faţă de închiderea porţilor în faţa celor care nu au mai putut vota.

Copreşedintele ACL Cluj, Daniel Buda, a declarat, săptămâna trecută, într-o conferinţă de presă, că cere demisia lui Victor Ponta, care „nu are capacitatea de a gestiona eficient treburile ţării şi procesul electoral”.

”Cer demisia de îndată a lui Victor Ponta din fruntea Guvernului. Nu are capacitatea de a gestiona eficient treburile ţării şi problemele care ţin de candidatura sa între turul întâi şi turul doi. Primul tur a fost o mostră de incompetenţă a organizării în diaspora, şi nu numai. ACL Cluj va depune plângere penală împotriva lui Victor Ponta pentru săvârşirea infracţiunii de împiedicare a exercitării drepturilor electorale, care se pedepseşte cu închisoare de la 6 luni la 3 ani. Prin modalitatea de organizare a votului în diaspora, a îngrădit dreptul persoanelor să-şi exercite dreptul constituţional de a alege. Ponta trebuie să răspundă nu numai politic, ci şi penal”, a spus Buda.

 

Listele suplimentare reclamate și de Monica Macovei

O voluntară în echipa de campanile a Monicăi Macovei, avocat, a depus o plângere penală la Tribunalul Cluj pentru nereguli la vot şi suspiciuni de fraudă care ar fi avut loc în turul întâi al alegerilor prezidenţiale, la mai multe secţii de vot din judeţul Cluj, în comune conduse de primari PSD. Suspiciunile vizează “votul inexplicabil de mare pe liste suplimentare, corelat cu rezultate mult peste media judeţeană pentru candidatul Victor Ponta”.

“Am analizat secţie cu secţie votul din 2 noiembrie în judeţul Cluj şi am identificat locurile unde există suspiciuni de fraudă şi nereguli la vot. Acestea vizează votul inexplicabil de mare pe liste suplimentare, corelat cu rezultate mult peste media judeţeană pentru candidatul Victor Ponta. În toate aceste cazuri, avocatul Irina Pop, voluntară în campania Monicăi Macovei, a depus, în 12 noiembrie, o plângere penală, înregistrată la Tribunalul Cluj. Este vorba despre secţii de vot din comunele Chinteni, numerele 395, 396, 397, Jichişu de Jos, numerele 499, 500, Sânmărtin, numerele 606, 607, 608 şi Panticeu, secţia de votare nr. 557”, explică autorii petiției.

Reprezentanţii echipei de campanie a Monicăi Macovei arată că în comuna Chinteni ”au avut loc şi acte de intimidare a observatorilor, a căror maşină a fost vandalizată în noaptea de 2 noiembrie”. În cele patru comune conduse de primari PSD, Victor Ponta a obţinut un număr mai mare de voturi decât Klaus Iohannis – 42,18 la sută faţă de 31,31 la sută în Chinteni, 52,66 la sută faţă de 28,40 la sută în Jichişul de Jos, 76,67 la sută faţă de 11,74 la sută în Sânmartin şi 45,82 la sută la 26,16 la sută în Panticeu. În judeţul Cluj, primul tur al alegerilor prezidenţiale a fost câştigat de Klaus Iohannis, el obţinând 42,53% din voturi, în timp ce Victor Ponta a obţinut 23,79 % din voturi.

buda nicoara

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.