Turdenii trec cu greu controlul de legalitate al Prefecturii Cluj. Drept dovadă stă faptul că prefectul Gheorghe Vuşcan a atacat de două ori în ultima lună hotărâri luate de Consiliul Local Turda, pe motiv că ar fi rezultat în numiri care nu erau imperios necesare, deşi deciziile au fost luate în şedinţe extraordinare de îndată.

 

Lucian Varo a fost ales viceprimar în luna decembrie 2013, însă prefectul Gheorghe Vuşcan a cerut atacarea în contencios administrativ a Hotărârii de Consiliu Local (HCL) prin care acesta a fost votat de colegii săi. Astfel, prefectul judeţului Cluj a atacat în contencios administrativ hotărârile Consiliului Local nr. 276/2013, 277/2013, nr. 5/2014 şi nr. 6/2014, în urma cărora Lucian Nemeş era debarcat din funcţia de viceprimar, în locul său fiind ales Lucian Varo.

„Conform prevederilor art. 3 alin. 3 din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările şi completările ulterioare, actele administrative atacate sunt suspendate de drept, până la soluţionarea definitivă şi irevocabilă a cauzei”, a precizat prefectul Ioan Vuşcan, în adresa transmisă Primăriei Turda.

 

Nici un viceprimar nu e destul de bun pentru Turda!

Odată cu revenirea la starea dinaintea adoptării hotărârilor atacate, Lucian Nemeş a devenit din nou viceprimarul municipiului Turda. În luna martie, fostul viceprimar PPDD al municipiului Turda a fost acuzat de Agenţia Naţională de Integritate de conflict de interese de natură administrativă, precum și săvârşirea infracțiunii asimilate infracțiunilor de corupție.

„NEMEȘ LUCIAN BOGDAN a încălcat regimul juridic al conflictului de interese în materie administrativă, întrucât, în timpul exercitării mandatului, a participat la elaborarea proiectului de hotărâre privind alegerea domnului NEMEȘ VASILE în vederea numirii în Consiliul de Administrație al S.C. TURDA SALINA DURGAU S.A., a semnat expunerea de motive anexată proiectului de hotărâre și a votat introducerea pe ordinea de zi a acestui proiect de hotărâre. Menționăm faptul că NEMEȘ VASILE este tatăl persoanei evaluate”, precizează ANI.

Întreaga poveste este cel puţin uimitoare. „După ce a rămas postul de viceprimar vacant, în cadrul unei şedinţe de îndată convocată pentru o rectificare bugetară, s-a suplimentat ordinea de zi pentru a se alege un nou viceprimar. Au fost trei propuneri, şi colegii m-au ales pe mine. Am fost ales în luna decembrie, dar domnul prefect abia după aproape şase luni a atacat respectivele hotărâri ale Consiliului Local, cu puţin timp înainte ca posibilitatea de a le ataca în justiţie ar fi trecut. Eu sunt un simplu consilier, votez cum cred că e mai bine pentru cetăţeni. Nu vreau să comentez, avocaţii şi judecătorii se pot pronunţa mai bine dacă plângerea prefectului este întemeiată”, a declarat Lucian Varo pentru Gazeta de Cluj.

Interesant este că în data de 9 decembrie Consiliul de Administraţie (CA) al Salinei Turda a fost schimbat tot într-o şedinţă de îndată, convocată pentru o rectificare bugetară. Acesta a fost înlocuit cu un consiliu provizoriu, ulterior fiind ales CA-ul contestat de prefect. Vuşcan nu a atacat însă în contencios administrativ acest HCL votat cu zile înainte de schimbarea viceprimarului, în exact aceleaşi condiţii.

 

Care-i legea cea dreaptă?

Acelaşi scenariu, dar mult mai întortocheat, şi din categoria cascadorii râsului, se repetă şi în cazul consiliilor de administraţie a două instituţii din subordinea Primăriei Turda. SC Salina Turda Durgău SA şi SC Domeniul Public Turda SA au câte două seturi de consilii de administraţie: unul nou, ales de Consiliul Local, şi unul vechi, repus în funcţie prin atacarea în contencios administrativ a hotărârilor acestuia de către prefectul Gheorghe Vuşcan.

Consiliile de Administraţie noi îi au la conducere pe Constantin Costea, la Domeniul Public, respectiv Corina Făgădar, la Salina Turda Durgău, aleşi de către Adunarea Generală a Acţionarilor. Aceştia au declarat pentru Turda News că CA-urile pe care le conduc nu au fost suspendate, sau cel puţin lor nu le-a adus nimeni la cunoştinţă aşa ceva.

Pe de o parte, în momentul în care prefectul a depus plângerea administrativă, aceste consilii trebuiau informate că au fost revocate, deoarece legea spune clar că se revine la starea dinainte de intrarea în vigoare a hotărârilor anulate. Pe de altă parte, „juriştii noştri pe domeniul administrativ spun că odată ce a fost emisă o hotărâre a Adunării Generale a Acţionarilor, noul Consiliu de Administraţie este valabil până la luarea unei noi hotărâri a adunării, indiferent dacă mandatele au fost atacate în contencios administrativ”, a declarat pentru Gazeta de Cluj Cristian Felezeu, consilier local PNL la Turda.

 

Cum bate vântul politic

Consiliul Local a votat în luna mai două Hotărâri de Consiliu Local (HCL), 122 şi 123, prin care aproba condiţiile de selecţie şi componenţa comisiei de selecţie, în vederea aplicării OUG 109/2011, privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice, cu scopul desemnării unor noi membri în CA-urile celor două societăţi. În baza acestor hotărâri, la şedinţa următoare, din iunie, CL Turda a elaborat şi a votat schimbarea consiliilor, printr-o serie de HCL-uri, care se referă la validarea membrilor în noile CA-uri şi modificarea actelor constitutive, prin adăugarea noilor administratori ai societăţilor.

„Reprezentantul Municipiului Turda în Adunarea Generala a Acționarilor SC Domeniul Public Turda SA va avea mandatul expres de a pune în aplicare prezenta hotărâre, numind prin hotărâre AGA ordinară în calitate de membru al consiliului de administrație persoana validată”, arată decizia CL Turda. În referatul de aprobare a hotărârii nu apar motive care ar ţine de performanţa financiară a instituţiilor pentru schimbarea conducerii, astfel că mişcarea a fost, cel mai probabil, una politică, dictată de reconfigurarea taberelor din administraţia turdeană.

 

Cartea prefectului bate suita de HCL-uri

La controlul de legalitate, exercitat de Prefectura Cluj după convocarea Adunărilor Generale Ordinare, de mandatare a noilor membri în Consiliile de Administraţie, Gheorghe Vuşcan a atacat în contencios administrativ toate hotărârile de mai sus, acestea fiind astfel suspendate, devenind nelegale.

Potrivit Turda News, activitatea noului CA de la Salina Turda, condus de Corina Făgădar,a continuat însă neîntreruptă şi s-au convocat şedinţe, luându-se decizii privind acţiunile de promovare ale obiectivului turistic. La deschiderea Complexului Balnear Potaissa deschis de societatea Salina Turda, cel care a tăiat panglica în numele instituţiei a fost, însă, Cristian Matei, reprezentantul vechiului Consiliu de Administraţie. Acest consiliu a convocat, şi el, o şedinţă, şi a luat, de asemenea, decizii, printre care revocarea celor de mai sus, ale celuilalt CA, aprobarea altora similare, precum şi prelungirea mandatului directorului Vasile Tot.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.