Ministrul economiei a declarat în această săptămână că în cazul insolvenței Oltchim se așteaptă un verdict pozitiv. Despre posibilii cumpărători ai activelor Oltchim, reprezentantul Guvernului susține că ofertele au fost neangajante.

„În ianuarie 2017, la momentul preluării mandatului, parcursul procedural în procesul competitiv al vânzarii de active a combinatului se afla într-un punct foarte avansat. Accentuăm asupra faptului că, într-un astfel de caz, procedurile sunt complexe și, în general, necesită o perioadă de timp pentru o execuție exemplară.

În acest moment, avem expectanță pentru un deznodământ pozitiv în cazul insolvenței Oltchim, având în vedere finalizarea cu succes a primei faze a procedurii de vânzare de active, marcată de depunerea de oferte neangajante, atât de către investitori care și-au manifestat deja interesul,  dar și de alţii, mai noi, interesați de preluarea activelor. Suntem conștienți de faptul că pentru succesul demersurilor procesului de vânzare de active, în beneficiul statului și companiei, există un grad firesc de confidențialitate în desfășurarea activităților” arată ministrul.
Combinatul are o importanță deosebită atât pentru economia locală cât și națională, datorită potențialului enorm existent pe piața internă și pe piața regională. Sub administrarea actuală combinatul Oltchim a înregistrat rezultate bune, chiar și în contextul fiscal în care își desfășoară activitatea, existând posibilitatea succesului economic pe termen mediu și lung.
 Anul trecut, în vară se vorbea despre o ofertă de peste 100 de milioane de euro, făcută de Vuza pentru combinatul Oltchim. Afaceristul a declarat atunci ca intentioneaza sa depuna o oferta pentru Oltchim si participa la licitatia privind vanzarea combinatului chimic.  Oferta lui Vuza depaseste se pare 100 de milioane de euro, insa el este interesat doar de ce detine Oltchim la Ramnicu Valcea, fara platforma petrochimica Bradu din cadrul Arpechim Pitesti.
Stefan Vuza a mai afirmat ca doreste investitii cumulate la Oltchim de circa 450 milioane de euro pentru urmatorii ani, in cazul in care va fi declarat castigator.

„E clar ca vom depune o oferta pentru Oltchim. Noi am vorbit cu auditorul, se vor intalni cu noi pe 9 septembrie. Noi suntem interesati de tot ce exista la Ramnicu Valcea, fara platforma petrochimica Bradu din cadrul Arpechim Pitesti”, a declarat omul de afaceri Stefan Vuza.

Proprietarul Chimcomplex spune ca isi doreste un Oltchim functional, nu il vrea „taiat la fier vechi, cum poate intentioneaza alti investitori”. „Dupa parerea noastra, este greu si neproductiv sa imparti Oltchimul in noua pachete. In doua-trei pachete se poate imparti. Daca e vorba de tot ce are Oltchim la Valcea, oferta noastra depaseste 100 de milioane de euro. Dar trebuie sa vedem intai care sunt pachetele scoase la vanzare”, a spus Vuza.

De cealaltă parte se află și polonezii de la PCC care, în prezent sunt accționari minoritari ai Oltchim, însă conform surselor aceștia nu se află într-o perioadă foarte bună pe domeniul achiziții.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.