După ce a “jonglat” cu mai multe împrumuturi între societăţile pe care Stefan Vuza le deţine sub umbrela Serviciile Comerciale Române (SCR), Vuza cere insolvenţa unei firme. SC Sinterom Cluj Napoca cere insolvenţei firmei A1 Impex, o societate prin care Vuza deţine SC Someş Dej. Cu toate acestea, în comunicatul remis Bursei de Valori Bucureşti, nu se precizează valoarea sau vechimea datoriilor pe care SC A1 o are faţă de producătorul de bujii. Vuza a fost prins în off-side de unul dintre ceilalţi acţionari, SIF Oltenia, care a cerut ca în viitoarea Adunare Generală Extraordinară a Acţionarilor din cadrul Sinterom, din data de 10 august, să fie prezentate toate aceste datorii.     

La începutul acestui an, SC Someş Dej S.A, firmă controlată de către Ştefan Vuza prin S.C. A1 a împrumutat cu 3 milioane de lei o altă societate deţinută Vuza, SC Uzuc SA Ploieşti. La câteva luni după semnarea acestui contract de împrumut, în 09.07.2010, în cadrul unei şedinţe a acţionarilor Sinterom, s-a prezentat pentru aprobare situaţiile financiare ale societăţilor A1 Impex Cluj Napoca şi A1 Impex. După doar câteva zile, Sinterom cere intrarea în insolvenţă a SC A1 Impex, însă fără a preciza nici un alt detaliu referitor la acest lucru. Această operaţiune li s-a părut suspectă celorlalţi acţionari, astfel că reprezentanţii SIF Oltenia au cerut o serie de lămuriri pe care conducerea Sinterom-ului vor trebui să le ofere în următoarea AGEA, care va avea loc pe 10 august. A1 Impex este acţionarul majoritar al producătorului de celuloză şi hârtie Someş Dej (SMS), o altă companie a lui Vuza.
Vuza a mai fost prins în off-side de SIF Oltenia, care contestă în instanţă o serie de decizii luate în cadrul SC Sinterom, societate clujeană unde Ştefan Vuza este acţionar majoritar. Staicu îl acuză pe Vuza că „plimbă” banii pentru a-i păstra în propriile conturi.

Staicu Vs Vuza

SIF Oltenia se află în proces cu societăţile controlate direct sau indirect de Ştefan Vuza, de circa opt ani de zile, SIF-ul câştigând în primele instanţe, iar Vuza în cadrul celor superioare. Conducerea SIF Oltenia acuză că Ştefan Vuza, care a cumpărat prin privatizare cele două mari combinate (Sinterom Cluj şi Contactoare Buzău), reuşeşte prin intermediul mai multor tranzacţii financiare de tip „suveică” să ruleze fondurile acestor două combinate pentru ca, în final, acestea să ajungă în capitalul unor firme pe care miliardarul le deţine sub „umbrela” Grupului Serviciilor Comerciale Române (SCR). În mai 2006, SIF Oltenia a dat în judecată Sinterom pentru a anula o hotărâre a Adunării Generale Extraordinare a Acţionarilor (AGEA) din cadrul Sinterom prin care se majora capitalul social la A1 Impex Cluj-Napoca (firmă deţinută de Vuza – n.r.) cu 2,7 milioane de lei. Judecătorii clujeni au dat câştig de cauză SIF-ului şi au obligat să se anuleze hotărârea. În decembrie 2007, SIF a mai deschis un proces împotriva Sinterom pentru a anula o altă hotărîre prin care se mai încerca majorarea capitalului la A1 Impex Cluj-Napoca cu peste şase milioane de lei. „Printr-un şir de operaţiuni financiare fondurile Sinterom sunt direcţionate către societăţi controlate de Ştefan Vuza”, se arată în plângerea SIF Oltenia. Şi această hotărâre este anulată de instanţa clujeană. Expertul desemnat să verifice actele de la Sinterom spune că nu a avut cum să finalizeze raportul pentru că nu i-au fost puse la dispoziţie o serie de documente care trebuiesc căutate în arhiva societăţii.

Sinterom lăsată fără scântei

Sinterom s-a privatizat în 2.000 prin cumpărarea a 51% din acţiuni de către Contactoare Buzău, iar cumpărătorul îşi asuma printre alte prevederi ale contractului de privatizare, să majoreze capitalul social al firmei. În această situaţie, SIF Oltenia reclamă faptul că societatea din Buzău a transferat sume mari de bani către Sinterom pentru a-i mări capitalul social, dar aceste fonduri au fost folosite pentru a mări capitalului social al firmelor deţinute de Vuza în SCR, fără a se urmări eficientizarea Sinterom. Lupta dintre Staicu şi Vuza a început cînd SIF Oltenia a dat în judecată SC Sinterom pentru ca judecătorii să desemneze un expert financiar care să facă un raport de analiză a societăţii clujene prin care să se dezvăluie operaţiunile care au avut între SC Sinterom şi Contactoare Buzău, societăţile care fac parte din Grupul SCR, şi Ştefan Vuza. În cadrul Sinterom SA, SIF Oltenia deţine 31% din acţiuni, iar SC Contactoare Buzău, societate controlată de Vuza prin SCR, are 62% din acţiuni.

Nimeni nu se-atinge de “suveică”

De asemenea, la Cluj, Vuza mai are o serie de procese cu un alt co-acţionar minoritar de la producătorul de hârtie SC Someş Dej, respectiv un fond de investiţii cipriot, Broadhurst Investment. Reprezentanţii fondului contestă faptul că, în cadrul Adunării Generale a Acţionarilor (AGA) din interiorul fabricii dejene, s-a aprobat efectuarea mai multor tranzacţii financiare fără ca Broadhurst Investment să fie consultat. De asemenea, reprezentanţii fondului cipriot cred că administratorii Someş Dej ar intenţiona falimentarea combinatului de celuloză şi hârtie. La mijlocul lunii martie 2008, AGA Someş Dej a hotărât să delege administratorii fabricii (Alexandru Gaciu, Maricel Leonte şi Leonard Toth) să cumpere active în valoare de 3,8 milioane de euro, să vândă o parte din bunurile combinatului şi, în acelaşi timp, să poată ipoteca o parte din imobilele aflate în patrimoniul Someş Dej pentru obţinerea unor credite. Asta susţin reprezentanţii unui fond de investiţii care este acţionar la combinatul de celuloză. După câteva zile de la anunţarea deciziei, fondul cipriot a cerut mai multe detalii referitoare la aceste tranzacţii, dar nu a primit nici o informaţie. Pentru a bloca această hotărâre, Broadhurst Investment a dat în judecată societatea Someş Dej şi a cerut anularea hotărârii, întrucât s-ar fi încălcat legea pieţei de capital. Cazul a ajuns în atenţia Tribunalului Comercial Cluj, care nu a considerat că cei din conducerea Someş Dej ar fi încălcat vreo prevedere legală şi a respins procesul deschis de fondul cipriot. Reprezentanţii fondului au făcut recurs la Curtea de Apel Cluj, dar şi aici au pierdut procesul.

“Puii” lui Vuza
Omul de afaceri clujean, cu o avere estimată de Top Capital la circa 425 de milioane de euro, controlează direct sau prin interpuşi SC Sinterom, Federaţia Română de Turism Sportiv, SC A1 Impex Cluj-Napoca, SC A2 Ploieşti, SC A4 Borzeşti, SC A6 Dej, SC Euro House Piatra Neamţ, SC Uzuc Ploieşti, SC Someş Dej, SC Chimcomplex Borzeşti, SC Iaşitex, SC Caromet Caransebes, SC Novatextile Bumbac Piteşti, şi este acţionarul majoritar din cadrul Serviciilor Comerciale Române.

Acţiuni cu premeditare
În 2008, una dintre firmele controlate de SCR, şi implicit de omul de afaceri clujean, SC Uzuc Ploieşti, a avut o creştere a profitului de 92%, iar veniturile acestei societăţi au crescut cu 32%. Acţionarii şi muncitorii erau extrem de mulţumiţi crezând că fabrica producătoare de utilaje şi echipamente pentru industria chimică, petrochimică şi energetică a ieşit din trend-ul falimentar în care se află industria românească. Însă, Vuza decide că Uzuc Ploieşti trebuie îndatorat şi omul de afaceri decide să se împrumute pe el însuşi. Conducerea SC Uzuc, societate controlată de Vuza, decide să acorde un împrumut de 1,4 milioane de euro către Caromet Caransebeş (ARMT), o fabrică deţinută de acelaşi Ştefan Vuza prin intermediul unei firme din Iaşi. La scurt timp după această decizie, afaceristul clujean mai hotărăşte să reducă o linie de credit pe care Uzuc o contractase de la 6,5 milioane de euro la 5 milioane euro şi, tot în toamna anului trecut, anunţă că scoate la vânzare, prin licitaţie, un teren din Ploieşti  pentru care a cerut 2,05 milioane de euro. Despre acest teren reporterii Gazeta de Cluj au aflat o serie de detalii pe care le vor prezenta într-o anchetă viitoare.

Ştefan Trandafir

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.