Omul de afaceri Florian Walter, proprietarul companiei Romprest, a fost dat în urmărire internaţională, după ce, anterior, judecătorii au emis un mandat de arestare în lipsă pe numele lui, iar el nu a fost găsit în ţară.
Tribunalul Prahova a emis, marţi, un mandat internaţional de urmărire pe numele lui Walter, el fiind, de altfel, dat în consemn începând din 6 mai, într-un dosar în care procurorii DIICOT îl suspectează că ar fi liderul unei grupări specializată în evaziune fiscală.
Judecătorii Tribunalului Prahova au decis anterior, în 15 mai, emiterea unui mandat de arestare în lipsă pe numele omului de afaceri.
Instanţa a analizat probele anchetatorilor şi a decis să emită un mandat de arestare preventivă în lipsă în cazul lui Walter, el nefiind găsit de autorităţi nici la momentul în care procurorii DIICOT au percheziţii şi nici ulterior.
„Când măsura arestării preventive a fost dispusă în lipsa inculpatului, două exemplare originale ale mandatului emis se înaintează organului de poliţie de la domiciliul sau reşedinţa inculpatului în vederea executării. În cazul în care inculpatul nu are domiciliul sau reşedinţa în România, exemplarele se înaintează organului de poliţie în raza teritorială a căruia se află instanţa de judecată”, conform Codului de procedură penală.
Omul de afaceri Florian Walter, suspectat că a coordonat o reţea specializată în evaziune fiscală şi dat în consemn la frontieră în 6 mai, ar fi plecat din ţară cu zece zile înainte de începerea anchetei, au declarat, pentru MEDIAFAX, surse judiciare.
Potrivit surselor citate, Florian Walter, care controlează firma de salubrizare Romprest, ar fi părăsit ţara la sfârşitul lunii aprilie, iar ultima dată ar fi fost localizat la Monaco, nefiind însă date care să indice dacă acesta se află în continuare acolo.
Florian Walter a fost dat în consemn la frontieră, după ce, în 6 mai, anchetatorii au făcut mai multe percheziţii, iar acesta nu a fost găsit. La acel moment, surse judiciare afirmau că există indicii conform cărora omul de afaceri se află pe teritoriul ţării.