Mureseanul Andrei Sas Dragos a luptat în 1936 pe frontul din Spania, de partea republicanilor. Acolo l-a cunoscut si s-a împrietenit cu Walter (Ernst Neulander) Roman, tatal lui Petre Roman, liderul aflat acum în cautarea unui partid “croit” pe masura lui. Destinul tragic al mureseanului a fost la un moment dat evocat de Walter Roman în cartea sa intitulata “Sub cerul Spaniei. Cavalerii sperantei”.
Motivatii diverse i-au facut pe multi români, sa adopte o ideologie sau alta, respectiv comunismul sau fascismul. Printre ei si mureseanul Andrei Sas Dragos, un om ce s-a sacrificat în mod deliberat, dar inutil, în numele unei cauze iluzorii în care însa a crezut cu fanatism. Nascut în 1912, într-o familie de argati de pe mosia familiei grofului Zichy, o familie care detinea întinse proprietati, inclusiv în judetul Mures, Dragos a fost nevoit sa lucreze el însusi ca argat înca de la 6 ani. Cu imense greutati materiale a urmat apoi scoala din Hidrifaia si ulterior pe cea din Bahnea. Timp de câ‘iva ani a fost ucenic de croitor si apoi lucrator calificat la o croitorie în Târnaveni.
Voluntar pe frontul din Spania
În 1929, s-a mutat la Bucuresti unde a lucrat un timp la o mare croitorie de lux. Criza economica mondiala din anii 1929-1933 a determinat un mare val de greve, inclusiv în România. Aceasta a fost perioada în care Andrei Sas Dragos a intrat în miscarea comunista, participând activ atât la grevele din '29-'33, cât si la actiuni ilegale initiate de PCR. În contextul dat si cu experienta de viata avuta pâna în acel moment, evolutia sa politica este explicabila, si chiar de înteles, în mare parte. Încorporat în 1934 la Regimentul 84 infanterie din Bucuresti, Andrei Sas Dragos a fost lasat la vatra în 1936, an în care a intrat în atentia organelor Sigurantei statului român pentru activitate comunista. Tot în acelasi an, 1936, a izbucnit si razboiul civil din Spania, un fel de "repetitie generala" a razboiului mondial care avea sa izbucneasca peste foarte putin timp. Fidel crezului sau, dar si pentru a scapa de atentia organelor Sigurantei române, Dragos a plecat ca voluntar în Spania înrolându-se în tabara republicana alaturi de alti voluntari români sau straini. De cealalta parte a baricadei se aflau trupele conduse de viitorul conducator al statului spaniol, generalul Franco si de generalul Mela. {i în rândul trupelor franchiste s-au înregimentat voluntari straini, iar din România în mod deosebit legionari.
Întâlnirea cu Walter Roman
Sosirea lui Dragos în Spania, nu a fost scutita de peripetii. A trebuit sa parcurga un traseu lung si ocolitor, prin Cehoslovacia, Austria, Elvetia si Franta. Încadrat în Brigada a 14-a internationala stationata la Albacete, Andrei Sas Dragos a participat la mai multe batalii pe fluviul Ebru, cu Bateria de artilerie "Tudor Vladimirescu" constituita în exclusivitate din români. |n Spania a cunoscut mai multe personaje interesante, care aveau sa ajunga ulterior mari potentati ai regimului din România comunista. Printre acestia si pe inginerul Walter Ernest Neulander, ce avea sa-si "românizeze" numele în Valter Roman (tatal actualului om politic Petre Roman). De altfel, Walter Roman l-a evocat pe Andrei Sas Dragos într-una din scrierile sale cu caracter memorialistic, “Sub cerul Spaniei. Cavalerii sperantei”. |nfrângerea republicanilor i-a determinat pe voluntarii români sa se refugieze în Franta, unde au fost dezarmati si internati în lagarele de la Saint-Cyprienne, Angelis-sur-Mer si Gurs, înjghebate pe platourile de la poalele Pirineilor. Intentia autoritatilor franceze de a-i transporta într-un lagar din Africa de Nord, i-a determinat pe români sa se organizeze în vederea evadarii. Pe data de 21 martie 1941, dupa ce au fost îmbarcati în gara Toulouse cu destinatia Africa de Nord, 16 români au reusit sa sara din tren si sa evadeze. Cu sprijinul celor din FTP (franctirori si partizani), românii s-au încadrat în Rezistenta franceza.
Un sfârsit prea putin romantic
Românii evadati au format primul detasament de straini – "Main d'Oeuvre Immigre"(Mâna de lucru imigrata, cum au fost denumiti) – din Rezistenta franceza. Condus de Nicolae Cristea, detasamentul românesc a participat înca din primele saptamâni de la constituire la acte de sabotaj împotriva trupelor germane, în mod deosebit deraieri de trenuri de marfa. Pe 16 octombrie 1942, Nicolae Cristea, Ioan Craciun si Andrei Sas Dragos, au atacat cu grenade de mâna un grup de aviatori germani care faceau exercitii pe stadionul Montrouge, aflat într-o suburbie a Parisului. Actiunea insuficient pregatita – nu este exclusa nici ipoteza tradarii – nu s-a soldat cu mari pierderi în rândul aviatorilor, în schimb românii au fost arestati într-un timp foarte scurt de Gestapo. Dupa 4 luni de detentie si torturi în închisoarea militara de la Fresnes, cei trei au fost executati pe data de 13 martie 1943. Abia sapte ani mai târziu avea sa afle familia lui Andrei Sas Dragos din Mures, despre tragica moarte a acestuia. Mormântul – daca a avut vreodata – nu l-au mai aflat însa. Studiat la mai bine de 60 de ani de la moartea sa, cazul lui Andrei Sas Dragos, reprezinta unul tipic al unui idealist care a crezut cu fanatism într-o ideologie si o cauza pierduta.
"Dupa noi, vom veni tot noi!"
Evreu maghiar din Transilvania, cu studii de inginerie la Politehnica din Brno, Cehoslovacia, Walter Roman a intrat de tânar în miscarea comunista si a luptat în razboiul civil spaniol de partea republicanilor. Dupa înfrângerea acestora s-a refugiat în URSS unde, pe toata perioada razboiului, a condus sectia de limba româna a Radio Moscova. A revenit în ‘ara dupa 23 august 1944 si a ocupat importante functii de partid si de stat, ajungând pâna la gradul de general-maior si Sef al Marelui Stat Major al Armatei Române. Istoricul sovietic T. M. Islamov, a publicat documente care arata ca Walter Roman "ar fi pledat în fata membrilor Comisiei Litvinov în favoarea înfiintarii statului independent Transilvania, girat de marile puteri Uniunea Sovietica, SUA si Marea Britanie". Fiul lui Walter, Petre Roman, contesta cele spuse de istoricul sovietic spunând ca tatal sau ar fi sustinut de fapt ramânerea Transilvaniei ca provincie a României. În 1956, Walter Roman a avut un rol major în atragerea în România, a grupului Imre Nagy – conducatorul miscarii antisovietice si anticomuniste din Ungaria – pentru a putea fi predat ulterior sovieticilor. Marginalizat de Dej, dar în mod deosebit de Ceausescu, Walter Roman s-a dedicat în totalitate activitatii stiintifice parcurgând aproape toate treptele carierei universitare, iar la un moment dat a devenit si director al Editurii Politice. A scris diverse carti printre care si pe cea intitulata “Secolul XX – Secolul Marilor Revolutii", carte ce a fost publicata la Bucuresti în 1970 si care, prin continutul ei elogiaza revolutia comunista din URSS. Unul din paragrafe este extrem de interesant. "Cine va veni dupa noi?" se întreaba la un moment dat, retoric, Walter Roman referindu-se la comunistii care conduceau URSS si ‘arile din Europa de Est. "Dupa noi, vom veni tot noi," raspunde acelasi Roman. "Noi nu scriem istoria. Noi o cream", a continuat el. Gândindu-ne la atât de contestatele evenimente pe care le-am trait în 1989, dar si dupa, nu poti sa nu-ti pui întrebarea daca a avut sau nu dreptate? Raspunsul îl putem da însa fiecare dintre noi…depinde doar din ce unghi privim problema.
Nicolae BALINT
nicolae_balint@yahoo.com
