Washingtonul a avertizat România împotriva „consecinţelor negative grave” pe care le-ar produce o îndepărtare a ţării de Occident, în timp ce candidatul Călin Georgescu se află într-o poziţie favorabilă în urma primului tur al prezidenţialelor.
„Progresele obţinute cu greu de România în ancorarea sa în comunitatea transatlantică nu pot fi puse sub semnul întrebării de actori străini care încearcă să devieze politica externă a României de la alianţele sale occidentale”, a declarat într-un comunicat purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat, Matthew Miller, referindu-se la acuzaţiile de ingerinţă rusă formulate de autorităţile de la Bucureşti.
„Orice astfel de schimbare ar avea un impact negativ serios asupra cooperării SUA cu România în domeniul securităţii, în timp ce o decizie de restricţionare a investiţiilor străine ar descuraja companiile americane să continue să investească în România”.
„Suntem îngrijoraţi de raportul Consiliului Suprem de Apărare a Ţării (CSAT) privind implicarea Rusiei în activităţi cibernetice maligne menite să influenţeze integritatea procesului electoral românesc. Datele menţionate în raport ar trebui să fie investigate pe deplin pentru a asigura integritatea procesului electoral din România”, se arată în comunicat.
„Vom continua să lucrăm împreună”
Statele Unite apreciază contribuţiile României ca aliat NATO puternic şi partener în Uniunea Europeană.
„Printr-un parteneriat durabil, am realizat progrese importante în cooperarea în domeniul apărării şi în parteneriatul nostru economic şi am luat măsuri în vederea eliminării vizelor. Vom continua să lucrăm împreună pentru a menţine securitatea naţiunilor noastre şi prosperitatea şi bunăstarea cetăţenilor noştri”, mai spune Miller, potrivit News.ro.
Miercuri, preşedintele Klaus Iohannis a fost de acord cu declasificarea, potrivit legii, la solicitarea instituţiilor emitente, a informaţiilor prezentate de SRI, SIE şi MAI, în şedinţa CSAT. SRI arată în document că au fost obţinute date care au relevat o campanie de promovare agresivă, derulată cu eludarea legislaţiei naţionale în domeniul electoral, dar şi exploatarea algoritmilor unor platforme de social media pentru creşterea în ritm accelerat a popularităţii lui Călin Georgescu.

Cine îl mai bagă în seamă pe Bideu…georgescu a spus clar ca el discută cu Trump…
Ultimele zile ale paraliticului de la casa albă…exact ca surodomutul nostru…
Gyuri Soroș trăiește,…dar din 20 ianuarie e amintire, îl bagă Trump la lada de gunoi a istoriei…