
Wizz Air asigură peste 54% din traficul aerian de pe Aeroportul Internațional Cluj-Napoca, al doilea cel mai mare aeroport din România după cel din București. Conform raportului anual al aeroportului, anul trecut au fost operate 26.457 de zboruri comerciale și 707 zboruri umanitare, militare și de aviație generală, însumând un total de 27.164 de mișcări.
Pe segmentul zborurilor regulate, Wizz Air a avut în 2024 o cotă de piață de 56,95%, urmată de Ryanair (13,26%), Lufthansa (6,60%), Tarom (6,11%), HiSky (3,95%), Turkish Airlines (2,66%), Lot Polish Airlines (1,3%), Swiss Air Lines (0,69%), Animawings (0,29%) și Aeroexpress Regional (0,28%).
Wizz Air, prezentă pe piața din Cluj din 2004, continuă să domine piața zborurilor de pe aeroportul clujean, consolidându-și poziția de lider în transportul aerian regional.
